x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Der Spiegel: Cea mai provocatoare carte a anului

Der Spiegel: Cea mai provocatoare carte a anului

de Magdalena Popa Buluc    |    03 Noi 2020   •   07:54
Der Spiegel: Cea mai provocatoare carte a anului

În urmă cu câțiva ani, un titlu din New York Times se întreaba dacă Ultimul apărător al Occidentului liberal ar putea fi cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Germania? Țara care, în memoria noastră vie, l-a adus la putere – pe cale cvasidemocratică (deși numai și numai datorită unui grup foarte special de votanți, așa cum vom vedea) – pe Hitler, declanșând un război planetar, cu scopul de a impune o supremaţie rasială criminală? A putut oare Germania să se schimbe atât de drastic în decursul unei singure vieți? Da, a putut. Dar pentru a înțelege acest lucru – și pentru a înțelege de ce Germania ar putea fi ultima noastră speranță -, trebuie să ne debarasăm de o mare parte din ceea ce credem că știm despre istoria ei și să o luăm de la capăt. Asta ne propune James Hawes, în volumul O scurtă istorie a Germaniei. De la Iuliu Cezar la Angela Merkel – O repovestire pentru vremurile noastre.


O țară deopotrivă admirată și temută, Germania s-a situat în epicentrul evenimentelor mondiale nu de puține ori: Reforma, cele două Războaie Mondiale, căderea Zidului Berlinului. S-a conturat ca națiune modernă abia în 1871 – și totuși, astăzi, Germania este a patra economie a lumii și purtător de stindard al democrației liberale. „Nu are rost să studiezi trecutul, dacă acesta nu luminează prezentul”, scrie James Hawes în această concisă istorie, care a captivat deja sute de mii de cititori, în mai multe țări. Astăzi, poate mai mult decât oricând, avem mare nevoie să înţelegem, după cum spune autorul, „adevărata istorie a Germaniei”.

 

„O Germanie așa cum nu ați mai cunoscut-o până acum: o teză îndrăzneață, o analiză competentă și o lectură captivantă. Fie că împărtășiți sau nu punctul de vedere al acestei cărți, ea este o lectură obligatorie pentru oricine este interesat de drumul parcurs de Germania pentru a ajunge la ceea ce este astăzi

Karen Leeder, Universitatea Oxford

 

O încercare temerară de a remedia o ignoranță seculară în doar 200 de pagini... nu doar o palpitantă trecere în revistă a momentelor decisive din istoria Germaniei, dar și o regândire serioasă, bine documentată și radicală a continuităților din viața politică germană

Nicholas Boyle, Universitatea Cambridge

 

Cuprinzătoare, însuflețită și captivantă… dacă vrei să înțelegi țara de care mare parte din lumea democratică își agață azi speranțele, acesta este locul de unde să pornești

Irish Examiner

 

Occidentul este în plină defensivă. Puterile anglo-saxone, mari și mici, s-au retras în fantasma măreției pierdute. Populiștii din toată Europa strigă în gura mare că imigrația și globalizarea sunt lucrătura unui sistem nefast, condus de păpușari nevăzuți. Nevenindu-i să creadă ce noroc a dat peste el, țarul Vladimir constată cum se aliniază pionii din Marele Joc; statele baltice și grupul de la Vișegrad tremură – și toată lumea privește spre Berlin

James Hawes

James Hawes a studiat limba germană la Colegiul Hertford din cadrul Universității Oxford și la University College London. A conferențiat la Universitățile Maynooth, Sheffield și Swansea. Este autorul a șase romane și al unor lucrări de nonficțiune. În prezent, conduce masteratul de scriere creativă de la Oxford Brookes University.

 

Cu o privire proaspătă, ancorată în momentul prezent, James Hawes rescrie istoria Germaniei, poziționând-o pe harta Europei și a lumii și revelându-i potențialul de actor major în configurarea lumii actuale.
 

×
Subiecte în articol: James Hawes