"Romanele poliţiste scrise de femei se deosebesc de cele scrise de bărbaţi"

● Jurnalul Naţional: Doamnă Marklund, este în acelaşi timp o onoare şi o plăcere să vă vorbesc dat fiind că este prima dumneavoastră carte tradusă în română şi, prin urmare, primul contact cu publicul românesc, mă întrebam dacă ne puteţi povesti câte ceva despre dumneavoastră. Cum aţi devenit scriitoare?

Scriu cărţi şi poveşti încă de când am descoperit că literele formează cuvinte. Am scris primele povestiri poliţiste când aveam 8 ani şi chiar şi atunci eroina mea se numea Annika (aveam o păpuşă pe care o chema Annika şi fiica mea cea mare se numeşte la fel, aşa că port acest nume cu mine de multă vreme...). Cărţile erau despre mistere şi Annika le rezolva. Era isteaţă şi curajoasă şi intra mereu în bucluc, dar până la urmă izbândea (aşadar, încă de atunci, scriu practic aceeaşi poveste...).

● Cum de s-a întâmplat asta?

Ei bine, am crescut în mijlocul pădurii la Cercul Polar. Chiar nu era nimic de făcut acolo în afară de a citi şi a scrie...

● Din 2004 sunteţi ambasador UNICEF. Cum v-a schimbat viaţa alegerea în această funcţie?

Am început să lucrez pentru UNICEF cu mai bine de zece ani în urmă, mai întâi scriind povestiri, participând la conferinţe şi fiind membră a consiliului consultativ. Devenind ambasador, activitatea mea s-a extins şi include călătorii, articole, dezbateri şi programe televizate. E probabil activitatea cea mai importantă pe care am desfăşurat-o în viaţa mea.

● Ne puteţi spune cum aţi construit intriga romanului "Explozii în Stockholm"? Aţi dezvoltat personajele şi povestea pe parcurs sau aţi ştiut de la început momentele esenţiale ale acţiunii?

De fapt, toate cărţile mele sunt despre putere şi despre ceea ce sunt oamenii capabili să facă pentru a o obţine şi a o păstra. "Explozii în Stockholm" este despre puterea la locul de muncă, despre ceea ce ne facem unii altora la birou. Acolo ne confruntăm cu emoţii foarte puternice şi lupte pentru putere...

● De asemenea, este despre trei femei care se găsesc în nişte poziţii destul de asemănătoare la un moment dat - dar fiecare gestionează situaţia foarte diferit, în funcţie de împrejurări.

Întotdeauna urmez acelaşi plan de lucru. Alcătuiesc un rezumat foarte solid în care fiecare capitol are un început, un cuprins şi un sfârşit. Şi asta durează aproape la fel de mult cât scrierea cărţii, fiindcă mă documentez mult pe parcurs. Aşa că în final pentru mine nu există surprize!

● Întotdeauna mi s-a părut că un roman poliţist seamănă cu un puzzle. Care au fost piesele cărţii dumneavoastră?

Aşa cum am spus: puterea. Acesta e firul conductor al romanelor mele - şi lumea! Violenţa (şi consecinţele ei, ceea ce numim răul) e doar un instrument pentru a ajunge la putere. "Dacă nu faci ce spun eu sau nu eşti de acord cu mine, te bat sau chiar te omor."
Întotdeauna există o problematică în fundalul cărţilor mele, o temă, şi această temă este mereu aceeaşi în viaţa privată a Annikăi şi în intriga poliţistă. Altminteri, n-ar avea nici un sens să scriu despre viaţa de familie a eroinei mele.

● Am fost fascinată de Annika Bengtzon, energia ei este pur şi simplu uimitoare! Aţi construit personajul având un model în viaţa reală? Este oare posibil pentru o femeie cu doi copii şi cu o carieră impresionantă să mai aibă timp să facă dragoste cu soţul ei?

În Suedia, este posibil, dar nu fără complicaţii, după cum puteţi vedea în roman... Pentru mine, a fost foarte important ca eroina mea să aibă o paletă largă de trăsături. Când am creat-o pe Annika, am vrut să fie o fiinţă umană complexă, cu toate defectele şi virtuţile omeneşti posibile - chiar dacă e femeie. Am vrut să fie inteligentă şi ambiţioasă, ireverenţioasă, agresivă aproape faţă de colegii ei, mergând prea departe - şi în acelaşi timp iubitoare cu copiii ei, nesigură în prezenţa bărbaţilor, vulnerabilă şi plângând prea mult... Realmente, e imposibil ca o femeie să se poarte ca ea şi să reziste. Femeilor nu le este permis să facă genul de greşeli pe care le face Annika. Seamănă oarecum cu o incantaţie: dacă voi continua să scriu şi să vorbesc despre ea îndeajuns de mult, poate că vom ajunge să îi semănăm puţin...

● Nu m-am aşteptat ca acel personaj secundar să fie criminalul. Cum funcţionează asta? Ştiţi cine a "făcut-o" încă de la început sau construiţi fiecare personaj şi apoi decideţi deci ăsta e tipul rău?

Cum am spus, ştiu întotdeauna finalul. Însă uneori personajele mele încep să-mi vorbească într-un fel care mă ia prin surprindere. De plidă, pot să-mi dezvăluie lucruri banale - că au pisică sau că le e frică de înălţime...

● Ce vă străduiţi să realizaţi ca scriitor?

Să conduc lumea ar fi drăguţ. Şi să aduc pacea pe pământ. Dar mă mulţumesc cu dorinţa ca oamenii să-mi citească romanele, să se bucure de ele.

● Care credeţi că este principala diferenţă între romanul poliţist clasic şi cărţile dumneavoastră? Cu alte cuvinte, prin ce înnoiesc ele genul respectiv?

În mod inevitabil, toţi autorii scriu din perspectiva lor proprie şi, prin urmare, romanele poliţiste scrise de femei (ca ale mele) se deosebesc de cele scrise de bărbaţi. De exemplu, în romanele mele, femeile nu sunt doar o parte din decor, cum tind să fie în multe cărţi scrise de bărbaţi. În scris îmi pun experienţa şi cunoştinţele, atât când trebuie să descriu probleme legate de diferenţele de gen, lumea presei, cât şi în ceea ce priveşte intriga sau dialogul. Fiind reporter de ştiri şi având o rubrică permanentă timp de 25 de ani, cunosc foarte bine (şi sunt critică) vizavi de anumite aspecte ale societăţii suedeze şi mă folosesc de cărţile mele pentru a descrie şi a analiza aceste probleme. Nu ştiu dacă abordarea mea e mai accentuat psihologică, însă e cu siguranţă diferită.

● Ne puteţi împărtăşi puţin din reţeta succesului pe care o deţineţi?

Aş vrea să pot! Dacă aş cunoaşte-o, aş scrie o carte cu care aş câştiga un milion de dolari!

Nu, de fapt, sunt extrem de suprinsă de succesul pe care îl au cărţile mele. Toată cariera mea am scris despre aceleaşi subiecte (violenţa împotriva femeilor, abuzul împotriva copiilor, drepturile omului) şi toţii şefii mei de la toate ziarele unde am lucrat mi-au spus că subiectele mele nu se vând. "Nimeni n-are nevoie de asta, e plictisitor, nimănui nu-i pasă, de ce nu renunţi?!" Iar răspunsul meu era, cu încăpăţânarea unui nebun, acelaşi: "Dar e important! Oamenilor le pasă! Sunt ca şi ceilalţi şi îmi pasă!".
Motivul pentru care am început să scriu cărţi este în principal acesta: canalelor media dominante pentru care am lucrat ca jurnalist nu le plăceau subiectele mele. Aşa că trebuie să înţelegeţi cât de plăcut surprinsă sunt că se vând atât de bine!

● De unde vă inspiraţi? Cum iau naştere poveştile dumneavoastră?

Mă inspir din realitate. Întotdeauna. Văd lucruri şi reacţionez în faţa lor şi astfel acele lucruri se transformă în poveşti.

● Cum scrieţi? Aveţi un program sau scrieţi când simţiţi nevoia să o faceţi?

Scrisul este meseria mea, aşa că scriu în fiecare zi. Am mereu un program foarte strict. De fapt, ştiu ce voi face în fiecare zi pentru următorii cinci ani.

● Aveţi un scriitor preferat? Cum v-a influenţat munca?

Scriitoarea mea preferată este Elsa Morante. Romanul ei "La Storia" este cel mai bun lucru scris vreodată. Când o să pot scrie aşa, o să mor liniştită.

● În prezent lucraţi la un nou roman? Ne puteţi spune câteva cuvinte despre proiectele dumneavoastră de viitor?

Chiar acum lucrez la o poveste în care personajul principal e tot Annika. Are destul de multă violenţă şi e foarte incitantă!