E criză. Plin de inspiraţie şi de profundă umanitate, guvernul se chinuie în ca­mera de reanimare să ţină ţara-n viaţă. Îi bagă în vene perfuzii pentru rehidratare: taie din leafa bugetarilor care şi-aşa abia aveau după ce bea apă, ameninţă cu impozitarea [...]

Un reporter al "Jurnalului Naţional" s-a internat incognito la Institutul Naţional de Endocrinologie "C. I. Parhon" ca să afle mai multe despre obezitate şi să scrie despre această maladie globală şi despre victimel ei. O săptămână în pavilionul obezilor, în infernul celulei adipoase. Această experienţă a reporterului, el însuşi obez, s-a materializat într-o mărturie crudă, nemiloasă, despre "sinucigaşii sătui", cum sunt numiţi obezii.

Pe Stelian Tănase l-am cunoscut chiar în 1989. Aveam doar 14 ani, dar îmi plăcea să ascult ce vorbesc "oamenii mari". Din cauza asta îmi însoţeam părinţii când mergeau la zile de naştere sau pur şi simplu chefuri organizate de diverşi scriitori, cum ar fi Aurel şi Stela Covaci sau Ştefan Agopian.

În anul 1989, Crişu Vasilică avea 25 de ani. Locuia în  comuna Pleşoi, judeţul Dolj. "În acel an eram şofer pe cifă. Lucram în Craiova. Căram balast cu maşina către şantiere. Pe vremea aceea se construia foarte mult. 15 ani am lucrat pe cifă şi căram material de construcţie în tot Doljul.