Genul nostru de trădător

John le Carré a acumulat o asemenea experienţă lite­rară încât izbuteşte să dezvolte, într-un mod captivant, orice subiect abordează, continuând să rămână maestrul incontestabil al romanului de spionaj contemporan.

În recentul său roman „Genul nostru de trădător”, întâlnim multe dintre obsesiile acestui scriitor interesat de războiul din umbră: jocul periculos, la marginea legii, în care sunt angrenaţi spionii, eşecul multora dintre acţiunile la care participă aceştia, disputele dintre cei care îi conduc şi politicienii dornici să ţină totul sub control.
De data aceasta, autorul britanic se opreşte la un flagel al lumii de astăzi: spălarea banilor, o operaţiune de proporţii nemaicunoscute până acum, înfloritoare şi datorită globalizării, dar şi internetului. Acesta din urmă permite transfe­rarea în câteva clipe a unor sume uriaşe de la o bancă la alta, până când li se pierde urma.

Profituri uriaşe provenite din extorcări, trafic de droguri şi de carne vie, false tranzacţii imobiliare, crimă, şantaj sunt reciclate prin „inginerii” bine puse la punct, deseori cu complicitatea unor guverne care, confruntate cu dificultăţi economice, închid ochii la astfel de escrocherii de proporţii.

Rusul Dimitri Vladimirovici Krasnov – pentru cei apropiaţi, Dima – se recomandă el însuşi ca fiind „cel mai priceput spălător de bani din lume”. La 50 de ani conduce un imperiu financiar, clădit cu dibăcie prin mijloace necurate. Dar, la vremuri noi – oameni noi. În Rusia lui Putin este nevoie de un alt tip de mafiot, mai tânăr şi agreat de sferele puterii, dirijând spre acestea o parte din câştigurile oneroase. Dima se simte ameninţat, vrea să scape cu viaţă şi doreşte să-şi pună şi familia la adăpost.

În schimbul cetăţeniei britanice şi a unor noi identităţi el este dispus să ofere pe tavă serviciilor secrete din Marea Britanie întreaga reţea subterană pe care o conduce. Pentru a-şi realiza scopurile, el apelează la un tânăr cuplu englez – Peregrine Makepiece, profesor la Oxford şi avocata Gail Perkins – întâlnit întâmplător în Caraibe, pe insula Antigua. Profesorul şi avocata reuşesc să ia legătura cu personaje importante din spionajul Majestăţii Sale, cărora le transmit câteva documente încredinţate de către „afaceristul” rus pentru a dovedi că este o fabuloasă mină de informaţii. Dar, înainte de a se lua o hotărâre are loc o minuţioasă verificare a surselor, pentru a nu fi vorba de o „intoxicare”. Interogarea celor doi tineri, nimeriţi întâmplător în această poveste, este descrisă în pagini magistrale.

Ca şi în alte scrieri ale sale, John le Carré dezvăluie ce ştiinţă trebuie să posede anchetatorii pentru a discerne ce e adevăr şi ce e minciună în confesiunile pe care le ascultă. La sfârşitul mai multor şedinţe desfăşurate în secret, într-o casă conspirativă, se decide că lui Dima merită să-i fie satisfăcute cerinţele. Ca urmare, este pusă la cale o operaţiune de anvergură, de „extragere” a lui. Va avea ea sorţi de izbândă, în condiţiile în care Marea Britanie se confruntă cu o gravă recesiune, iar mafioţii doresc să înfiinţeze la Londra o bancă având un capital de pornire de 6 miliarde de dolari? Îl las pe cititor să descopere singur răspunsul, parcurgând cartea lui John le Carré.

O carte minunat scrisă de către un prozator de mare talent, ironic, incisiv, un extraordinar inventator de biografii interesante, un fin observator al condiţiei umane care îi prilejuieşte multe reflecţii amare de genul „Lumea nu îndrăzneşte să spună ce ştie despre sine”. Şi totuşi…

Şi totuşi, prea marea siguranţă a scrisului la care a ajuns autorul, i-a răpit din ingenuitatea pe care o avea odinioară, când aşternea cuvintele pe pagină parcă fermecat el însuşi de emoţia pe care reuşea s-o transmit?. Ultimele romane ale lui John le Carré sunt mai mult demonstraţii de inteligenţă, în care doar uneori descoperim vibraţia din trilogia „Pe urmele lui Karla” sau  „Spionul care venea din frig”.