Arhiva
Culinar.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Bucate româneşti în Guiness Book

3 noiembrie 2008

Aşa... ca să existe un şi mai bun motiv de mândrie a oamenilor şi implict a naţiunii pe care ei o reprezintă, au fost inventate recordurile. Mai mult sau mai puţin excentrice, ele au şocat pe mulţi, oferind în schimb celui care le-a realizat o diplomă şi un statut demn de Guiness Book, cartea recordurilor mai pe româneşte.




Pornind de la premisa "nu vreau să fiu mai prejos", ne-am aliniat şi noi, românii, în rândul "licenţiaţilor" care fac lucruri "M"ari. Numai în ceea ce priveşte domeniul gastronomic aflaţi că locuitorii comunei Turia (Covasna) aşteaptă să primească dintr-o clipă în alta certificatul prin care Guiness Book atestă recordul mondial pentru cel mai mare bulz din lume (site-ul Academiei Mondiale a Recordurilor a anunţat oficial această atestare la sfârşitul lunii octombrie). La pregătirea preparatului au participat mai bine de 300 de localnici ai acestei comune, lungimea lui fiind nici mai mult, nici mai puţin decât 150,32 metri, împărţit în 7.500 de bucăţi consumate rapid de gurmanzi.

UN BALMOŞ URIAŞ
În România, şi tot la capitolul mălai, în septembrie 2007, la Târgul de Turism de la Arieşeni – Gârda – Scărişoara (judeţul Alba), cel mai mare balmoş din lume a intrat în cartea recordurilor având greutatea de 510 kg. Iniţiativa a aparţinut prefectului judeţului Alba şi a fost răsplătită într-un final, victorios, cu 125.000 de dolari, constând în servicii de promovare. Acest imens balmoş pregătit într-o oală de 850 de kilograme a necesitat ceva materie primă... S-au folosit 443 litri de smântână, procurată de la sătenii din Gârda şi Arieşeni, 4,43 kilograme de sare, 35 de kilograme de făină albă şi 55,3 kilograme de făină de porumb. Pentru omogenizarea compoziţiei s-au folosit linguri din lemn imense, confecţionate sub forma unor lopeţi de 2,1 metri lungime, iar cele peste 2.000 de porţii de balmoş rezultate au fost împărţite gratuit tuturor celor prezenţi.

ROMĂNIA-UNGARIA
Gulaşul şi veşnica lui identitate dezbătută între graniţa româno-ungară este şi el motiv de  Guiness Book. După ce în 2006, la Salonta, a fost pregătită o asemenea specialitate de 5.054 de litri, în 2007, la Baia-Mare, câteva zeci de bucătari au realizat în cadrul Festivalului Castanelor cel mai mare gulaş de pe planetă, de aproape opt tone. Iniţial, recordul mondial în domeniul preparării gulaşului a fost stabilit de unguri cu 10 ani înainte de primul record românesc, în localitatea Hodmezovasarhely, iar gulaşul a avut 3.500 l.


Peste hotare

Că sunt buni la făcut bulz, balmoş şi gulaş, locuitorii plaiurilor mioritice au demonstrat-o. Însă românii sunt cu precădere  redutabili maeştri atunci când vine vorba să facă un grătar la marginea oraşului. Împătimiţii genului au pierdut o ocazie uriaşă de a experimenta ceva unic în viaţă... made in Paraguay. Acolo a avut loc, de curând, cel mai mare grătar în aer liber din lume. Mai mult de 30.000 de voluntari au fript peste 28.000 de kilograme de carne de vită pe o suprafaţă lată de 60 de metri şi lungă de 100 de metri. Un lacto-vegetarian prezent întâmplător prin zonă a decis să rămână... doar vegetarian.
Taguri asociate:     gastronomie
Comentarii
Bucate româneşti în Guiness Book
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român Meciul pentru centura mondială IBF la categoria supermijlocie, între britanicul Carl Froch şi ... Citește articolul
Şoc la Helsinki: „Breivik” de Finlanda a împuşcat nouă oameni în această dimineaţă
Şoc la Helsinki: „Breivik” de Finlanda a împuşcat nouă oameni în această dimineaţă Un tânăr de 18 ani a împuşcat nouă oameni, în această dimineaţă, de pe acoperişul ... Citește articolul
ŞOCANT: Marea Britanie face public planul său pentru prăbuşirea euro. Cum va fi afectată România
ŞOCANT: Marea Britanie face public planul său pentru prăbuşirea euro. Cum va fi afectată România Marea Britanie continuă să joace un rol ambiguu în UE: rămâne membru al Uniunii, dar se ... Citește articolul
Dieta cu supă de varză
Dieta cu supă de varză "Dieta cu supă de varză" durează şapte zile şi ajută la pierderea kilogramelor în plus ... Citește articolul
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie
Caiaciştii români nu se pot antrena pe Dunăre din cauza munţilor de gunoaie Tone de gunoaie au fost aduse în Dunăre, de pe versanţi, de apele umflate ale râului ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Vitan-Barzesti

3 camere

Suprafata utila: 101 mp

175.000 EU

Apartament in Iancului

2 camere

Suprafata utila: 55 mp

340 EU/luna

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul