![]()
Duminica Floriilor
Ramurile de salcie se folosesc şi a doua zi, în Duminica Floriilor, copiii fiind atinşi cu ele ca să crească la fel de frumoşi. După aceea sunt aşezate la icoane sau cu ele se cuprind stupii, pentru ca albinele să fie apărate şi să facă multă miere. Oamenii cu dureri de şale se încing şi ei cu ramuri de salcie, în speranţa că se vor vindeca mai degrabă. La vreme de pericol, de este grindină sau furtună mare, este bine ca pe foc să se pună crenguţe de salcie păstrate de la Florii, pentru ca în gospodărie să nu fie pagube. Şi tot în această duminică, fetele care au păstrat mărţişoarele le atârnă de trandafiri sau măceşi, cele mai pricepute „citind” în roua ce se prinde de ele care le va fi norocul.
Este important ca pe mese să se aşeze bucate alese, cele mai preţuite fiind pâinile frumos împodobite. „În toate casele se coc atâtea pâini de grâu câţi membri are familia, dar pâinile nu sunt de-o formă şi mărime, variază conform etatei membrilor de familie. Aceste pâini se împletesc din aluat de grâu cu multă grijă şi pe deasupra se înfrumuseţează cu cununi, cruci ori alte figuri, tot din aluatul acela.” (Simeon Mangiuca – „Călindariu julianu, gregorianu şi poporalu românu… cu comentariu pe anul 1882”)
Rulouri cu dovleac şi salată
Ingrediente: un pachet aluat foi de plăcintă, 300 g dovleac de plăcintă, 100 g ciuperci, doi căţei de usturoi, o linguriţă cu cimbru, 100 ml ulei de măsline, 250 g salată verde, 50 g miez de nucă, 3 roşii, 30 ml oţet de mere, o legătură ceapă verde, sare, piper.
Preparare: Dovleacul se curăţă, se spală, se taie cuburi şi se fierbe zece minute în apă cu sare. Se scurge, se pasează, se amestecă împreună cu ciupercile tăiate cuburi şi călite separat cu usturoiul feliat. Se adaugă sare şi piper după gust, cimbru şi se amestecă. Foile de plăcintă se ung fiecare în parte cu ulei, se suprapun câte două şi se ung cu pasta de dovleac.
Se rulează sub formă de melci, se aşază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, se ung cu ulei şi se coc la foc mediu până ce aluatul devine auriu. Într-un bol se amestecă salata verde cu ceapă verde, roşiile feliate, cimbru, ulei de măsline şi oţetul de mere. Se adaugă nucile tocate, sare şi piper şi se serveşte alături de rulourile reci.
• Reţetă redactată de Alina-Ramona Anghel
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

