După ce a practicat o vreme avocatura, John Grisham (n. 1955) a debutat ca scriitor în 1989, cu „... Şi vreme e ca să ucizi”, specializându-se în thrillere juridice. În anii următori, cărţile lui, printre care „Cazul Pelican”, „Camera morţii”, „Clientul”, „Firma”, au cunoscut tiraje fantastice, de zeci de milioane de exemplare, fiind traduse în numeroase limbi. Ecranizările i-au sporit şi ele notorietatea.
Ce a determinat oare un asemenea succes fulminant al unui autor care se revendică de la John Steinbeck şi John LeCarre? Aplecarea lui spre descrierea lumii care se perindă prin tribunale, necunoscută în detaliu de marele public? Demontarea mecanismului justiţiei, astfel încât cititorul avid de a-l cunoaşte să apeleze la scrierile lui ca la surse de informare de mare încredere? Ar putea fi câteva dintre explicaţii. Dar romanele lui Grisham dezvăluie, în primul rând, o artă a povestirii care te captivează de la prima până la ultima pagină. Naraţiunile sale sunt scrise într-un stil simplu şi atractiv, fără afectare şi fără paradă de cunoştinţe. Când le parcurgi e ca şi cum un ghid talentat şi competent te-ar conduce amical prin sălile paşilor pierduţi.
Dar nimeni n-ar fi bănuit că, de la banalele sfaturi pe care le oferă, micul Boone va face un salt spectaculos şi va avea o implicare serioasă în soluţionarea unei crime. Simpatic, dornic ca dreptatea să triumfe, perseverent, el reuşeşte să obţină - desigur, cu sprijinul celor mari - rejudecarea unui proces care se îndrepta spre o rezolvare greşită. Intrând în posesia unor informaţii preţioase, el convinge instanţa să nu pronunţe un verdict eronat, spre extazul întregii comunităţi care nu se aştepta la o asemenea lovitură de teatru.
Atmosfera din cartea lui Grisham aminteşte de cea din romanul lui Mark Twain care istoriseşte păţaniile poznaşului Tom Sawyer. Facem cunoştinţă tot cu o urbe patriarhală în care fărădelegile sunt rare, iar omorurile şi mai puţine, şi de aceea provoacă perplexitatea. Relaţiile dintre adulţi şi copii sunt surprinse cu o deosebită fineţe, reliefându-se spiritul educaţiei americane de a încuraja, de la cele mai fragede vârste, iniţiativele şi urmărirea unui scop bine definit în viaţă.
Cartea lui Grisham poate fi pusă cu încredere în bagajele pregătite pentru vacanţa care se apropie. Merită să fie citită.
- De ce vrea Florian Walter să plece de la U Cluj la Petrolul. Primul pas e deja făcut
- Ilie Stan e "principal" azi :D » Cum a scăpat o zi de Gigi Becali
- Nici nu s-a stabilit bine programul primelor două etape, că există contestări: "Nu sîntem fraieri, vrem şi noi aceleaşi drepturi"
- Liga 1 joacă startul de "retur" în Antalya ;) » Programul meciurilor stabilite
-
Galerie Foto UPDATE 18:18 - Ultimul bilanţ al tragediei feroviare de miercuri arată 49 de morţi şi peste 600 de răniţi, anunţul fiind făcut de Nestor Rodriguez, comisiar al poliţiei federale argentiniene. Printre persoanele decedate se află şi un minor. ------------------ UPDATE 17:35 - Televiziunea argentiniană C5N a anunţat că "cel puţin" 40 de pasageri au... -
OMV Petrom şi ExxonMobil Exploration and Production România au anunţat astăzi o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.Operaţiunile de foraj derulate de cele... -
Experţii sar la "gâtul" FMI: O instituţie nedemocratică, opacă, pradă intereselor unui grup restrânsFMI nu a fost capabil să prezică marea criză şi nici să o rezolve. Mai rău, deciziile sale au agravat-o. Cu toate acestea, Fondul condiţionează în mod nedemocratic ţările care stau la mâna sa. Începând cu Grecia, dar nu numai. Atunci, la ce e bun Fondul Monetar Internaţional? Revista L'Espresso a cerut părerea unor experţi...
Giovani Becali a explicat miercuri, la Realitatea TV, motivele ieşirii nervoase din sala de ...
Citește articolul
LG pregăteşte lansarea celui de-al doilea smartphone 3D, modelul Optimus Max.Susţinut de un ...
Citește articolul
Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat miercuri seară, după ce fusese reţinut la Lille, ...
Citește articolul
Conform gsp.ro, tribunalul Giurgiu a hotărât ca Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului ...
Citește articolul



jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

