x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Invitație la lectură: persuasiune, memorie, armonie

Invitație la lectură: persuasiune, memorie, armonie

de Magdalena Popa Buluc    |    23 Noi 2020   •   15:55
Invitație la lectură: persuasiune, memorie, armonie
Sursa foto: Trei apariții editoriale pentru zilele acestea de noiembrie

Acestea par cele trei ingrediente ale unei vieți fericite în anul de grație 2020. Iar cărțile care le au drept teme principale vor fi cu siguranță cadouri ideale de sărbători pentru oricine.

 

 

 

 

 

 

 Jason Harris, Arta emoțională a persuasiunii

 

 

Cum să te convingi de propriile calități și să obții maximum din relația cu ceilalți afli din volumul Arta emoțională a persuasiunii, de Jason HarrisArta emoțională a persuasiunii pornește de la o idee radicală: persuasiunea nu se bazează pe fapte și argumente, ci doar pe caracter. Persoanele persuasive sunt cele cu care ne dorim să rezonăm. Persuasiunea le vine din suflet. Rezultatul este o formă de influență care depășește argumentația. Argumentele logice ne forțează să acceptăm o anumită concluzie, indiferent dacă ne place sau nu, dar o persuadare emoțională ne atrage spre o direcție. Persuasiunea autentică se referă mai degrabă la captivare decât la insistență. Iar acest lucru se poate învăța și poate deveni ceva obișnuit prin practică. Dezvoltarea unui caracter persuasiv presupune dobândirea acelor trăsături, obișnuințe mentale și atitudini personale care, odată asumate, te vor face o persoană mai influentă.

Jason Harris spune că dispozițiile personale care te pot face persuasiv se împart în patru categorii. Persoanele persuasive sunt: originale – când vorbesc, simți că fac parte dintr-o zonă a autenticității și a sincerității –, generoase – oferă lucruri din obișnuință și nu așteaptă nimic în schimb –, empatice – caută acele conversații care trec de nivelul discuțiilor de complezență, ajungând la subiectele care îi preocupă profund pe ceilalți – și emoționale – au principii etice și standarde personale autoimpuse, doresc în permanență să fie mai bune și îi motivează pe ceilalți să-și depășească limitele.

Harris este CEO al agenției de publicitate Mekanism și cofondator al Creative Alliance. Colaborează îndeaproape cu clienții recurgând la un amestec de suflet și știință, pentru a crea campanii care provoacă și captivează publicul. A fost inclus în topul celor mai influenți 10 lideri cu impact social, precum și în lista celor „100 de oameni care dau măreție publicității”. Metodele sale sunt studiate la Harvard Business School.



Alexander Loyd, Codul memoriei

 

 

„Îți voi împărtăși o nouă abordare legată de vindecare și dezvoltare personală, numită ingineria memoriei. Aceasta ajunge direct la sursa problemei care te deranjează și te ajută să o depășești — fie că este o problemă fizică, emoțională sau de natură practică —, mai ales când nu pare să funcționeze nimic altceva”, spune Alexander Loyd în debutul volumului Codul memoriei.

Trecutul nu trebuie lăsat să ne dicteze viitorul. Slăbitul, eliminarea dependențelor, îmbunătățirea relațiilor sau a carierei — este vorba despre comportamente care pot fi schimbate prin modificarea amintirilor. Când avem experiențe negative, ne formăm mecanisme pentru a le face față și pentru a le evita în viitor. Acest lucru poate determina comportamente cum sunt mâncatul excesiv, abuzul de substanțe chimice sau alte alegeri greșite în privința stilului de viață. Transformând amintirile negative în amintiri pozitive, putem schimba comportamentele de la care pornesc problemele. Procesul, numit ingineria memoriei, presupune să ne învățăm creierul să-și reimagineze și să recodifice anumite amintiri care declanșează asocieri negative, dar și mecanismele de evitare și de adaptare pe care le-am dezvoltat pentru a le face față.

„De ce nu mai pretindem că suntem supereroi la 45 de ani (sau, cel puțin, cei mai mulți dintre noi nu mai facem asta)? Desigur, un motiv este pur și simplu maturitatea. De aceea, recentele filme Marvel sau DC au devenit atât de influente — ele activează convingerea că «este posibil orice», care a fost prezentă în noi încă din copilărie. Când oamenii au momente de cotitură în viață, cei din jur le spun adesea: «Ce s-a întâmplat cu tine? Te porți ca un copil». De ce spun «copil»? Pentru că o parte din acel sentiment special a revenit. Acești oameni încearcă, chiar și la 45 de ani, să acționeze conform acelei chemări de a avea o viață extraordinară”, explică autorul.

Alexander Loyd deține doctorate în psihologie și medicină naturistă. Cei 12 ani de căutare a unui tratament pentru depresia soției sale au dus la descoperirea sistemului Codul vindecării, în 2001. De atunci, mii de clienți din 50 de state americane și peste 140 de țări folosesc Codul vindecării pentru a vindeca practic orice problemă fizică, emoțională sau relațională.

 Gabrielle Bernstein, Super Attractor  

 

 

Gabrielle Bernstein ne invită pe teritoriul spiritualității moderne și ne explică sintagma „super attractor”, care înseamnă o stare de bine, de liniște interioară, în care ne lăsăm în voia universului. „Trebuie să pornim de la ideea că în viețile noastre există o putere superioară la care putem avea acces. Spirit, univers, Dumnezeu, îngeri, nu contează cum îi spuneți, dar încercați să accesați această putere”, ne îndeamnă autoarea.

Super Attractor devine astfel o călătorie în care îți vei aminti unde se află adevărata ta putere. Te vei simți în siguranță să lași trecutul în urmă și nu te vei mai teme de viitor. Vei accesa o sursă infinită de abundență, energie, bucurie și stare de bine. Această stare de bine va deveni starea ta obișnuită și vei ajunge s o accepți ca pe un drept dobândit la naștere. Și cel mai important, vei ști în mod intuitiv cum să abordezi viața și să aduci mai multă lumină în lumea care te înconjoară.

Din paginile acestei cărți vei învăța, printre altele, cum să te relaxezi, având încredere că dorințele tale se vor împlini, cum să te convingi că îndrumarea spirituală îți este accesibilă tot timpul și cum să simți recunoștință în fiecare zi, fiind martorul miracolelor care se întâmplă chiar în fața ta. Probabil cel mai mare câștig al acestei lecturi va fi acela că te vei accepta așa cum ești și vei găsi resurse interioare pentru a face față oricărei provocări.

Gabrielle Bernstein a scris bestsellerurile The Universe Has Your Back (#1 besteseller New York Times), Miracles Now, May Cause Miracles, Add More Ing to Your Life și Spirit Junkie. A fost prezentată de Oprah în emisiunea SuperSoul Sunday ca reprezentând „următoarea generație de lideri de opinie", iar New York Times a numit-o „un nou model de urmat". Apare cu regularitate în Dr. Oz Show și a realizat, împreună cu Deepak Chopra, meditația ghidată cu cel mai mare număr de participanți înregistrată în Cartea Recordurilor Guiness.


La Editura Lifestyle Publishing, de aceeași autoare, a apărut Detoxificarea spirituală: învață să nu-i mai judeci pe ceilalți!

 

×