Mihail Drumeş, iubit şi contestat cu aceeaşi patimă

Mihail Drumeş a povestit într-un interviu acordat în 1978, că era prie­ten cu un cireş. Locuind lângă balco­nul autorului, cireşul privea curios şi atent, cum Mihail Drumeş se răzvrătea împotriva albului hârtiei. În timp ce truditorul cuvintelor scrije­lea cu mintea şi cu sufletul său colile imaculate, cireşul înflorea, zâmbea şi rodea cireşe foarte gustoase. Până într-o zi, când privirea scriitorului a fost lovită de suferinţa copacului. Era de­vastat, rupt, jefuit, cu crengile ră­ni­te. Cireşul i-a spus prietenului său aşa: "Nu te mira. Aşa se întâmplă cu oricine dă roadă bună. De salcâmul de colo nu se leagă nimeni, fiindcă nu face decât umbră. Aşa că, scrii­to­ru­le, nu-ţi face sânge rău dacă te de­făi­mează unii confraţi, ci, dimpotrivă, să-ţi pară bine. Prin scrierile lor ei nu te pot distruge, numai propria ta operă te poate distruge."

În acest fel au­zea, probabil, Mihail Drumeş, re­zer­va criticilor literari importanţi din perioda interbelică, faţă de scrierile sale. Cert este că, volumele semnate de Mihail Drumeş au fost foarte bine receptate de către publicul cititor şi s-au bucurat de vânzări impresio­nante. Acest dezechilibru între dezin­te­resul specialiştilor şi adeziunea en­tuziastă a publicului a făcut să se vorbească despre Drumeş, ca despre un caz în literatura română. "Invitaţie la vals", "Elevul Dima dintr-a VII a", "Scrisoarea de dragoste" au avut tiraje uriaşe, cărţile au fost traduse în câteva limbi europene, scriitorul având o incontestabilă popularitate în perioada dintre cele două războaie mondiale. Perioadă în care, după cum aflăm din splendida carte a Ioa­nei Pârvulescu, "Întoarcere în Bu­cu­reş­tiul interbelic", literatura era pro­mo­vată în diverse şi ingenioase feluri. Trecătorii trebuiau transformaţi în ci­titori, aşa încât, din vitrinele li­bră­rii­lor, afişele vorbeau. Imaginile sunt pi­toreşti şi memorabile. "Un cap de mă­gar domină una dintre vitrine; de­desubt, cu litere de-o şchioapă: numai eu nu citesc. Altă vitrină: un profil de bărbat legat la ochi: omul care nu ci­teşte, trăieşte în întuneric. Altă vi­trină: harta României mari acoperită de o carte deschisă: citiţi BIBLIOTECA PENTRU TOŢI, 7lei – alcătueşte o cultură complectă."

Şi după acea perioadă de vogă interbelică, Mihail Drumeş a rămas unul dintre cei mai citiţi romancieri. "Prăpastia dintre receptarea de către cititori şi cea de critică este greu de ex­plicat, Drumeş ilustrând mai de­grabă cazul unui condamnat fără proces." ("Dicţionarul general al literaturii ro­mâne")

Mihail Drumeş, (pseudonim al lui Mihail Dumitrescu) s-a născut la Ohrid, în Macedonia. Mama sa era sârboaică, iar tatăl, (Vasile Dimitrie, devenit Dumitrescu), macedonean. A ab­solvit liceul la Craiova şi apoi Fa­cul­­tatea de Filosofie şi Litere, la Bu­cu­reşti.  Romanul "Invitaţie la vals" apărut în 1936, i-a adus autorului o neaşteptată popularitate. Altminteri, aşa a şi fost numit, "un romancier popular". A ştiut să atragă atenţia, să cap­tiveze, să cucerească şi să ră­vă­şeas­că sensibilitatea cititorilor. Ro­ma­nele sale vibrează prin dramatism şi tensiune chiar şi atunci când formula scriitoricească este după cum s-a spus, de nivel mediu. Cărţile sale se citesc, mai cu seamă de către tineri, cu sufletul la gură, interesul este men­ţinut prin suspans, iubiri devastatoa­re, iubiri sacrificate, tulburări, exal­tări, mistere. Sentimentele sunt puter­nice, arcuşul patimii întins până la cea mai dureroasă vibraţie. Generaţii succesive de adolescenţi şi-au înţeles şi rafinat simţirile, în urma lecturii căr­ţilor lui Drumeş. Cititorii, chiar şi cei mai apatici, pot reuşi, să simtă emoţii intacte. Ceea ce nu e puţin lu­cru, într-o lume tot mai apăsată de griji, nelinişti şi spaime.

"Cazul Magheru", primul roman al lui Drumeş, a fost publicat iniţial în foileton, în Dimineaţa, ziar de mare tiraj pe atunci. Se întâmpla în anul 1930. Mihail Drumeş spune într-un in­terviu: "Nu-mi venea să cred. Era într-adevăr o minune. Ceasuri în­tregi mergeam năucit pe străzi. Mi s-a făcut o reclamă imensă: afişe pe la toate chioşcurile de ziare, fotografii. Când, la plată, cinci mii de lei! Numai dactilografiatul mă costase trei mii!... Noi, pe vremea aceea scoteam bani din buzunar să tipărim, să facem re­vis­te efemere..." ("Romanul românesc în interviuri", Ed. Albatros) La pri­ma ediţie, romanul s-a numit "Sfân­tul Părere". Între coperte, trăieşte Ilarie Magheru, medic interesat de psihanaliză şi de vindecarea prin hipnoză.

Când pare că acesta ar fi comis o crimă, medicina îl disculpă, pentru că fapta fusese comisă în stare de somnambulism, când conştiinţa nu era activată. Intriga psihologică este alăturată celei poliţiste, într-un ro­man al devenirii personalităţii uma­ne de excepţie. Latura spectacu­loa­să a naraţiunii, înfăţişează acu­za­ţia, procesul intentat lui Magheru, des­co­perirea adevăratului criminal. Lu­mina cade însă, pe demonstraţia fap­tului că experienţele biografice pu­ternice, traumatizante, ieşite din co­mun, activează extrem psihicul celui ce le trăieşte, declanşându-i pu­te­ri terapeutice. Povestea lui Ilarie Magheru vorbeşte despre rolul major al subconştientului, alături de raţiune, în derularea existenţei umane. Finalul este fericit, se găsesc fonduri pentru în­fiinţarea unui spital de boli nervoa­se, destinat oamenilor nevoiaşi. Me­di­cul Ilarie Magheru deschide o cale, netezeşte un drum către vindecare.

Mihail Drumeş, cel iubit şi contestat cu aceeaşi patimă, scriitorul interbelic citit, recitit şi reeditat, surâde poate răzbunător, într-o lume ceva mai demnă şi mai bună.