Arhiva
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

Manuela Hărăbor: "Voi avea toată viaţa un copil de 6-7 ani!”

3 noiembrie 2008
La fiecare "Bravo" pe care îl aude, Andrei se bucură şi îşi îmbrăţişează mama
  

Andrei avea 1 an şi 6 luni când s-au ivit primele griji ale mamei sale. Pe buzele copilului nu apăruse nici un cuvinţel, cu toate că existaseră gângureli care în mod normal preced vorbitul. De-ndată ce era scos din mediul familiar lui, începea să plângă, devenea extrem de agitat, "parcă nu mai era el”. Mama sa şi-a zis că "e prea mic. Aşa sunt toţi copiii”, dar a continuat să-l observe.



La 2 ani, un medic de la Elias i-a spus că băiatul ar avea autism. "La început nu am crezut. Într-adevar, Andrei nu vorbea, dar exista comunicare non-verbală între el şi cei din jur” spune mama sa, actriţa Manuela Hărăbor.

La 3 ani a încercat să-şi înscrie copilul la o grădiniţă de stat pentru copii normali, dar nu a reuşit. A încercat apoi la grădiniţa Waldorf, dar reacţiile celorlalţi părinţi i-au dat de înţeles că Andrei nu e agreat printre copiii lor. "O săptămână a stat printre cei 10 copii, câţi erau înscrişi în grupa lui.  

Revolta părinţilor mi-a fost transmisă de către educatoare. A trebuit să plecăm şi de acolo. Deşi el nu era un copil violent şi nu-i deranja pe ceilalţi copii, dar poate că cerea o atenţie deosebită. Simţea nevoia să stea mai mult lângă educatoare”.

DEPENDENT DE  AJUTOR.
După zeci de vizite la medici  pe care le-a făcut cu Andrei, după ce a trecut şi pe la un centru unde se făcea "un fel de terapie, învăţa să recunoască culorile, formele geometrice”, Andrei a ajuns la  centrul de zi Titan, condus de dr. Urziceanu. Trei ani a stat printre copii asemeni lui. "Acolo a fost singurul loc unde a făcut terapie ABA. A început să  vorbească, după numai cinci săptămâni de terapie, să se poată îmbrăca singur,”, povesteşte mama lui Andrei, mândră de realizările fiului său. Copilul avea deja 8 ani.

Acum, Andrei este clasa a X-a la Şcoala specială nr. 10. "Marele merit al acestei instituţii este că l-a învăţat să devină mai disciplinat şi că a început să fie mai comunicativ, că nu mai e atât de indiferent când vine în contact cu alţi copii”. Bucuria mamei se simte în fiecare cuvânt de laudă adus fiului său.

La cei 18 ai ai săi, Andrei are nevoie de însoţitor oriunde merge, încă mai este prezentă ecolalia (repetarea ultimelor cuvinte auzite) şi încă mai vorbeşte la persoana a II-a, "dar se autocorectează dacă este atenţionat”. Ca stimuli şi recompense pentru fiecare lucru realizat, mama obişnuia să-i dăruiască câteva mărgele sau câte o pâlnie – preferatele lui Andrei, dar ajunsese să facă o obsesie pentru ele, aşa că a trebuit să i le interzică. "Acum îi place foarte mult să adune melci. Nu se plictiseşte niciodată şi are o răbdare şi o atenţie extraordinară de a-i găsi, chiar şi pe cei foarte mici, "ca nisipul”, glumeşte Andrei. Lucru destul de rar întâlnit la autişti, acela de a face glume. Ca şi acela de a tachina - deseori mă tachinează spunându-mi că nu mă iubeşte, doar pentru a vedea cum reacţionez şi pentru a face apoi declaraţia de dragoste mult mai puternică. Cu aceaşi  răbdare de neimaginat reuşeste să facă puzzle-uri de peste 200 de piese”, povesteşte mama sa.

CU GÂNDUL LA VIITOR.
"Să ai un copil autist e un mod de viaţă, nu o povară”, spune Manuela şi gândul o duce la una dintre clipele în care Andrei a surprins-o plăcut şi a emoţionat-o până la lacrimi. "Bine ai venit acasă, mami!”, aşa i-a spus băiatul, când ea s-a reîntors în ţară, după 5 săptămâni de absenţă. La fiecare "Bravo”  pe care îl aude, Andrei se bucură şi îşi îmbrăţişează mama. De mai bine de doi ani, pentru ei, oaza de linişte a devenit mănăstirea Radu-Vodă din Capitală. "Am descoperit o nouă dimensiune a vieţii. Aici am învăţat că fiecare dintre noi are o cruce de purtat. Important este să o acceptăm şi să învăţăm să ne-o ducem cu demnitate şi cu responsabilitate.  "Voi avea toată viaţa un copil de 6-7 ani, cu toate că Andrei a ajuns anul acesta la majorat”, spune mama sa cu voce tristă.

Însă, pentru Andrei ea zâmbeşte. Pentru el îşi ascunde frica şi gândurile negre. Pentru el, ar muta şi munţii din loc, numai să-i poată alina suferinţa. Închis în micul lui univers, tânărul de 18 ani se joacă în nisip asemenea copiilor de grădiniţă. Cum găseşte o scoică sau un obiect strălucitor, zâmbete largi i se aştern pe chipu-i senin. În ochii mamei, viitorul lui Andrei nu poate căpăta contur. "Dacă s-ar înfiinţa nişte ateliere protejate, unde ei să poată lucra, nu ştiu...altceva nu întrezăresc pentru el... Va fi o vreme când  nici părinţii mei, nici eu sau sora mea nu vom mai fi şi atunci, mă întreb cu teamă, oare ce se va întâmpla cu el?  Implicarea statului în cazul copiilor şi adulţilor autişti (culmea nepăsării sistemului în care trăim, copiii autişti deveniţi adulţi îşi pierd până şi diagnosticul, ei "devenind” schizofrenici peste noapte!!!) constă doar într-o indemnizaţie pe care aceştia o primesc: 160 de lei pe lună şi un "ajutor” – buget complementar, îl numeşte sistemul, de 80 de lei pentru acoperirea facturii de telefon, lumină, radio şi TV!!!”.
Comentarii
Manuela Hărăbor: "Voi avea toată viaţa un copil de 6-7 ani!”
12 comentarii
Ana
Draga Manuela Harabor,
Esti frumoasa, talentata, desteapta, discreta, cu bun-simt...ai un baiat frumos care, chiar daca nu se incadreaza tiparului de pe terra, e tot un suflet, tot o fiinta ca si ceilalti.Oamenii fac diferenta, ca in rest, cine hotaraste ca EU sunt cea sanatoasa?!?
Iti doresc sa fii optimista, vesela si cu chef de viata!
10/12/2011 11:10:00 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Mariana Olteanu
Mariana; sunt o bunica fericita si totodata si nefericita ptr. ca nepotica mea are autism.O apreciez pe Manuela Harabor ca si ea ca si fica mea au curajul sa infrunte aceasta boala.In timp ce Ministerul Sanatati plateste operatii la cei care vor schimbare de sex,iar la acesti copii nu le da nici un sfert din costul acestor operatii.Las intreba pe Ministrul Sanatati si pe toti cei care conduc ... Citeşte întreg comentariul
22/06/2011 09:44:57 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
danielmineru'
Ete aicea! ce facura minerii
http://www.nationalautismassociation.org/thimerosal.php
25/01/2010 06:29:29 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
danielmineru'
asa e, foarte frumoasa doamna Manuela, trista povestea.. Sper insa ca a mai evoluat dela parerea precum ca, fiul ei ar fi autist pentru ca s'a speriat ea de mineri in '90...motivul pentru care scriu insa e penru a mentiona beneficiile masive pentru organismul uman al grasimilor Omega-3 denumit si "brain food"-8% din masa creierului e omega-3, cine stie, poate ajuta, good luck.
21/01/2010 05:35:35 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Mirela
Buna ziua!O admir foarte mult pe Domna Manuela.Este o femeie foarte puternica!Se vede ca e un berbec:)DUmnezeu ne da o cruce fiecaruia sa o purtam......asa cum a purtat el pana in ultima clipa!Aceasta cruce pe care trebuie sa o purtam ne da putere de rezisstenta si mult mai increzatori in propriile forte.Sunteti o persona foarte frumoasa!Aveti 2 ochi precu cristalii:X:XSunteti o actrita ... Citeşte întreg comentariul
10/05/2009 13:13:48 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
50 de persoane au simptome de toxiifecţie după ce au mâncat la un restaurant din Eforie
50 de persoane au simptome de toxiifecţie după ce au mâncat la un restaurant din Eforie Numărul persoanelor cu simptome de toxiifecţie alimentară, după ce au mâncat la restaurantul ... Citește articolul
(VIDEO) ŞI-A VĂZUT MOARTEA CU OCHII! Întâmplarea şocantă prin care a trecut un şofer rus
(VIDEO) ŞI-A VĂZUT MOARTEA CU OCHII! Întâmplarea şocantă prin care a trecut un şofer rus Şoferul unei maşini care rula pe o şosea montană din Rusia a scăpat ca prin minune dintr-un ... Citește articolul
Misiunea în această viaţă
Singura putere care împrăştie întunericul nopţii este soarele şi singurul fel de a face ... Citește articolul
Campioni la inventivitate. Ce fraude se fac cu fondurile structurale?
Campioni la inventivitate. Ce fraude se fac cu fondurile structurale? Suspiciunile de frauda pun in pericol absorbtia fondurilor structurale in Romania, decontarile ... Citește articolul
Pe 2 iunie proclamăm Cişmigiul Copiilor
Pe 2 iunie proclamăm Cişmigiul Copiilor Cişmigiul Copiilor - un maraton al surprizelor Începe vara, sezonul luminii, al bucuriei şi ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Birourile Raiffeisen, gata la sfarsitul anului. Sky Tower a ajuns la 100 de metri inaltime
Birourile Raiffeisen, gata la sfarsitul anului. Sky Tower a ajuns la 100 de metri inaltime Dezvoltatorul Raiffeisen evolution va finaliza pana la sfarsitul anului primele doua obiective ale ... Citește articolul
Cum va lucra noua generatie: Mai putini angajati, in birouri mai mari
Cum va lucra noua generatie: Mai putini angajati, in birouri mai mari Numarul persoanelor care isi desfasoara activitatea in birouri va scadea cu aproximativ 25% in ... Citește articolul
EURO 2012 in miliarde de euro. Credeti ca merita?
EURO 2012 in miliarde de euro. Credeti ca merita? Polonia si Ucraina au cheltuit in total 30,2 mld. euro pe infrastructura si arene sportive, ceea ce ... Citește articolul