Intelectualii de stânga, faţă în faţă cu România

O nouă mişcare de intelectuali, de stânga, numită CriticAtac, s-a născut în România. Reprezentanţii săi, Bogdan Ghiu şi Vasile Ernu, cred că e momentul ca societatea civilă să iasă din logica trocului cu puterea, impusă de intelectualii lui Liiceanu, şi să se implice activ într-o ţară cu prea multe "suflete moarte”, în care o elită se ocupă cu comercializarea lor.

Jurnalul Naţional: De ce aţi ales să creaţi şi să vă asumaţi o mişcare culturală de stânga?

Vasile Ernu: Mi-am asumat public acestă poziţie de stânga încă din vremuri în care stânga era, şi încă mai este într-o bună măsură, tratată de elita culturală română ca o patologie. Cum îmi place mie să spun: stânga şi dreapta nu sunt boli mentale, ci moduri de reflecţie. Cred că trebuie să ne asumăm fiecare o viziune asupra politicului. Totul e să fim coerenţi şi consecvenţi cu noi înşine şi cu valorile în care credem. În România, o ţară cu o lungă tradiţie conservatoare, unde până şi comunismul real a fost de dreapta şi a promovat un naţionalism destul de vulgar, a fi de stânga nu e foarte comod. Dar convingerile trebuie să ni le asumăm. Când am pornit CriticAtac.ro am vrut să facem o platformă pentru diverse grupuri şi intelectuali care sunt mai puţin vizibili şi care se revendică din alte zone decât cele dominante. S-a creat o masă critică care face posibilă apariţia unui nou mod de reflecţie şi acţiune politică.

Bogdan Ghiu: Nu ştiu dacă se poate vorbi, deocamdată, de o mişcare, aşa cum era moda în secolele XIX şi XX. Eu i-aş spune mai degrabă platformă, iar până una alta, în loc de stânga, aş spune critică. Dacă a nu lua de bun, revelat-natural, nimic din ce există, dacă a şti că tot ce e şi bun, şi rău se face, colectiv, de către oameni, şi că ideea de creaţie politică, socială, culturală trebuie să rămână infinit deschisă înseamnă stânga, atunci stângă să fie. Stânga, în această accepţie largă, de la care prefer să pornim, înseamnă menţinere a deschiderii, nemonopolizarea şi neblocarea jocurilor de putere.

De ce nu o mişcare fără asumare ideologică?

V.E.: Eu, personal, nu cred că un om poate fi apolitic şi lipsit de idologie. Doar maşinile şi îngerii pot fi probabil apolitici, asexuali şi fără ideologii. În ce priveşte oamenii, şi aceasta o ştim de câteva mii de ani, nu pot fi în afara politicului şi ideologiei. Cred că suntem printre puţinele ţări în care găseşti un număr atât de mare de intelectuali care se declară apolitici şi nonideologici, ceea ce nu inseamnă că ei chiar sunt apoltici şi nonideologici, în paranteză fie spus. Dispariţia politicului şi a asumării ideologice duce la apariţia represiunii şi abuzului. Când te retragi din politic şi "rezişti prin cultură” atunci apar monştrii ceauşişti.

De ce nu o mişcare de centru?

V.E.: De ce de centru, dacă eu cred în stânga? Într-o ţară precum România unde doar oportunismul este ideologia îmbrăţişată de o mare parte a politicienilor şi intelectualilor, centrul devine foarte aglomerat. Căci centrul este locul oportuniştilor prin excelenţă. La noi, până şi extremiştii devin de centru. Cred că trebuie să mai răsfirăm puţin centrul şi să luăm poziţii clasice mai clare.

E o formă de a vă opune intelectualilor de dreapta, reprezentaţi de domnii Liiceanu, Pleşu şi Patapievici?

B.G.: Acest simplu moment reactiv a existat, dar a trecut. Dacă o parte dintre noi nu l-am fi depăşit, nimeni nu ar fi trecut la fapte. Dar acum am deschis şantierul, şi, împreună, am început să construim. O stângă, dacă vreţi. În România, comunismul a fost un fascism, un, aşa cum i s-a spus, naţional-comunism. Tocmai aici şi tocmai acum lipseşte, deci trebuie creată, din foarte puţine resturi, deci aproape din nimic, o stângă.

V.E.: Noi nu ne definim prin reacţie la ceva, ci prin ceea ce oferim. Nu veţi vedea prea des texte care să discute poziţiile celor în cauză, căci nu intră în aria noastră de interese. Altele sunt temele şi modul de reflecţie şi dezbatere pe care-l propunem. E loc pentru toată lumea. Monopolurile trebuie sparte şi oferite alternative. CriticAtac e un grup independent de analiză ideologică şi dezbateri care vrea să stabilească o nouă agendă, dincolo de temele călduţe din main-streamul intelectual. Încercăm să scoatem în faţă oameni noi, să aducem critici ideologice, politice, sociale, care să iasă din logica electorală sau din simple jocuri de culise pentru funcţii, demnităţi.

În campania electorală din 2009 o masă de intelectuali s-a delimitat de mişcarea domnului Liiceanu şi a susţinut candidatul la preşedinţie al PNL, pe domnul Crin Antonescu. Aceşti intelectuali rămân fără reprezentativitate ideologică, deoarece nu mai au loc în zona Liiceanu, dar nu sunt nici de stânga...

V.E.: Cu toate că în zona dreptei conservatoare e aglomeraţie, şi din acea zonă vin foarte multe nemulţumiri pentru că nu se mai regăsesc în liderii ei. La stânga nici nu au existat astfel de lideri. Eşecul dreptei conservatoare intelectuale e trist, căci ea nu a reuşit să propună mai nimic în afară de nişte adeziuni politice faţă de care şi-a pierdut atonomia critică. Ei au devenit însăşi puterea, chiar dacă acum mimează nemulţumirea şi se victimizează la TVR1 la ore de maximă audienţă şi la conferinţe în hotele de 5 stele. Un adevărat "memorial al durerii caviar”. În acest sens e îmbucurător că se încearcă crearea unor noi platforme de analiză şi dezbatere atât pe palierul stângii, cât şi al dreptei. Cred că etapa grupurilor GDS-Păltiniş-Condamnarea comunismului s-a încheiat de ceva vreme. Doar spectrele lor mai bântuie spaţiul public românesc.

B.G.: Dacă sunt intelectuali adevăraţi, vor reuşi să se auto-reprezinte. Dacă nu, vor scufunda corabia autonomiei câmpului intelectual, vânzându-se puterii – de dreapta, de stânga, nu contează –, aşa cum au făcut deja cei pe care i-aţi amintit mai sus.

Veţi susţine politicienii în campaniile care vor urma?

B.G.: Numai în măsura în care vor învăţa să asculte ce avem să le spunem şi, mai ales, modul dialogal, deschis, colectiv de a cerceta problemele. Când vor înceta, altfel spus, să se creadă ei înşişi intelectuali, adică să-i dispreţuiască pe intelectuali, dându-le, cu alte cuvinte, dreptate celor mai sus-numiţi care pur şi simplu au dizolvat autonomia şi consistenţa, demnitatea câmpului intelectual, predându-se unei puteri, oricare ar fi ea. Deci, personal, pe faţă, dintre politicienii deja prezenţi, nu mă văd susţinând pe nimeni.

V.E.: Teoria mea este simplă. Faţă de grupurile de putere trebuie să te plasezi la o distanţă care să-ţi permită lupta: să nu te plasezi în afara câmpului politic, adică prea departe, dar nici prea aproape. Apropierea prea mare face lupta imposibilă şi duce la dizolvarea spiritului critic. În acest moment, trebuie să găsim mecanisme prin care să facem presiune faţă de partide. Trebuie să încercăm să le impunem agenda noastră, măcar parţial. De aceea, trebuie să venim cu teme mari şi semnificative pentru societatea românească, cu platforme, soluţii etc. E greu, dar nu imposibil. Luptele se pot duce cu diverse instrumente: de la texte la mişcări de stradă.

Care sunt ideile, temele, atitudinea care v-ar putea apropia de o potenţială colaborare sau susţinere a PSD sau, de ce nu, a USL, dacă este cazul?

B.G.: Respectul pentru intelectuali, pentru artişti, creativitatea politică, nu doar reactivitatea politică, fineţea observaţiei mişcărilor de fond din societate, capacitatea şi dorinţa de a discuta despre refondarea socială a democraţiei, a însăşi ideii  de reprezentativitate politică, de mandat. Dar politicienii actuali apucă politicul deja dintr-un punct mort, cînd lucrurile, măcar la stânga, ar trebui, ca orice bolnav grav, redescrise, adică discutate şi dezbătute mult în amonte.

Care sunt problemele pe care vreţi să le aduceţi în faţa publicului?

V.E..: Dacă ne uităm în perioada postcomunistă agenda tematică impusă de intelighenţia locală este foarte sărăcăcioasă. În afară de anticomunismul furibund transformat de mult într-o marfă profitabilă şi materie care aduce joburi, nu prea putem vorbi de mari teme puse în circuit. În mare parte, agenda socio-politică a fost impusă pe filiera UE, iar ai noştri au preluat noul "limbaj de lemn” pe care l-au transformat într-o mantra universală. Cred că e timpul să aducem noi grile de interpretare şi să depăşim mitul "capitalismului cu faţă umană”. Trebuie să repunem în discuţie legitimitatea privatizării acestei societăţi postcomuniste prin care încearcă să se legitimeze mai totul în societatea noastră postcomunistă. Trebuie să readucem în discuţie marile teme legate de educaţie, de sistemul sanitar, de asistenţă socială, de regimul muncii, de sistemul sindical, etc. Sub ochii noştri se construieşte o societate în care un grup restrâns monopolizează mai toate resursele şi îşi votează legi pentru a se proteja de cei mulţi şi neputincioşi. Iar intelectualitatea noastră conservatoare este părtaşă construcţiei acestei lumi. Solidaritatea şi compasiunea pentru cei mulţi şi sărmani e pe cale să se dizolve. 

Societatea civilă pare să fi murit de ceva vreme. În afară de mass-media, doar Opoziţia şi sindicatele critică politicile publice. Cum vă gândiţi să echilibraţi această situaţie?

V.E.: Cred că societatea civilă a intrat în colaps odată cu venirea la putere a Convenţiei Democrate. De ce? În primul rând, din cauza proastei înţelegeri a politicului şi a funcţiei sale. Pentru ei politica se împate în buni şi răi, în ai noştri şi ai lor, iar societatea civilă a uitat că trebuie să fie autonomă şi să nu devină parte a unui grup politic sau altul. Când au venit la putere "ai noştri”, aşa-zisa societate civilă a ajuns la putere şi a făcut ce au făcut şi "ai lor”. Opoziţia nu-şi îndeplineşte funcţia, iar sindicatele au intrat în zona minată a puterii şi bussines-ului. În acest moment, trebuie regândite multe lucruri. Trebuie create noi grupuri şi forme de luptă şi de rezistenţă social-politică, noi reţele. Trebuie să reînvăţăm lecţia secolului XIX. Stânga a avut succesele pe care le-a avut, a schimbat regulile jocului şi a câştigat atâtea bătălii pentru că a reuşit două lucruri importante: s-a axat pe educaţie, pornind de foarte jos - educaţia maselor - , şi a construit structuri social-politice de lungă durată - partide, sindicate etc. Dreapta conservatoare este interesată de familie şi proprietate. Mai bine zis, de familiile cu proprietate, căci ele sunt date de Dumnezeu. Noi nu prea credem în "dat natural”: drepturile nu sunt date, ci se câştigă prin luptă.

Deocamdată, aveţi doar un ziar online, criticatac.ro.  Cum ajunge un intelectual să se manifeste pe platforma dvs.?

V.E.: Am descoperit diverse grupuri şi indivizi care fac o mulţime de lucruri interesante şi care pot crea o masă critică, noi reţele de acţiune social-politică. Sunt şi grupurile mai vechi precum Idea sau GAS de la Cluj, sunt şi o mulţime de grupuri noi de activişti social-politici. Noi încercăm să le oferim loc de expunere şi dezbatere. În următoarea perioadă pornim o serie de conferinţe şi dezbateri publice în oraşele din ţară. E important ca aceşti oameni şi grupuri să se cunoască şi să aibă contacte reale, fizice, nu doar virtuale. Ne vom gândi şi la acţiuni comune, printre altele .

Cum arată intelectualul care aderă la mişcarea dvs?

V.E.: E un intelectual care, în primul rând, îşi pune întrebări incomode şi are curajul să gândească şi să acţioneze şi altfel decât ceilalţi. Sunt intelectuali din zone periferice. Eu am convingerea că dinspre periferie vor veni lucrurile cu adevărat importante. În zona centrală a establishment-ului, lucrurile sunt descompuse. Acolo este autosuficienţă şi lipsă de curiozitate. Intelectualul care crede că "el şi Dumnezeu formează majoritatea” nu ne interesează.

Unde au greşit domnul Liiceanu şi intelectualii de dreapta care i s-au aliat?

B.G.: Văd că aveţi o marotă cu acest domn... Aşa cum am mai spus, faptul că au scufundat bărcuţa câmpului intelectual, vânzând-o unei puteri care nu are decât cel mult o preţuire scurt instrumentală, pentru intelectuali mi se pare un gest sinucigaş făcut în contul tuturor intelectualilor, a înseşi ideii de intelectual. În momentul de faţă, "trădarea cărturarilor” ei o incarnează.

Unde se află România acum şi unde credeţi că aţi putea dvs. să o faceţi măcar să-şi dorească să ajungă?

V.E.: Cred că, în acest moment, nu ştim bine unde se află România. Noi nu ştim nici măcar ce cetăţeni mai are şi pe unde. Suntem o ţară vampirizată, cu cetăţeni prinşi între diverse lumi, nici vii-nici morţi. Suntem o ţară cu multe "suflete moarte”, cu o elită care le comercializează cu mult succes. România se avântă spre nicăieri, căci nu are plan şi e foarte atomizată şi ruptă în zeci de grupuri de interese. Punctul de pornire este conştientizarea unei întrebări fundamentale care trebuie să ne frământe şi la care să încercăm să răspundem: în ce fel de ţară şi societate vrem să trăim? Care este proiectul nostru pe termen mediu şi lung? Răspunsul este un lung proces de dezbatere, de polemică şi de luptă social-politică.

B.G.: Îmi doresc o societate românească activă şi creativă, zi de zi, politic. O societate de subiecţi, nu de supuşi.