Arhiva
Casa.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Viaţa în decoruri roz

Autor: ALINA IANCU
5 februarie 2011
1 fuchsia
Fuchsia 
2 Roz trandafiriu
Roz trandafiriu 
3 Florescente cu nuante de flamingo
Florescente cu nuante de flamingo 
4 Roz de plaza
Roz de plaza 
5 Dormitorul vesel
Dormitorul vesel 
6 Cabana roz
Cabana roz 
7 Scaune dulci
Scaune dulci 
8 Biroul de acasa
Biroul de acasa 
9 Combinatii reusite
Combinatii reusite 
10 O pata de culoare in dormitor
O pata de culoare in dormitor 
11
În sensul acelor de ceasornic: Pantone Honeysuckle; Benjamin Moore Rosy Blush 2086-30; Valspar Pink Burst 1003-1A; Devine Color Flamingo; Martha Stewart Paints Hollyhock Pink MSL007; Olympic Paints Raspberry Rush A34-5 

În fiecare an, Pantone, autoritatea în domeniul culorilor, anunţă culoarea anului despre care aţi putut citi într-unul din numerele trecute ale Jurnalului Casei. Anul acesta culoarea aleasă a fost o nuanţă de roz, Honeysuckle 18-2120, care deşi este o culoare frumoasă majoritatea ne-am fi gândit la ea ca fiind mai potrivita stilului vestimentar decât designului de interior. Prima reacţie a designerilor a fost de uimire. „Roz!? Cine vrea să decoreze cu roz?” Apoi, la o analizare mai atentă au hotărât să-i acorde o şansă şi să pună în aplicare câteva idei mai îndrăzneţe. O parte dintre proiectele despre care urmează să citiţi, fotografiate şi analizate de cei de la iVillage.com sunt realizate în nuanţe similare celei desemnate culoare anului. Încăperile au funcţionalităţi diferite, de la dormitoare la birouri şi locuri elegante de luat masa, însă variază şi în funcţie de stil, mărime şi locaţie, oferind astfel o multitudine de idei despre cum rozul poate fi folosit cu succes în designul de interior. 

 

Fuchsia
Designerul de interior, Natalie Umbert, şi-a decorat propriul bungalow în 1940 folosind o nuanţă puternică de roz, Benjamin Moore Royal Fuchsia 2078-30, după ce a încercat mai multe culori neutre pe care le-a caracterizat ca fiind lipsite de vlagă. Dacă mulţi dintre noi ar considera această nuanţă mult prea puternică, designerul ne asigură că poate fi alegerea ideală atâta timp cât este folosită în combinaţie cu elemente simple la care se pot adăuga câteva decoraţiuni sofisticate.

 

Roz trandafiriu
Designerii de restaurante ştiu de multă vreme că cel mai măgulitor cadru în care se poate cina este întotdeauna acompaniat de o lumină rozalie. Luaţi în considerare acest aspect şi aplicaţi pe pereţii locului de luat masa o vopsea sau, un tapet cu o astfel de nuanţă. O nuanţă trandafierie poate da încăperii un aspect plin de prospeţime.

 

Floreşcenţe cu nuanţe de Flamingo
Cunoscuţi pentru stilul ciudat de amenajare, Linda şi John Meyers de la Wary Meyers Decorative Art au creat un interior unic, cu influenţe asiatice pentru dormitorul unui client din Brooklyn. Cu ziduri de cărămidă la vedere, mobilier de epocă şi materiale reciclate, acestă cameră dovedeşte că rozul este o culoare pe care chiar şi un adolescent rebel o poate iubi.

 

Roz de Plaza
Renumitul Plaza Hotel din New York a deschis anul trecut, ca simbol al renaşterii sale, apartamentul Eloise. Proiectat de legenda designului de interior, Betsey Johnson, interiorul care omagiază personajele romanelor de dragoste, este scăldat în roz, roz şi iarăşi roz. Urmaţi exemplul lui Betsey atunci când optaţi pentru o paletă de culori tinerească şi amestecaţi printuri feminine precum bobocii de trandafir care sunt semnătura designerului cu cele rock'n roll  de tipul covoarelor cu imprimeuri care imită pielea de zebră.    

 

Dormitorul vesel
Alegerea făcută de Pantone anul acesta care desemnează rozul ca fiind culoarea anului pare să fi fost susţinută şi de firma Behr Paints care a inclus în propria paletă de culori nuanţa Pinkelicious T11-15. Dormitorul pentru adolescenţi propus de ei are în dreptul patului o dungă groasă de roz care se continuă pe tavan şi care adaugă personalitate fără să încarce spaţiul. Decorul este completat de umbrele în nuanţe mai aprinse şi mai îndrăzneţe de roz care se regăsesc la birou şi la pernele decorative.   

 

Cabana roz
Culoarea anului poate fi adaptată cu uşurinţă şi stilului rustic. Pentru un astfel de interior vă puteţi inspira din decorul ales de Maine Cotage pentru showroom-ul lor de anul trecut unde rozul a putut fi regăsit în textilele utilizate. Elementele vizuale principale au fost cele două fotolii tapiţate despre care designerul Sara Meyer spune că „au adaugat camerei un element de surpriză”. Pentru a crea un decor unitar, ţesăturile roz au fost de asemenea, utilizate pentru pernele decorative şi pentru marginea draperiilor. 

 

Scaune dulci
Rozul, şi mai ales nuanţele intense, te duce deseori cu gândul la bomboane şi acadele, dar poat fi aplicat şi pe piesele de mobillier. Dacă sunteţi în căutarea unei soluţii pentru a oferi vechiului mobilier un aspect nou şi revigorat, plin de personalitate, încercaţi să aplicaţi pe aceste piese o vopsea cu o nuanţă îndrăzneaţă de roz. „Scaunele au căpatat o nouă personalitate imediat ce au fost vopsite cu roz fosforescent”, spun Selina Lake şi Sara Norrman despre acest set de scaune în cartea lor, Romantic Style. Paleta de culoare se extinde la pereţii în nuanţă de roz asemanătoare fardului de obraz, la perdele şi la pernele decorative. 

 

Biroul de acasă
Designerul de interior Emily LaMarque a transformat un dormitor în birou în casa din Philadelphia a unuia dintre clienţii săi. Culorile aplicate pe pereţi transmit mesajul că acestă încăpere nu este deloc una fără personalitate. LeMarque spune că în acest birou „sunt dispuse nunaţe de roz într-o manieră jucăuşă şi feminină”. Impactul culorii de pe pereţi a fost estompat cu mobilier alb, inclusiv un birou şi un scaun caracteristic. 

 

Combinaţii reuşite
Cum reuşiţi să puneţi laolată tapet roz cu model de piele de şarpe şi dulapuri roz corai într-un spaţiu mic? Asiguraţi-vă că toate celelalte decoraţiuni şi accesorii sunt în culori neutre. Drapeii bej, mobilier tapiţat maro şi un birou din sticlă pot face un birou cu aceste caracteristici să arate foarte bine.

 

O pată de culoare în dormitor
Rozul nu este numai pentru camerele fetiţelor. Un dormitor sofisticat poate fi îmbrăcat într-o combinaţie de roz, portocaliu şi alb strălucitor. Încercaţi să asortaţi lenjeria de pat cu pătura şi cu un tapet floral şi veţi obţine un decor unic şi plăcut la vedere. Pe lângă rozul Honeysuckle propus de Pantone mai puteţi folosi alte câteva nuanţe asemănătoare pe care le regăsiţi în galeria de imagini:

În sensul acelor de ceasornic: Pantone Honeysuckle; Benjamin Moore Rosy Blush 2086-30; Valspar Pink Burst 1003-1A; Devine Color Flamingo; Martha Stewart Paints Hollyhock Pink MSL007; Olympic Paints Raspberry Rush A34-5

Taguri asociate:     casa | dialog constructiv
Comentarii
Viaţa în decoruri roz
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Mandinga: Ne pare rău că nu am reuşit să aducem un loc mai bun pentru România la Eurovision
Mandinga: Ne pare rău că nu am reuşit să aducem un loc mai bun pentru România la Eurovision Membrii trupei Mandinga se declară dezamăgiţi că nu au reuşit să obţină un loc mai bun în ... Citește articolul
"Masacrul inocenţilor" de la Hula, în Siria, confirmat de observatori şi condamnat de comunitatea internaţională
"Masacrul inocenţilor" de la Hula, în Siria, confirmat de observatori şi condamnat de comunitatea internaţională Condamnările internaţionale s-au multiplicat sâmbătă, la o zi de la masacrul din Hula, unde ... Citește articolul
Reînhumarea poetului Nyiro Jozsef a fost anulată. Va avea loc doar o slujbă de pomenire
Reînhumarea poetului Nyiro Jozsef a fost anulată. Va avea loc doar o slujbă de pomenire Reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, care urma să aibă loc, azi, la Odorheiu Secuiesc, a ... Citește articolul
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu Astronautul Don Pettit, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a trimis către NASA ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul