la un moment dat solicitati propuneri pentru ce sa mai apara in BPT.
iata una: Panait Istrati - Nerantula
Biblioteca pentru toţi - "Cele patru anotimpuri. Proiecte de trecut" de Ana Blandiana
Miercuri, 14 septembrie, Jurnalul Naţional apare împreună cu volumul "Cele patru anotimpuri. Proiecte de trecut" de Ana Blandiana.
8 septembrie 2011
Am început să scriu proză după ce împlinisem 30 de ani şi după ce publicasem cinci sau şase volume de poeme, într-un moment în care am simţit că trebuie să pun între realitate şi poezie mai mult decât meditaţiile pe care le publicam săptămânal în revistele literare. Mai precis, am simţit că, dacă nu voi încerca să descriu tot ce văd, tot ce trăiesc, tot ce înţeleg (ceea ce nu puteam face decât în proză), realitatea care mă înconjoară îmi va intra fără să mă întrebe în poeme, cu amănuntele ei sordide, întâmplările ei promiscue, personajele ei duplicitare şi sensurile ei maculatoare. Şi nu mi-era greu să-mi închipui poemele cufundându-se ca nişte corăbii de hârtie în care s-ar încărca minereu de fier. Era o obligaţie pe care o aveam în egală măsură faţă de poezie şi faţă de realitate, pentru că, în mod evident, realitatea trebuia exorcizată prin scris, şi, dacă nu mă hotăram să folosesc mijloacele de îngânare ale prozei, nu-mi rămânea decât să asist la sacrificiul poeziei, obligată să alunge demonii, transformându-se în înger exterminator. De altfel, am avut întotdeauna convingerea că, în pofida imaterialităţii ei, poezia poate deveni oricând o redutabilă armă, dar niciodată o bună unealtă de făcut curăţenie. Iar eu aveam nevoie să mă curăţ de toate reziduurile pe care istoria şi viaţa nu încetau să le depună în mine, aveam nevoie să le deşert în fiecare seară în pagină, pentru ca a doua zi să poată fi depuse altele, fără pericolul de a mă îneca în mâlurile lor contagioase… Scrierea prozei mi-a dat sentimental nu numai că pun astfel poezia la adăpost de realitate, ci şi că mă apăr, închizând-o în carte, pe mine însămi de ea…. (Ana Blandiana)
Comentarii
Biblioteca pentru toţi - "Cele patru anotimpuri. Proiecte de trecut" de Ana Blandiana
2 comentarii


eugeniu
Ati reusit Doamna sa curatati toate rezidiile ............ Personal va urez succes in continuare .
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie
Tone de gunoaie au fost aduse în Dunăre, de pe versanţi, de apele umflate ale râului ...
Citește articolul
Ministrul Apărării: în fiecare lună, mor 200 de pensionari militari
Bugetul Ministerului Apărării este "pe roşu", după ce cheltuielile de personal au ajuns să ...
Citește articolul
Petrom şi Lukoil sunt de acord cu introducerea unui preţ maxim al benzinei
Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, dezvăluie că au existat discuţii secrete, ...
Citește articolul
În ce judeţe spune Antonescu că „îşi mai face de cap ca în codru PDL”
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri seară, că USL este sigură de victorie la ...
Citește articolul
Kelemen: UDMR nu participă la reînhumarea lui Nyiro, fiind un eveniment electoral al PCM
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, vineri, că reprezentanţii Uniunii nu vor participa, ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top
Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce risca Putin daca Grecia iese din zona euro: Haos si recesiune
Presedintele rus Vladimir Putin risca o instabilitate politica grava, daca Grecia va iesi din zona ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

