Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul şI Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul

Creştin ortodocşii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul, făcătorul de minuni şI, deopotrivă, pe Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul. Sinaxarul ne spune că Sfântul Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690. A fost crescut în evlavie şi dragoste pentru Biserica Domnului iar la maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I, participând la războiul ruso-turc. “În timpul Campaniei din Prutsk, în 1711, el, împreună cu alţi soldaţi, au fost capturaţi de tătari şi au fost predaţi comandantului cavaleriei turceşti. Acesta i-a dus pe prizonierii ruşi în Asia Mică, în satul Prokopion. Turcii au încercat să-i convertească pe soldaţii creştini la credinţa musulmană prin flatări şi ameninţări iar cei care nu au primit au fost bătuţi şi torturaţi. Alţii însă, au renunţat la Hristos şi au devenit musulmani, în speranţa că-şi vor îmbunătăţi soarta. Sfântul Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunătăţilor lumeşti, suferind cu curaj umilinţele şi bătăile. Stăpânul său îl tortura frecvent în speranţa că sclavul va ceda şi va accepta islamismul. Sfântul Ioan a fost neînduplecat în hotărârea sa, spunând stăpânului: «Nu mă vei putea întoarce de la credinţa mea prin ameninţări sau cu promisiuni de bunătăţi şi bogăţii. Am să mă supun ordinelor tale de bunăvoie dacă mă laşi să-mi urmez liber credinţa. Mai degrabă îţi dau capul meu decât să-mi schimb credinţa. M-am născut creştin şi am să mor creştin.»

Cuvintele înălţătoare şi credinţa tare, precum şi smerenia şi umilinţa Sfântului Ioan au îmblânzit în cele din urmă inima sălbatică a stăpânului său. Acesta l-a lăsat în pace şi nu l-a mai forţat să renunţe la creştinism. L-a pus să stea în grajd cu animalele de care avea grijă şi Ioan era foarte bucuros să se nevoiască în grajd şi să aibă ca pat ieslea, aşa cum s-a născut şi Mântuitorul.”, aflăm din volumul “Vieţile Sfinţilor de peste tot anul”.

De dimineaţa până seara, Sfântul muncea pentru stăpânul său turc, fără să crâcnească, îndeplinind toate ordinele. Fie că era iarnă sau vară, umbla desculţ şi cu puţine haine pe el. Unii sclavi râdeau de el dar Sfântul Ioan  nu se supăra, dimpotrivă, îi ajuta cum putea. Blândeţea Sfântului şi bunătatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor şi al stăpânului său, astfel încât aga şi soţia lui au ajuns să-l îndrăgească şi au hotărât să-i dea o cameră lângă podul de uscat fânul. Sfântul Ioan nu a acceptat, preferând să rămână în grajd cu animalele. Acolo se culca pe fân şi se acoperea cu o haină veche. Grajdul era locul său de pustnicie, unde se ruga şi cânta psalmi, umplând locul de bună mireasmă.  Simpla prezenţă în casa turcului i-a adus acestuia numai binecuvântări. Ofiţerul de cavalerie s-a îmbogăţit şi a devenit, în scurt timp, unul dintre cei mai influenţi oameni din Prokopion. El era conştient de ce i s-a schimbat atât de mult soarta şi nu se ferea să spună şi altora despre asta. Uneori Sfântul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. În duminici şi sărbători se împărtăşea cu Sfintele Taine. În tot acest timp a continuat să-şi slujească stăpânul ca şi până acum şi, în ciuda sărăciei sale, întotdeauna ajuta pe nevoiaşi şi pe neputincioşi, împărţind hrana sa puţină cu aceştia.

Sinaxarul relatează una din minunile săvârşite în timpul vieţii de Sfântului Ioan. ”Într-una din zile, ofiţerul a plecat în pelerinaj la Mecca. Soţia lui a făcut un banchet peste câteva zile la care şi-a invitat rudeniile şi pe prietenii soţului ei, rugându-i să pună o rugăciune pentru întoarcerea cu bine acasă a stăpânului. Sfântul Ioan servea la masă şi a luat o farfurie cu pilaf, mâncarea preferată a stăpânului său şi a pus-o pe masă. Soţia, amintindu-şi de mâncarea preferată a soţului, i-a spus lui Ioan: «Ce bucuros ar fi stăpânul tău dacă ar putea fi aici să mănânce cu noi din acest pilaf!» Atunci Sfântul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunând că o va trimite stăpânului său la Mecca. Musafirii au râs la auzul acestor cuvinte iar soţia a pus să i se pregătească o farfurie plină ca să o mănânce el sau ca să o dea săracilor. Primind farfuria s-a dus cu ea în grajd şi s-a rugat la Dumnezeu să-i trimită farfuria stăpânului său, fiind convins că Dumnezeu va găsi o cale să-i îndeplinească rugăciunea. Numaidecât farfuria dispăru din faţa lui şi atunci Ioan a intrat în casă să-i spună stăpânei că farfuria a fost trimisă. După câtva timp, stăpânul s-a întors acasă cu farfuria de cupru în care a fost pilaful, povestind tuturor cum într-o zi (chiar în ziua când s-a ţinut banchetul), întorcându-se de la moschee la locul unde era cazat, deşi nu era nimeni acasă, a intrat şi a găsit pe masă o farfurie aburindă plină cu pilaf. Neînţelegând cum ar fi putut intra cineva cu farfuria dacă uşa era încuiată, s-a uitat mai atent la farfurie şi a văzut numele său gravat pe ea. Uimit, a mâncat totuşi mâncarea cu mare plăcere. Când familia şi servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci soţia i-a spus că Ioan a fost cel care i-a trims mâncarea şi că toţi au râs de el când le-a spus că a reuşit să o trimită la Mecca. Atunci au înţeles că ce le spusese Sfântul s-a adeverit.”
Spre sfârşitul vieţii, Sfântul Ioan s-a îmbolnăvit. Simţind că se apropie mutarea la Domnul, a chemat preotul să-l împărtăşească dar acestuia i-a fost frică să vină cu Sfânta Împărtăşanie în casa musulmanului. Din acest motiv a pus Sfânta Euharistie într-un măr. Sfântul Ioan a slăvit pe Dumnezeu, a primit Trupul şi Sângele Domnului şi apoi a răposat la 27 mai 1730. Când stăpânul său a fost anunţat că a murit Ioan, a chemat preoţii şi le-a dat trupul neînsufleţit pentru a-l îngropa creştineşte iar cea mai mare parte a creştinilor din Prokopion au mers la înmormântare.

Minunile săvârşite de Sfântul Ioan după mutarea în veşnicie au continuat. “După trei ani şi jumătate preotului i s-a descoperit în mod miraculos că rămăşiţele trupeşti ale Sfântului s-au făcut moaşte. La scurt timp, moaştele Sfântului au fost transferate la biserica Sf. Mucenic Gheorghe şi puse într-o raclă specială. Noul Sfânt al Lui Dumnezeu a început să fie slăvit pentru nenumăratele sale minuni despre care s-a dus vorba până în cele mai îndepărtate oraşe şi sate. Credincioşi din toate locurile veneau la Prokopion să se închine sfintelor moaşte ale Sfântului Ioan, primind tămăduire prin rugăciunile lui. Pe lângă creştini, veneau la el şi armeni şi turci care se rugau Sfântului să nu-i dispreţuiască. În anul 1881, o parte a sfintelor moaşte au fost mutate la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon, din Rusia, de către călugării Muntelui Athos, după ce aceştia fuseseră salvaţi de Sfânt în vremea unei călătorii periculoase. Din cauza deteriorării serioase a vechii biserici unde se aflau sfintele moaşte ale Sfântului Ioan, s-a început construcţia unei noi biserici în anul 1886, cu ajutorul mănăstirii şi a locuitorilor din Prokopion. În 15 august 1898, noua biserică cu hramul Sfântul Ioan Rusul a fost sfinţită de Mitropolitul Ioan al Cezareei, cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Constantin al V-lea. În 1924 a avut loc un schimb între populaţia Greciei şi cea a Turciei, adică mulţi musulmani s-au mutat din Grecia şi mulţi creştini s-au mutat din Turcia. Oamenii din Prokopion, mutându-se şi ei pe insula Euboia, au luat cu ei şi o parte din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Rusul. Timp de câteva zeci de ani, moaştele au stat în biserica Sfinţilor Constantin şi Elena din Noul Prokopion de pe insula Euboia, iar în 1951 au fost mutate într-o biserică nouă, cu hramul Sfântului. Mii de pelerini s-au adunat acolo din toate părţile Greciei, mai ales de hram, în 27 mai. (…) Călătorii, şi cei care duc cu ei lucruri multe pe drum lung, caută ajutorul Sfântul Ioan Rusul, care îi ocroteşte pe aceştia în călătoriile lor.” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).

Astăzi este prăznuit şI Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul. A trăit în secolele III-IV şI a fost contemporan cu Sfinţii Mucenici Pasicrat şi Valentin. În vremea marilor persecuţii petrecute în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian, în anul 304, a primit mucenicia  fiind dus la judecată înaintea prefectului Maxim. Acesta fusese înştiinţat că un soldat veteran, Iuliu, nu vroia să jertfească zeilor păgâni. Dregătorul, promiţându-i o leafă foarte mare, a încercat  să-l determine să-şi schimbe hotărârea. Veteranul Iuliu a refuzat categoric să se lepede de credinţa în Hristos preferând moartea decât să asculte de legile păgâne. Văzând curajul lui şi credinţa lui neclintită, dregătorul a poruncit să i se taie capul. Sfântul Iuliu Veteranul a primit astfel cununa muceniciei pe 27 mai 304.