Catastrofa care a redesenat harta politică

Serhii Plokhy este profesor de istorie ucraineană la Universitatea Harvard (unde deține Catedra Mihailo Hrușevski) și director al Institutului de Cercetări Ucrainene în cadrul aceleiași universități. Dialogul cu el a fost prilejuit de apariția unui studiu remarcabil - „Cernobîl. Istoria unei catastrofe nucleare” -, care pe noi, românii, ne interesează în mod deosebit.

Potrivit indicației din titlu, volumul „Cernobîl. Istoria unei catastrofe nucleare” (Editura Trei, 2021) se constituie într-o lucrare de istorie, prima despre dezastrul din 26 aprilie 1986 care a avut acces la informații noi. În Ucraina, după Maidanul și Revoluția Demnității din urmă cu șapte ani, s-a deschis o parte din arhivele comuniste, așadar profesorul Serhii Plokhy a putut accesa și folosi date nepublicate vreodată într-un material științific amplu. În ce constau aceste noutăți și cum au influențat ele construcția studiului? Cedăm cuvântul distinsului cercetător: „Întâi de toate, vă mulțumesc pentru invitație. Sunt recunoscător și Editurii Trei pentru eforturile de a face cunoscută cartea mea cititorilor români. «Cernobîl ...» este, fără îndoială, o poveste a Europei de Est, a noastră, abia apoi una universală. Vreau să subliniez faptul că a fost o adevărată provocare să scriu volumul, unul de istorie - cum bine ați evidențiat -, pentru că am făcut-o nu doar din poziția cercetătorului, ci și din aceea a omului contemporan cu evenimentele. Bine, asta a venit cu plusuri - am știut să descifrez exact anumite mesaje oficiale legate de tema cărții -, dar și cu o doză de subiectivitate pe care am fost nevoit s-o cântăresc atent. Principalul meu obiectiv a fost acela de a împleti în așa fel mărturiile supraviețuitorilor cu noile informații devoalate din arhive încât să rezulte o nouă înțelegere a momentului Cernobîl, una mult mai apropiată de adevăr”. Ce înseamnă, concret, date revelatoare? „Printre sursele de arhivă pe care am avut în sfârșit șansa să le consult s-au numărat rapoartele KGB și protocoalele comisiei de stat ucrainene, care s-a ocupat, printre altele, de relocarea populației afectate de dezastru. Ambele tipuri de surse mi-au permis să reconstitui și să expun politica guvernamentală prin care s-a încercat acoperirea adevăratelor consecințe ale tragediei. De altfel, această acoperire, fisurată în timp, a condus la mobilizarea maselor și, într-un final, la prăbușirea regimului obedient al Uniunii Sovietice, chiar a Uniunii Sovietice însăși”.

Radiațiile au contaminat Niprul?

Dar de ce s-au ferit istoricii - ucraineni, români sau de orice altă naționalitate afectată direct sau indirect de acest nefericit eveniment - să scrie, să scormonească, să afle adevărul distorsionat decenii la rând? Este, până la urmă, extrem de important să înțelegem și să ne însușim lecția Cernobîl, pentru a n-o mai repeta. Profesorul Serhii Plokhy ridică mănușa: „Așa este, cea mai mare parte a muncii puse în slujba aflării adevărului despre Cernobîl a fost asumată de scriitori și de jurnaliști. Istoricii aveau nevoie de arhive, de date precise pentru a-și exercita activitatea, iar arhivele abia acum au început să fie deschise în Ucraina. În Rusia, de exemplu, accesul la informațiile stocate metodic este încă dificil, pe când în Belarus a rămas aproape imposibil. Nu-mi rămâne, ca istoric, decât să sper că aceste lucruri se vor schimba în viitorul apropiat, măcar ca răspuns la «provocarea» Ucrainei”. De remarcat că în momentul producerii teribilei explozii din primăvara anului 1986, profesorul Serhii Plokhy locuia cu familia în Ucraina, la cinci sute de kilometri de reactorul avariat. Cum a trăit acest teribil episod? Ce amintiri a păstrat, ce răni, ce temeri? Răspunsul e tulburător: „Îmi amintesc că exact în momentul producerii incidentului eram în compania unor prieteni buni, oameni de știință care știau câte ceva despre fizică, inclusiv despre fizica nucleară. Ne-am dat seama că s-a întâmplat ceva extrem de grav, dar, în același timp, aveam și o încredere oarbă în puterea științei sovietice. Situația era valabilă și în cercul savanților, nu doar al cetățenilor obișnuiți, ca mine. Așadar, a durat ceva vreme pentru a realiza amploarea accidentului și posibilele sale consecințe”. Apoi? „Ulterior, ezitările în lanț ale autorităților au permis răspândirea zvonurilor, unele mai oribile decât altele. Cele mai negre, scurse dinspre sediul regional al partidului, lăsau să se înțeleagă că apa contaminată cu radiații de la Cernobîl se îndrepta spre Nipru și urma să ajungă în orașul nostru în doar câteva zile. Cum nu exista nicio posibilitate de a verifica aceste vești alarmante, apa potabilă îmbuteliată din zona noastră a dispărut cât ai clipi”.

Revolta ucrainenilor împotriva „controlului iresponsabil al Rusiei”

Ce impact a avut accidentul tehnologic de la Cernobîl în plan politic și social? Cum a influențat acesta traiectoria Ucrainei în cadrul Uniunii Sovietice? Cum a repercutat dezastrul la nivelul Uniunii Sovietice? Dar la nivelul Europei și al întregii lumi? Istoricul Serhii Plokhy a întâmpinat sarabanda întrebărilor echilibrat: „URSS a încercat să prindă din urmă SUA în domeniul energiei nucleare și a apucat-o pe scurtături, pe drumuri nesigure, asumându-și riscuri enorme. A ales să construiască reactoare ieftine, pe care avea pretenția să le folosească atât pentru acoperirea necesarului de energie electrică, cât și pentru obținerea unor arme bazate pe puterea plutoniului și a uraniului. Deci, a existat o importantă componentă politică în toată această poveste. Apoi, încercările guvernului de a strecura sub preș chestiuni vitale legate de impactul sanitar și ecologic au condus la o imensă mobilizare a ucrainenilor sub sloganul: «Spuneți-ne adevărul despre Cernobîl!»”. Acesta a fost, de altfel, contextul sau, mai bine spus, punctul critic care a dus la formarea grupării RUKH, mișcarea populară care a militat (cu succes) pentru independența Ucrainei”. E limpede că accidentul de la Cernobîl, unic în Europa prin amploarea dezastrului, a avut urmări majore pe harta politică desenată de URSS. „Fără îndoială! Și asta deoarece centrala nucleară de la Cernobîl se afla în jurisdicția guvernului întregii Uniuni Sovietice, tonul se dădea la Moscova, iar accidentul a fost perceput ca o consecință a politicilor imperiale ale centrului. Sloganul zilei la Kiev clama nu doar eliberarea Ucrainei de sub presiunea producerii energiei nucleare, ci și eliberarea țării de sub controlul iresponsabil al Rusiei”.

Două cauze stau la baza dezastrului

Și pentru că s-au vehiculat, de-a lungul a 35 de ani, nenumărate versiuni ale petrecerii accidentului nuclear de la Cernobîl, inclusiv în România circulând multe astfel de ipoteze mai mult sau mai puțin plauzibile, am ținut să aflăm adevărul de la un specialist,  de la profesorul Serhii Plokhy. Care au fost, așadar, cauzele „mari”? Dar cele „mici” ale tragediei? „Acum se știe că reactorul nu era deloc sigur. Mai mult, la un anumit nivel se cunoștea că putea deveni periculos de instabil în anumite circumstanțe. Operatorii nu aveau însă habar de acest lucru (designul a fost considerat secret), industria nucleară în ansamblul ei miza pe o cultură a accesului restricționat. Importantă era doar îndeplinirea cotelor de producere a energiei electrice. Restul, siguranța oamenilor de exemplu, rămânea în plan secundar. Nota de plată s-a dovedit a fi însă costisitoare”. Concluzia istoricului Serhii Plokhy se impune firesc: „Acești doi factori - deficiențele de construcție ale reactorului și politica de secretizare a datelor, așa-zisa conduită de siguranță - au generat cumplitul accident nuclear de la Cernobîl”.

Când interesele granzilor se bat cap în cap

Ce șoc a imprimat și încă determină acest boom nuclear de cinci sute de ori mai puternic decât o bombă aruncată de americani peste Hiroshima/Nagasaki asupra sănătății oamenilor aflați în raza de acțiune a norilor radioactivi? Până la ce distanțe și-au făcut simțită prezența aceste radiații? Profesorul Serhii Plokhy revine la catedră: „Numărul cancerelor și al disfuncțiilor tiroidiene în rândul copiilor și tinerilor cu vârsta sub 18 ani se apropie deja de 20.000. Dar nu cunoaștem încă impactul general pe termen mai lung, nici măcar impactul în doze mici al radiațiilor asupra sănătății umane. Numărul deceselor cauzate de accidentul de la Cernobîl variază, în statisticile oficiale, între 4.000 și 90.000”. De ce există această confuzie? „Națiunile Unite nu au făcut niciodată un studiu internațional cuprinzător pentru a înțelege consecințele dezastrului. Unul dintre motive e evident. IAEA, organizația care ar fi trebuit să conducă aceste studii, avea o dublă responsabilitate: să promoveze, să încurajeze producerea energiei nucleare și, în același timp, să asigure siguranța acestui proces”. Interesele se băteau practic cap în cap! „Evident! Nu puteau face un lucru fără a-l submina pe celălalt. Conflictul de interese este la fel de evident astăzi, precum era în 1986”.

„În 1990, am realizat că România va depăși foarte repede Ucraina”

Autor prizat în România, mai ales după publicarea volumului „Porțile Europei. O istorie a Ucrainei” (Editura Trei, 2018), profesorul Serhii Plokhy vorbește în termeni „prietenești” despre noi și țara noastră: „Am avut mai multe neînțelegeri cu amici de-ai mei din Ucraina în legătură cu România. Când eu spuneam că țara voastră se află dincolo de mare, ei îmi replicau sec: «România se află dincolo de munți, nu dincolo de mare». Totul depinde de locul în care ai crescut. Eu sunt din sudul Ucrainei, aproape de Marea Neagră, așa că România, pentru mine, este o țară de pe litoralul Mării Negre”. A călcat vreodată pe moșia vecinilor? „O singură dată, când am luat la picior zona Sucevei, cu celebrele ei mănăstiri și minunatele lor fresce. Am întâlnit oameni calzi, primitori. Se întâmpla în 1990. Țin minte că m-au frapat eforturile depuse pentru construirea drumurilor. M-am gândit atunci că, în comparație cu Ucraina, România a pornit pe propria cale având o situație economică mai precară. În același timp, am realizat că România va depăși foarte repede Ucraina, grație legăturilor cu Uniunea Europeană. În concluzie, pentru mine, România este nu numai o țară a Mării Negre, ci și o țară europeană. Sper ca, într-o bună zi, s-o pot vizita din nou, fie că vin dinspre mare, fie că vin dinspre munți”.

Vrei mâncare? Pune pe frigider antena de la radio!

Am găsit în prefața cărții semnate de Serhii Plokhy - „Cernobîl. Istoria unei catastrofe nucleare” - o frază care mi-a atras atenția și mi-a trezit totodată amintiri nu tocmai plăcute din perioada comunistă: „Dacă vrei să-ți umpli frigiderul cu mâncare, pune-i antena de la radio!” Observația l-a amuzat pe istoricul Serhii Plokhy: „În anii ’70 eram student, iar apoi, în anii ’80, tânăr profesor. Bursa mea, apoi salariul meu erau mici, aproape neînsemnate. În afară de asta, nu găseai cine știe ce de mâncare în magazinele de stat din Ucraina, nici măcar haine mai de Doamne, ajută!” Exact ca în România anilor ’80! - vine intempestiv replica mea. „În orașul meu - a continuat înțelegător Serhii Plokhy - carnea și brânza, iar mai târziu și untul, erau aproape imposibil de găsit. Procuram aceste alimente rar, de la Moscova sau de la Kiev, în timpul călătoriilor în interes de serviciu. Situația se degrada de la an la an. În anii ’90, când am reușit să-mi procur un costum nou, cu prilejul susținerii tezei de doctorat, m-am simțit cel mai norocos om din lume. Aveam mai mulți bani, doar că n-aveam ce să-mi cumpăr cu ei. Rafturile magazinelor erau pur și simplu goale. Propaganda comunistă prezenta însă (inclusiv la radio) în roz situația. De aici și expresia sesizată de dumneavoastră”.

Adio, Rusia!

Ucraina - Rusia/Putin - Uniunea Europeană: ce mai spune astăzi acest triunghi? Cum se vede el din America și care va fi viitorul Ucrainei? Va vira spre Vest, își va întoarce din nou fața spre Est ori va rămâne un veșnic tampon, o poartă între două lumi, ca și România, de altfel? Profesorul Serhii Plokhy a răspuns prompt: „Anexarea Crimeei și războiul din Donbas sunt puncte de cotitură în formarea națiunii ucrainene moderne. Ucrainenii s-au mobilizat pentru a-și apăra țara împotriva Rusiei, iar asta înseamnă că ne întoarcem spre Vest într-un mod inimaginabil pentru generațiile mai vechi. Elitele ucrainene și majoritatea ucrainenilor cred astăzi că viitorul Ucrainei independente stă în integrarea sa în structurile europene”.

Cine redesenează harta Europei?

Mai are forță Rusia să (re)aranjeze harta lumii? Din nou istoricul Serhii Plokhy: „Războiul Crimeei a fost primul caz din istoria europeană de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial când o țară a anexat teritoriul altei țări, așa că, da, din păcate, Rusia deține încă abilitățile necesare pentru a schimba granițele europene după bunul plac. Cum a făcut acest lucru cu forța, iar comunitatea internațională n-a recunoscut oficial schimbările, avem speranțe că lucrurile se vor îndrepta, așa cum s-a întâmplat în 1991, când statele baltice și-au obținut independența”.

Cel mai puternic om din lume?

Cine sunt astăzi granzii/puternicii planetei? Profesorul Serhii Plokhy a căzut pe gânduri: „O întrebare dificilă ... Există o singură superputere rămasă astăzi în lume, Statele Unite, deci președintele SUA este, teoretic, cea mai puternică persoană, doar că influența sa este limitată de Congres, ceea ce nu se întâmplă în cazul conducătorilor autocrați. Aș spune că G7 este clubul celor mai puternici lideri mondiali, în ciuda puterii personale enorme a conducătorilor Chinei și Rusiei”.

„Sper ca, într-o bună zi, să pot vizita din nou România, fie că vin dinspre mare, fie că vin dinspre munți”, Serhii Plokhy, profesor de istorie la Harvard

„Cernobîl este, fără îndoială, o poveste a Europei de Est, a noastră, abia apoi una universală”, Serhii Plokhy, profesor de istorie la Harvard

„Deficiențele de construcție ale reactorului și politica de secretizare a datelor au generat cumplitul accident nuclear de la Cernobîl”, Serhii Plokhy, istoric

„În anii ’80, carnea și brânza, iar mai târziu și untul, erau aproape imposibil de găsit în orașul meu”, Serhii Plokhy, istoric

„Din păcate, Rusia deține încă abilitățile necesare pentru a schimba granițele europene după bunul plac”, Serhii Plokhy, istoric

„Mă bucur că „Porțile Europei... ” poate fi citită și în limba română. De altfel, această carte a fost comisionată de la Penguin de o română, Casiana Ioniță”, Serhii Plokhy, istoric

Surse foto: Editura Trei, Tania D’Avignon