Cumplitele profeții împlinite ale lui Nicolae Văcăroiu

Memoriile fostului prim-ministru ne poartă în nemiloșii ani 1992-1997, printr-o serie de dezvăluiri de la cel mai înalt nivel. Dezvăluiri incendiare despre presiunile infernale pe care Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, dar și Uniunea Europeană le-au făcut și probabil le mai fac asupra autorităților române, despre politicienii care „stau la coadă nerăbdători să-și trădeze neamul și țara” și multe alte chestiuni cu impact direct asupra noastră, a poporului român. Nu rataţi cartea astăzi, exclusiv cu Jurnalul. Preț: 25 de lei cu ziar inclus.

Apărută în 1998 într-un tiraj de 10.000 de exemplare epuizat imediat, cartea trebuia reeditată pentru simplul motiv că lumea auzise de ea, întreba de ea, dar nu se mai găsea decât ici și colo, câte un exemplar uzat, prin anticariate. Iată câteva pasaje din cartea care răspunde unor întrebări dureroase: Cine solicita închiderea societăţilor comerciale cu grad ridicat de prelucrare? - Cine dorea decapitarea economiei românești? - Cine cerea privatizarea celor mai profitabile societăți românești și cine a răbufnit, spunând că «se naţionalizează pierderile și se privatizează profiturile»? - Cine și de ce a desfiinţat rezerva strategică de cereale a României exact în anul în care s-a realizat o producţie-record? - Cine voia impunerea în România a unui preț enorm la energia electrică, cel mai mare din toată economia mondială?

Despre Revoluţie

„... Au fost influențe externe care au provocat transformări așteptate de populație, transformări care nu s-ar fi putut produce spontan. Aceste influențe externe au pornit și de la considerentul că în ultimul timp crizele economice mondiale deveneau tot mai frecvente, se produceau la intervale tot mai scurte de timp. Erau crize de supraproducție care puteau să sugereze că cele 14 țări socialiste în care s-au produs schimbări de regim pot reprezenta o pondere importantă luate ca piață. Era ușor de sesizat încă de pe atunci ce-ar fi însemnat pentru economia occidentală spargerea acestei piețe închise socialiste bazate pe economii care nu dădeau rezultate bune și care ar fi reprezentat un debușeu extraordinar pentru economia occidentală. Să nu se uite că pentru acest sfârșit de secol cel mai dur război rămâne, totuși, războiul economic. Și e ușor de observat, dacă ești conștient de această realitate, că strategiile și influențele externe despre care vorbim au avut ca principal obiectiv piața acestor țări socialiste”.

Desfiinţarea C.A.P.-urilor

„Am ajuns în acel celebru an ’92, ca pentru prima oară în istoria României să importăm grâu, un milion jumătate, două milioane de tone. Grav a fost faptul că agricultura a fost tratată tot conform unor sfaturi din exterior, sfaturi acceptate sub presiunea internă a unor partide din opoziție. Așa s-a comis ceea ce eu consider a fi cea mai mare gafă din perioada de tranziție și anume desființarea C.A.P.- urilor. (...) Au fost discutate două variante, una propusă de specialiști și care n-a mai fost luată în considerare și una propusă de unii politicieni, care, pusă în practică, a dus la o distrugere a avuției naționale fără precedent. S-au ras de pe fața pământului sistemele de irigații, complexele de creștere a păsărilor, porcilor și vitelor, s-au distrus utilajele agricole, s-au vândut bunuri pe nimic. S-a neglijat faptul că aceste C.A.P.-uri reprezentau proprietate privată sub formă obștească și nemaiexistând dictatura care să impună preluarea produselor la prețuri absurde s-ar fi putut folosi foarte bine suprafața agricolă optimă existentă și dotarea cu stațiuni de mecanizare. (...) Oamenii primiseră cinci mii de metri pătrați. Nu țăranii au fost cei care au cerut pământ, nu ei au creat presiunea care a dus la fărâmițarea suprafețelor agricole și la jaful care a urmat, presiunea a fost din exterior și din cadrul Parlamentului. Efectul a fost că ne-am trezit dintr-o dată cu cinci milioane de proprietari, cam cu câte două hectare pe familie, fără unelte, fără mijloace de producție, fără posibilitatea de a face o agricultură modernă, cu singura cale, și aceea de multe ori iluzorie, de a face o agricultură care să asigure doar consumul familiei. Perspectiva era libera asociere, perspectivă anevoioasă care nu putea fi pusă rapid în practică și de aici efectele cu adevărat devastatoare. Am pierdut efectivele de animale, cultura mare n-a mai făcut față consumului populației și, în loc ca agricultura să aducă valută, a devenit consumatoare de resurse valutare fără a crea perspectiva unui trai mai bun pentru țărani și fără a avea garanția asigurării securității alimentației populației (...) După părerea mea, a fost vorba de o lipsă de profesionalism în conducerea țării, de decizii care au fost luate fără a se calcula în prealabil implicațiile, ca un croitor care taie stofa fără a măsura de mai multe ori. S-au conjugat mai mulți factori, primul fiind acela că în echipa de decizie nu s-au aflat oameni care să aibă în spate o experiență în economia reală, s-au aflat oameni care au acceptat din plecare că orice sfat din afară este excepțional. Era foarte simplu ca aceste C.A.P.-uri să le transformi în asociații sau societăți agricole. Aveam modelul cooperatist din Franța, Spania, știam ce luptă a fost acolo pentru a se ajunge la acele forme. Repet, nu aș spune că a fost rea voință, ci mai degrabă ignoranță, lipsă de profesionalism”.

Presiuni de la FMI şi Banca Mondială

„Au început, așadar, discuțiile cu Fondul Monetar și Banca Mondială. Au fost discuții, dar nu au fost negocieri. S-au semnat rapid acorduri care ne-au fost total defavorabile și pe care am fost nevoit să le renegociez când am venit la guvernare. Îmi aduc aminte că în Guvernul Stolojan era un ministru de finanțe Danielescu, care a plecat la Washington și, fără să întrebe guvernul, fără să întrebe pe nimeni, a negociat cu Banca Mondială și a semnat șaptesprezece condiții. Condiții dure care puteau provoca dereglări majore în societate. Au fost introduse pe ușa din spate și au fost aprobate și de Guvern și de Parlament. Nu s-a ținut seama de cerința ca fiecare măsură în parte pe care o semnezi în numele țării tale să fie pusă sub lupă, să îi calculezi toate consecințele posibil de întrevăzut. Acesta nu este decât un caz, dar au fost și altele, la fel de nocive. De pildă, ideea distribuirii, prin Legea 58, a 30% din proprietatea de stat, gratuit, către populație. A fost o idee nefericită, insuficient analizată și m-a costat un an de zile, apoi, să o repar. Oamenii simpli au înțeles că primesc un titlu fără valoare, chiar dacă reprezenta 30% din valoarea capitalului social al întreprinderilor, iar dacă au văzut că un an de zile nu s-a întâmplat nimic, au început să pună în vânzare aceste certificate pe toate tarabele, în toate târgurile, se vindeau chiar și pe un litru de țuică. Iar unii au înțeles că aceste certificate erau titluri de valoare și le cumpărau imediat, pentru a putea apoi să cumpere societăți comerciale fără niciun efort, sau cu un efort financiar minim”.

Puteam pierde Transilvania şi Moldova?

„S-a simțit și se mai simte o anumită presiune în ceea ce privește Transilvania, iar la un moment dat cred că a existat și nu știu dacă nu cumva există încă o presiune pentru crearea unei Moldove Mari, ruptă din patria mamă, iar impresia mea dintotdeauna a fost că anumite forțe din Republica Moldova, și nu numai, trăiesc acest vis”.

Colaboratori obsedați de interesele personale

„Am greșit că am acceptat să lucrez, în linii mari, cu vechii oameni din aparatul guvernului, din secretariatul general. Mulți dintre ei nu au confirmat în sensul că se ocupau de afaceri, erau obsedați de interesele personale, lăsau să scape informații confidențiale”.

Luptele cu organismele internaţionale

„F.M.I. și Banca Mondială reprezintă o serie de interese, în primul rând interesele celor șapte mari puteri superindustrializate, care dețin peste 56% din pachetul de acțiuni al celor două bănci. Ca să fiu sincer cu dumneavoastră, pot să afirm că ei reprezintă în domeniul financiar-monetar, dar și în politicile economice, ceea ce erau pe timpuri comisarii sovietici. Au o matrice generală, una și aceeași, pe care o aplică în toate țările aflate în tranziție, fără să țină seama de specificul și de evoluția țării respective, de perspectivele ei de dezvoltare. Este un program perfect din punct de vedere teoretic, dar care poate provoca efecte negative, mai mari sau mai mici, în funcție de condițiile concrete din fiecare țară. Personal, nu cunosc vreo țară care să fi obținut succese în urma aplicării măsurilor de ajustare structurală impuse de F.M.I. și Banca Mondială. Din contră, au avut ca efect adâncirea crizei economice, agravând situația deja critică a celor săraci. (...) S-a dorit să ni se impună, pentru anul 1993, o cădere economică de circa 15%. Aceasta era principala problemă care ni se punea în față. Adăugați acest procent la căderea de cca 54% din perioada 1990-1992 și veți avea, cred, imaginea a ce ar fi rămas din economia românească. Ar fi însemnat păstrarea doar a câtorva segmente ale economiei și coborârea capacităților de producție la o serie de obiective sub pragul de eficiență. A accepta așa ceva era echivalent cu o sinucidere, însemna în primul rând distrugerea perspectivei capitalului autohton, care nu ar mai fi avut ce să deservească. Să deservească populația? De acord, dar asta în proporție, să zicem, de 30%, în rest trebuie să deservească marea industrie. Însă marea industrie era pur și simplu propusă spre lichidare. Într-adevăr, când am preluat guvernarea, cam 80% din economie se afla în blocaj financiar și circa 1.800 de societăți mari și mijlocii erau în pierdere sau la limită, dar a lichida aceste obiective dintr-un condei ar fi însemnat decapitarea economiei românești și rămânerea fără niciun fel de perspectivă de dezvoltare ulterioară. (...) Se solicita închiderea societăților comerciale din ramurile de prelucrare finală, deci cele cu grad ridicat de prelucrare”.

Ce știe un prim-ministru și nu știe lumea?

„În primul rând informații de la serviciile secrete. Te întâlnești și discuți cu șefi ai serviciilor secrete nu numai din țară, ci și ale marilor puteri. Discuți cu omologi ai tăi, cu care schimbi informații, păreri. Sunt lucruri care nici astăzi nu pot fi puse pe hârtie”.

Povestea cu „Băutorul de votcă”

„Cred că presa a exagerat în ceea ce mă privește. Vă dau un exemplu dintr-o multitudine de exemple posibile. E apropo de Văcăroiu și votca. Nu cred că am băut de două ori votcă în viața mea. Apăream însă la televizor, seara, după 12 ore de muncă, și probabil că oboseala de pe față le putea sugera unora că e de la alcool. Complet fals, chiar aberant. La mine în birou, de pildă, timp de patru ani de zile, n-a băut nimeni un pahar de băutură. Să nu mă înțelegeți greșit. Sunt un om normal, îmi place să beau cu prietenii o țuică, o bere sau un vin bun, fără însă a depăși măsura. Ceea ce m-a deranjat este că cei mai mulți dintre ziariștii care mă atacau pe această temă știau că nu sunt un băutor”.

Gheorghe Smeoreanu, autorul cărții „România, jocuri de interese”, ne-a spus povestea acestei lucrări: „Este genul de carte care nu se mai găsește, dar care a ajuns în bibliografia unor doctorate la mari universități ale lumii. Domnul Văcăroiu, cu care am lucrat o vară întreagă, uneori 14 ore pe zi, mi-a făcut 5.000 de adnotări pe manuscrisul pe care îl păstrez. Cartea este o profeție uluitoare asupra a ceea ce se va întâmpla cu România și, vai nouă, iată că s-a întâmplat. Da, mi-a dezvăluit care sunt trădătorii anilor `90. Nu o să-i spun eu, deoarece istoria a spus tot celor care au avut urechi să audă”.