Cei din Mogador, din capatul orasului

Nea Tache sprijina o caruta obosita proptita in fata portii. Priveste in zare linistit, in timp ce nevasta descarca verzele aduse de la camp. O haita de vreo 5-6 caini traverseaza tantos strada, tinand aproape unul de altul de parca n-ar vrea sa se rataceasca prin Calafat. Nea Tache nici nu se sinchiseste de ei. Se uita cu coada ochiului dupa doua fete tinerele care, cu obraznicie, ii obtureaza campul vizual. Le pierde din ochi si se intoarce catre nevasta ocarand-o: "Hai nevasta, ca ne prinde Craciunul pana termini cu varza asta. Ca murata o mancam la Paste"

MAGHERU DE CALAFAT. Bulevardul principal ce traverseaza intreg orasul e un fel de strada lunga ce se termina undeva in zare. Un fel de Magheru al bucurestenilor. Bulevardul nu mai scoate demult oamenii la plimbarea de duminica de la orele amiezii. Nici macar la orele diminetii la slujba de la biserica. Si nici macar copiii la joaca. Forfota incepe undeva la mijloc, la piata, si se risipeste treptat in patru zari, spre iesirile din oras unde rar mai misca ceva. Bulevardul din Calafat se termina in Mogador, fix la capatul orasului. Unde se infunda cam tot. Magazine, case, restaurante si oameni.

Africanii, filmul si cartierul. Calafetenii sunt mandri ca Dunarea le e vecina si le scalda orasul in trei puncte. Au parerile impartite in ceea ce priveste statuia Maritei, dar nu se mandresc cu cartierul Mogador. Nu de alta, dar le aduce aminte de "neste vremuri nu prea fericite", cum ne spunea un localnic. Povestea e simpla: pe vremea lui Ceausescu, in timpul industrializarii, celor din acea zona li s-a facut o termocentrala. Dar, cum era si de asteptat, nu li se dadea apa. Cum romanu’ stie sa faca haz de necaz, dar nu uita sa mai priveasca si in curtea vecinului, locuitorilor cartierului li s-a zis "cei din Mogador", dupa numele unui serial despre un cartier african cu familii foarte sarace, care rula la televiziunea comunista. Si asa le-a ramas si astazi numele. Desi, de atunci si pana acum situatia s-a mai schimbat, adica au apa, dar de cele mai multe ori "cu program scurt", iar pe timpul verii apa calda ioc, la fel ca si intreg orasul, localnicii nu uita sa povesteasca strainilor de aceste locuri de Moga-dor si povestea lui. Un cartier cu multe blocuri de patru etaje, avand rar magazine la parter, cu carute trase de cai ce traverseaza stradutele adiacente. Nu exista etaj la care sa nu fie intinse rufe la uscat pe sarmele improvizate pe parapetul exterior al balconului. Iar tata Leana de la parter, ale carei "albituri" sunt demult gri, se va certa intotdeauna cu tata Floarea de la etajul patru care nu conteneste cu scuturatul covoraselor din casa si cu presul pe care doarme cainele din dotare. Pisica alba a proprietarei magazinului general din colt se va freca mereu de picioarele acesteia ori de cate ori va matura frunzele uscate de pe alee, iar pisica neagra o va curta pana la moarte.Viata celor din Mogador se scurge precum o barja pe senalul navigabil de pe Dunarea de dinainte de Cazane. Incet si lin. Adica totul e la fel. Poate singura pata de culoare adusa cartierului este cel mai galben bloc dintre toate blocurile galbene, un galben-galben, atat de galben ca daca ai spune doar galben n-ar fi suficient.

ISTORIC "Povestea Mogadorului este destul de simpla: in timpul industrializarii, celor din zona li s-a facut termocentrala. Dar nu li s-a dat si apa. In acea perioada se dadea la televizor un film serial despre niste oameni saraci, care se numea «Cei din Mogador». Si asa li s-a zis si oamenilor din cartierul calafetean: cei din Mogador" Alexandru Parvan directorul Muzeului de Etnografie si Arta din Calafat

AL LOR "Mogadorul nu mai este ce a fost. Adica intr-adevar a fost un cartier al celor mai saraci oameni. Dar atunci, pe vremea lui Ceausescu. Acum toti din Calafat suntem saraci. Vara nu avem nici unii apa calda, caci se opreste, iar in rest ne da apa la program" localnic din Calafat