x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Anca Mureșan: “Galleria come opera d’arte” – Painting as Performance („Galeria ca operă de artă”- Pictura ca performance)

Anca Mureșan: “Galleria come opera d’arte” – Painting as Performance („Galeria ca operă de artă”- Pictura ca performance)

de Magdalena Popa Buluc    |    18 Aug 2020   •   17:45
Anca Mureșan: “Galleria come opera d’arte” – Painting as Performance („Galeria ca operă de artă”- Pictura ca performance)

IRCCU Venezia organizează, începând cu data de 20 august, expoziția “Galleria come opera d’arte” – Painting as Performance („Galeria ca operă de artă”- Pictura ca performance). Expoziția se încadrează în cadrul strategiei generale a IRCCU de promovare a artiștilor români a căror artă se înscrie în perimetrul tendințelor înnoitoare de utilizare a celor mai moderne mijloace de comunicare pentru transmiterea eficientă a mesajului artistic. Demersurile sale artistice se situează stilistic la întretăierea drumurilor între action painting happening (în variantele lui Pollock și Willem de Kooning), și performance, adică între unele din tendințele ce au marcat profund atât creația picturală cât și percepția artistică a publicului amator de artă din ultimele 5–6 decenii. Într-un oraș în care timp de 6 luni se derulează, odată la doi ani, cele mai importante manifestări artistice din lume, care iau pulsul evoluției inventivității creatoare și sensibilității colective în perceperea acestei evoluții, IRCCU consideră necesară afirmarea sistematică a valorilor plastice românești care se înscriu în mod creator în marele curent de îmbogățire și de revitalizare a artei cu noi forme expresive. Lucrările Ancăi Mureșan „vor fi generate” în expoziție pe principiul „work in progress”, ceea ce va permite vizitatorilor să interacționeze cu artista.

Stilul artistei are o paletă expresivă largă ce se întinde de la sugestiile post impresioniste până la vivacitatea intervențiilor neodadaiste ale unui Rauschenberg sau la simplificările manieriste ale lui Pistoletto.

Anca Mureșan face parte din categoria artiștilor plastici români „internaționalizați”: lucrează deci în Germania și expune concomitent și la București. În ultimii doi ani a dezvoltat un proiect expozițional unic – a pictat integral galeria H’art, în portofoliul căreia se află opera sa, și unde expune de obicei. Spațiul galeriei a devenit pictură – pereții, plafonul, podeaua, biroul galeristului, ușile. Inspirată de această realizare fără precedent, de la București, Anca Mureșan își propune o întreprindere similară în Galeria de artă a IRCCU Veneția: aceea de a conferi spațiului o calitate diferită, prin transformarea sa într-un fel de „șasiu” pentru lucrările sale (pe pânză și hârtie, de mari dimensiuni), care se vor derula și plia pe toate suprafețele locului. Galeria va deveni, integral, un singur tablou. Expoziția va fi o acțiune in situ: va transforma situl arhitectural în suport artistic neconvențional, într-un spațiu de creație necontenită, în care și acțiunea de a picta, un fel de performance non-stop, va face parte din expunere.

×