Bloguri celebre devenite cărți

Apariția blogurilor a schimbat semnificativ nu doar obiceiurile de citit ale oamenilor, ci și pe cele de scris. Ceea ce a început destul de timid sub forma unor jurnale personale publicate pe internet s-a transformat în mai puțin de un deceniu într-o adevărată industrie. Și a apărut și nevoia organizării lor în forme tipărite. Așa s-au născut câteva romane de succes.

De ce bea mami Cartea este scrisă de Gill Sims, autoarea „Peter and Jane", a unui blog și a unei pagini de Facebook cu sfaturi pentru părinți, care se bucură de o imensă popularitate. Locuiește în Scoția împreună cu soțul ei, doi copii și un Border Terrier recalcitrant, salvat de la un adăpost, care e stăpânul casei. Pasiunile lui Gill includ vinul, pierderea timpului pe rețelele sociale, încercările eșuate de a-și recâștiga tinerețea pierdută, precum și căutatul câinelui când acesta hotărăște să plece într-una dintre frecventele lui plimbări de voie. Cartea ei povestește perioada în care mami împlinește 39 de ani și simte la tâmplă țeava unui viitor plin de oameni, care o vor întreba dacă vrea să meargă la cursuri de yoga pentru avansați și la cluburi de lectură respectabile, unde toată lumea pretinde că s-a amețit după un pahar de Pinot Grigio și unde spune chestii de genul „Vaaaai, dragă, mai bei unul?”. Însă mami nu vrea să alunece încet în somnul ușor al femeilor cu coafuri cuminți, care „trăiesc pentru copiii lor”, care încearcă la locul de joacă să se eclipseze una pe alta cu „realizările” și cu activitățile extrașcolare ale progeniturilor și care se laudă cu ultimele vacanțe. Nu, mami strânge în mână un pahar mare de vin și îngână iar și iar „SBP” – asta până își amintește de bijuteria de idee care i-a venit.„Azi ne întoarcem la școală. Anul ăsta o să fiu mie-n sută întruchiparea mămicii perfecte din curtea școlii. Sunt complet capabilă s-o fac. Da, anul ăsta cu siguranță o să-mi iasă mult mai bine. Nu o să țip la copii sub nicio formă și n-o să-i las să se îndoape cu chipsuri și să stea numai cu ochii în iPad-uri. Și sub nicio formă n-o să mă mai prăbușesc pe canapea la sfârșitul zilei, dând pe gât vin și măscărind în gând. Din păcate, încă nu am reușit să cumpăr cutii etanșe pentru prânzul copiilor sau să îi înscriu la cursuri de jiu-jitsu, va trebui să mă conving în continuare că îmi place ceaiul verde, pentru că mi se pare scârbos, și mai am de învățat cum să împletesc codițe în spic, dar sunt convinsă în sinea mea că astea sunt niște biete detalii, în angrenajul planului meu măreț”.

2. Jurnalul unui librar, Shaun Bythell Când Bythell, orgoliosul patron al celui mai mare magazin de cărți vechi din Scoția și-a înființat, în 2010, pagina de Facebook, a hotărât, în mod premeditat, să se concentreze asupra comportamentului clienților. Acest jurnal, ținut timp de un an, nu face altceva, ba chiar mai aduce și alte personaje pitorești în colimatorul autorului. Deși este cutremurător de amuzantă, cartea aceasta conține și un miez mai mult decât serios: este o scrisoare furibundă din linia întâi a luptei dintre proprietarii micilor afaceri cu cărți și giganți precum Amazon. Shaun Bythell este din 2001 proprietarul magazinului de cărți vechi The Bookshop din Wigtown, cel mai mare magazin de acest fel din Scoția. În 2010 a înființat pagina de Facebook a magazinului, unde postează observații acide legate de întrebările stupide, trăsnite sau comentariile răuvoitoare ale clienților săi. Jurnalul unui librar (2018) este prima lui carte unde relatează evenimentele cotidiene din viața unui librar, care arată total diferit de versiunea idilică pe care o avem cu toții în minte.

3. #Întimpcetudormeai, scrisă de jurnalistul Horia Ghibuțiu "Aveți în față un fals jurnal — fiindcă n-a fost destinat sertarului, ci a fost postat pe Facebook (vizualizare generală, prin setarea Public). Zic fals și fiindcă nu reprezintă efectiv cronicile drumului până la serviciul meu — producător al matinalului de la Rock FM — din zilele lucrătoare cuprinse între 5 martie și 29 iunie 2018. Ci tot atâtea prilejuri de mici tentative de a surprinde ce mi se întâmplă azi, dar și ce mi s-a întâmplat odinioară. Am scris însă în timp real (cu excepția inserturilor din texte mai vechi sau a celor prezentate pe Facebook sub formă de link, iar aici, in extenso) și autentic: am început textele când ajungeam la metrou la Piața Muncii, adesea cu câteva minute înainte de ora 5:00, și le-am terminat la coborâre, în stația Petrache Poenaru, în jurul orei 5:20.

Recunosc că, din momentul în care am început să cochetez cu ideea de a le strânge în volum, n-am mai fost prea preocupat de mărimea textelor, cum s-ar cuveni pe internet. Deși sunt conștient că în acest ev digital concizia și scurtimea postărilor sunt esențiale, iar dacă depășești capacitatea uzuală a utilizatorului de a „scana" totul dintr o privire riști să nu mai fii citit deloc.

Cel puțin la început, am fost convins că timpul petrecut cu așternerea acestor rânduri e echivalentul altora citite, pe care le-am irosit, fiindcă am optat să scriu în loc să citesc în metrou. Pe parcurs, însă, m-au năpădit sentimente ceva mai bune față de aceste textulețe: cu toate că sunt scrise la persoana întâi singular, nu sunt doar despre mine. Mi-ar plăcea să vă regăsiți și voi, așa cum au făcut-o, în comentariile postărilor, mulți dintre prietenii mei virtuali", își descrie jurnalistul cartea.