x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Record de tineri vizitatori  în Noaptea Muzeelor la Muzeul Municipiului București

Record de tineri vizitatori  în Noaptea Muzeelor la Muzeul Municipiului București

de Magdalena Popa Buluc    |    14 Iun 2021   •   15:15
Record de tineri vizitatori  în Noaptea Muzeelor la Muzeul Municipiului București

În ciuda avertismentelor meteo de cod portocaliu, în ciuda puternicelor averse de ploaie, vizitatorii noștri au dovedit că orice ar fi nu renunță la istorie și cultură, la artă și arheologie, la a-și cunoaște personalitățile care au schimbat destinul orașului și al țării. De aceea, ne bucură mai ales numărul tinerilor care au ales să vină la muzeele și casele memoriale din structura Muzeului Municipiului București și care s-au bucurat de reluarea programului „Noaptea Muzeelor”, ajuns la cea de-a 17-a ediție, după pauza de anul trecut. Astfel, în condiții de securitate sanitară, 3.304 de vizitatori s-au putut bucura de fiecare exponat în parte, din toate cele nouă muzee deschise ale MMB, în cadrul unui program special care a durat șase ore în după-amiaza și seara zilei de sâmbătă, 12 iunie 2021.

În topul preferințelor publicului s-a aflat Muzeul Theodor Aman. Suntem încântați că am reușit să relansăm astfel în atenția opiniei publice personalitatea acestui mare pictor român și una dintre cele mai frumoase reşedinţe particulare din Bucureşti, prima casă-atelier de artist din România, construită în anul 1868 după proiectele proprietarului, pictorul Theodor Aman.

Palatul Suțu a reușit și el să atragă numeroși vizitatori datorită celor trei proiecte complexe care au fost deschise. Pe lângă expoziția de bază - „Timpul Orașului” - vizitatorii au putut vedea și expoziția dedicată artei din spațiul Pinacotecii, intitulată „De la anatomia artistică la opera finită”. Iar în expoziția-eveniment dedicată uneia dintre cele mai misterioase culturi neolitice de pe teritoriul nostru - Civilizația Gumelnița - s-a poposit ceva mai mult, oaspeții fiind curioși să afle cum era viața în sud-estul României acum 6500 de ani. O foarte bună atenție a atras și Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck, un muzeu mai mic, dar care și-a primit vizitatorii direct în „Grădina Paradisului”, cu desenele sale pregătitoare, dar și cu expoziția permanentă de pictură, sculptură și grafică. „Muzeul Vârstelor” de la Casa Filipescu-Cesianu, un muzeu modern al cărui proiect expoziţional restituie publicului 300 de ani de istorie a familiei, copilăriei şi vieţii intime, a rămas în atenția publicului.

În topul preferințelor s-au aflat, de altfel, și Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici, Muzeul Dr. George Severeanu, Muzeul Dr. Victor Babeș, Muzeul Ligia și Pompiliu Macovei.

Cu un program diferit, prelungit dincolo de miezul nopții, Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu a dovedit că rămâne în topul preferințelor bucureștenilor de toate absolut toate vârstele.

Muzeul Municipiului București le mulțumește tuturor vizitatorilor săi care au ales să se bucure de această variată ofertă expozițională și, în același timp, să respecte regulile impuse de situația sanitară, în vigoare și în prezent, respectând normele de siguranță  în vigoare, cu acces numai în condițiile purtării obligatorii a măștii individuale și după verificarea temperaturii de către reprezentantul muzeului, în grupuri cu număr limitat de vizitatori, cu păstrarea distanțării. Urmează o vară cu noi propuneri, noi expoziții, iar participarea în „Noaptea Muzeelor” - ediția 2021 ne încurajează să continuăm cu multă energie revenirea la activitatea specifică instituției.

×