Ştefan Iordache, creatorul

„Spunea râzând «sunt un băiat de cartier». Dar rar se poate vorbi în­să despre atâta nobleţe, despre poezia ra­finată a mâinilor, a corpului, despre tandreţea ochilor, despre o in­te­li­genţă profundă. Ochii lui, mâinile lui de neimaginat de frumoase, zâmbetul cald când îl dorea aşa. Dacă nu îi plă­cea ceva sau cineva punea distanţă de gheaţă.” (Marina Constantinescu)

A dat unicitate (în teatru şi în film) unor personaje puternice: Arturo Ui, Titus Andronicus, Hamlet... Nu are rost să facem o listă. Nu măsurăm ni­mic. Era o flacără, un reper pentru colegii săi. „În generaţia noastră, Şte­fan înseamnă «tinereţe fără bă­trâ­ne­ţe». (...) Când îl vezi pe scenă sau ai no­­­­rocul să-i fii alături, te îmbracă în aura lui. Te molipseşte şi te încarcă li­­bertatea sa creatoare.” (Vladimir Gă­i­­­tan).

Muncea până la perfecţiune: „Când a venit la Craiova, toţi s-au aş­tep­­tat să vadă o mare vedetă. Or, el a mun­cit ca un student şi a impus tutu­ror această stare de studenţie. Totală şi fără menajamente.” (Tudor Gheorghe)

Ştefan Iordache a avut în el acea pi­că­tură de divinitate care îi confe­rea forţa şi lumina de a fi un des­chi­ză­­tor de drumuri sau, de ce nu, un în­chi­­ză­tor de drumuri: nimeni nu mai poa­­te fi ca el. „Sunt conştient că noi, ac­to­rii, trebuie să plătim pentru acest joc permanent de-a viaţa şi de-a moar­tea. Este ceva deasupra noastră. Cred că Dumnezeu este în noi, în oa­meni. Deci poate fi şi în mine”, mărturisea actorul. „De câte ori îl văd jucând pe Ştefan Iordache sunt uimit. Actor născut, nu făcut. Dacă ai avut norocul să-l vezi, nu-l poţi uita niciodată”, a spus despre el maestrul Radu Beligan.

În el, arta a fost aşezată de la început.
„Mă consider creator, nu interpret.” (Ştefan Iordache)
„El a ajuns să realizeze tot ce ne-am fi dorit cu toţii. Nu pentru că l-ar fi favorizat soarta, ci pentru că a ştiut să facă o bijuterie din fiecare rol. Când îl privesc din sală, sunt mândră că fac parte din «generaţia Ştefan Iordache».” (Alexandrina Halic)
Avea o mare stare de iubire. „Cred în Dumnezeu. Iubesc animalele, deci cred în Dumnezeu. Iubesc florile care sunt de la Dumnezeu. Iubesc Vinul care este li­coa­rea Domnului. Pomii sunt tot de la Dumnezeu şi-i iubesc. Totul este legat de Dumnezeu.”

Mai spunea despre sine: „Nimeni nu m-a putut ţine vreodată-n hăţuri”.
Ştefan Iordache făcea parte dintre acei oameni pe care îi vezi o dată şi ţi-e dor de ei toată viaţa. Pe soţia sa, pe doamna Michaela Tonitza-Iordache, aveam să o cunosc, din pă­cate, în intimitatea durerii incomensurabile provocată de pierderea so­ţului său (la 14 septembrie 2008). Am cunoscut-o în căsuţa lor din Gruiu, acolo unde fiecare fir de iarbă, fie­care pomişor, fiecare centimetru de pământ, dacă nu fuseseră mân­gâ­ia­te de mâna maestrului Ştefan Iordache, fuseseră alintate de pri­vi­rea sa. Ore lungi ne-a povestit despre Ştefan, ne-a arătat fotografii, ne-a arătat curtea şi pisicile (răsfăţatele lor).

Ce mult s-au iubit, s-au respectat, s-au ajutat... Aşa ne povestea doamna Michaela. Pentru că nu exista viaţă fără Cel mai iubit dintre pământeni... a plecat grăbită după el.

(n.r. – citatele au fost preluate din volumul „Regele Scamator Ştefan Iordache”, de Ludmila Patlanjoglu)