Provocarea şi consensul

Sunt mai multe feluri de a citi noua carte a lui Adrian Năstase "Bătălia pentru viitor-sezonul 2-”. (*) Primul, cel mai la îndemână, dar şi cel mai simplist, este de o socoti o reluare, fireşte într-o nouă variantă, a unei alte cărţi cu acelaşi titlu, apărută la sfârşitul mandatului prezidenţial al lui Emil Constantinescu şi la capătul guvernării CDR-PD-UDMR. Numai că altele erau atunci problemele cu care se confrunta societatea românească şi cu totul altele sunt cele cu care ne confruntăm azi. Mult mai multe şi mult mai dureroase. Pe de altă parte, nici Adrian Năstase al anului 2011 nu este acelaşi cu Adrian Năstase din anul 2000. El are, acum, la activ un mandat de premier (foarte mulţi spun că a fost premierul celui mai bun guverm al României din 1990 încoace), dar şi alte experienţe, ce-i drept nu toate senine şi fericite, de pe urma cărora sunt convins că a tras învăţăminte… Iar, dacă aplicăm vorba lui St Marc Girardin "numesc cultură ceea ce ne rămâne după ce am uitat totul” şi în sfera culturii politice, era firesc să ne aşteptăm ca aceste experienţe şi acumulări să se regăsească într-o nou construcţie. Ceea ce Adrian Năstase însuşi recunoaşte: "Consider că avem din nou nevoie de un proces critic şi onest de autoreflecţie, în baza căruia să reluăm munca pentru reconstrucţia României democratice şi prospere.(…)România de astăzi, obosită după şapte ani de "regim Băsescu”, pare că nu este capabilă să devină ”Romînia de mâine”.

De aici ajungem la cel de- al doilea orizont de lectură, cel al reevaluării unor idei, teme şi concepte, unele ieşite din uz prin supralicitare, altele printr-o abordare tendenţioasă, partizană. Intră sub incidenţa acestor reevaluări: noţiunea de stat social, respectiv relaţia stat-societate şi critica teoriilor neoliberale privind retragerea sau chiar destructurarea statului, drepturile omului, societatea civilă, economia, văzută ca mijloc şi nu ca scop sau răspunsul la întrebarea dacă social-democraţia va aparţine istoriei ori futurologiei?. Cărora li se adaugă încă multe alte subiecte fierbinţi. Dintre acestea aş alege abordarea autorului în ceea ce priveşte atât de intens controversata noţiune de "stat social”. (Am în vedere, fireşte, luări de poziţie ale unor teoreticieni de calibru şi nu abordările umorale ale lui Traian Băsescu!) Adrian Năstase propune o viziune modernă, europeană asupra statului social, de fapt asupra unei societăţi a dreptăţii sociale, bazată pe un set de 10 principii clare pentru o Românie socială, principii larg recunoscute în Europa de azi. Aceste principii sunt:-drepturi şi responsabilităţi pentru toţi cetăţenii;- ocuparea deplină şi de calitate a forţei de muncă;-investiţia în capacităţile tuturor cetăţenilor;-realizarea unei societăţi solidare şi inclusive;-un serviciu public pentru îngrijirea şi educarea copiilor de vârstă mică;- egalitate în drepturi pentru femei şi bărbaţi;-stimularea dialogului social ca element indispensabil în rezolvarea treburilor publice;- o societate durabilă capabilă să facă faţă schimbărilor. Toate aceste principii avându-şi corolarul firesc şi necesar într-o Românie activă în Europa şi în lume, pentru toţi cetăţenii săi.

Ajuns aici, autorul îşi asumă deschis opţiunea pentru social democraţie,chiar dacă (sau tocmai pentru că?!), în ultimele două decenii, social-democraţia s- a aflat în defenisvă. Ceea ce nu exclude şansele unei relansări a acestei doctrine într-un viitor nu chiar atât de îndepărtat. Adept a ceea ce numeşte "stânga moderată”, Adrian Năstase pune pe masă solide argumente în susţinerea ideii că "în ceea ce priveşte inserarea principiilor politice de centru- stânga, social-democraţia este privită ca un sistem capabil de a oferi o altă variantă capitalismului neoliberal, creând posibilitatea existenţei statului social-pe care îl stipulează Constituţia României- a controlului larg al puterii politice de către social (aceasta fiind cu adevărat democraţie socială).”

Punerea în act a acestor principii presupune, în mod necesar şi necondiţionat, o reală solidaritate a tuturor capacităţilor României de azi. Idee cu care, dacă de principiu toată lumea pare a fi de acord, în realitate, însă, suntem încă departe de o convergenţă a acţiunilor pentru realizarea unui asemenea proiect de interes naţional.

Motivele diferă de la un grup social la altul, dar merită să ne oprim cel puţin la un set de asemenea elemente. Dezechilibrul conflict-consens ar fi, în analiza lui Adrian Năstase, o explicaţie posibilă şi realistă, atâta vreme cât, tot el o recunoaşte, "este evidentă lipsa de consens la nivel general, teoretic,cu privire la ceea ce trebuie să devină economia, ritmul şi amploarea cursului spre economia socială de piaţă(căci o economie autentică nu poate funcţiona fără o economie concurenţială, de piaţă liberă).” Şi mai departe: "Doar pe baza consensului stabilit în cadrul clasei politice , dar şi între clasa politică şi restul elitelor sociale, vor putea fi stabilite priorităţile societăţii româneşti: stabilirea limitelor domeniului public,adică a ariei de intervenţie a statului în viaţa socială, garanţie care să ocrotească cetăţenii de eventualele abuzuri ale puterii politce etc. Un astfel de consens presupune existenţa unei încrederi reciproce, a onestităţii, a voinţei de compromis în cadrul actualei societăţi româneşti.”

Un asemenea moment de consens societatea românească de după revoluţie a înregistrat în anul 1995, iar el s-a concretizat în memorabilul Pact de la Snagov în vederea pregătirii pentru aderarea României la NATO. Din păcate, acest moment a fost doar o excepţie şi nu o premisă pentru dialogul argumentelor şi pentru căutarea unor soluţii consensuale la marile provocări ale globalizării.

La fel de adevărat este şi faptul că însăşi clasa politică nu a oferit societăţii româneşti de azi prea multe proiecte în măsură să îi stimuleze imaginaţia. De data asta, Adrian Năstase lansează o asemenea provocare şi ea are titlul "Bătălia pentru viitor- sezonul 2”:”Avem - scrie el-o şansă ca, împreună cu majoritatea românilor, cu o abordare politică de tip transideologic şi un nou proiect pentru societate, prin care să repunem România pe traseul său ascendent european, să redăm speranţele unei naţiuni debusolate.” Dar, ne mai previne autorul: "Această carte nu este un material de propagandă electorală şi cu atât mai puţin un simplu exerciţiu stilistic de conivenţă politică. Prin această carte, ambiţia mea este de a genera dezbateri, chiar şi într-o formă polemică, pentru a convinge cetăţenii că există soluţii pentru problemele concrete din viaţa lor, că România merită să-şi acorde o şansă.”

Aşadar, mănuşa a fost aruncată. Întrebarea este: va fi primit proiectul lui Adrian Năstase cu calm şi cu voinţă de dialog sau, în tradiţia unui anume tip de intoleranţă hiper-ideologizată, va fi respins cu aceeaşi lipsă de argumente care blochează dialogul?

Întrebare la care nu m-aş încumeta să răspund sau, mai curând, aş spune că am un răspuns… dar(conform zicalei clasice) sunt împotriva lui.