Arhiva
Carte.
Miercuri, 23 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

N. Steinhardt, opere complete

20 iulie 2008
  

La aproape 100 de ani de la naşterea lui N. Steinhardt şi la două decenii de la moartea sa, Polirom editează împreună cu Mănăstirea "Sfînta Ana" Rohia integrala operei cărturarului.

La aproape 100 de ani de la naşterea lui N. Steinhardt şi la două decenii de la moartea sa, Polirom editează împreună cu Mănăstirea "Sfînta Ana" Rohia integrala operei cărturarului.

 
Seria de autor însumează operele lui Steinhardt, atît cele de dinaintea intrării în monahism, cît şi cele de după această dată, şi cuprinde peste 20 de volume. Noile ediţii, cartonate, îngrijite de specialişti în opera lui Steinhardt, vor beneficia de o prezentare grafică de excepţie şi de studii introductive consistente.

În curînd, primele cinci volume ale noii serii vor putea fi găsite în librării. Între acestea se numără tomul masiv de publicistică interbelică intitulat "Articole burgheze", dar şi un CD audio distribuit împreună cu volumul de predici îngrijit de Ştefan Iloaie, "Dăruind vei dobîndi. Cuvinte de credinţă", cu Predica la Duminica Ortodoxiei. Seria de autor va cuprinde atît operele de tinereţe, cît şi operele publicate după 1964.

 
LANSARE. Miercuri, 30 iulie, ora 13:00, la o zi după comemorarea de la Mănăstirea "Sfînta Ana" Rohia a lui N. Steinhardt, Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" din Baia Mare va găzdui prima lansare a noii serii de autor. La eveniment vor prezenta ÎPS Bartolomeu Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, PS Justinian Episcopul Maramureşului, PS Justin Hodea Sigheteanul, Silviu Lupescu, Virgil Bulat, George Ardeleanu, Florian Roatiş şi Ştefan Iloaie.

Taguri asociate:     carte
Comentarii
N. Steinhardt, opere complete
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Un blestem străvechi gravat în piatră, descoperit într-un muzeu din Bologna
Un blestem străvechi gravat în piatră, descoperit într-un muzeu din Bologna Un blestem străvechi aparţinând ritualurilor de magie neagră, gravat pe câteva bucăţi ... Citește articolul
La mâna lui Bonetti şI Birindelli
Înălţimea bădărăniei Robertei Anastase e direct proporţională cu altitudinea grosolăniei ... Citește articolul
Din 1986. Iris are aceeaşi componenţă
Din 1986. Iris are aceeaşi componenţă Vineri, 22 iunie, pe Arena Naţională va avea loc Iris 35, primul concert pe Arena Naţională şI cel ... Citește articolul
Acţiunile Facebook recuperează parţial
 Acţiunile Facebook au deschis azi în creştere cu peste 3%, recuperând din pierderile ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ... Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ... Citește articolul
Oamenii de afaceri: Majorarea salariilor bugetarilor nu ar ajuta economia in perioada urmatoare
Oamenii de afaceri: Majorarea salariilor bugetarilor nu ar ajuta economia in perioada urmatoare Masura care ar incuraja cel mai mult economia romaneasca in urmatoarea jumatate de an ar fi o mai ... Citește articolul