x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură FASHION SHOW INEDIT LA ARCUB  ÎN ÎNCHIDEREA EXPOZIȚIEI  „CHIMONOUL ÎNTÂLNEȘTE IA”

FASHION SHOW INEDIT LA ARCUB  ÎN ÎNCHIDEREA EXPOZIȚIEI  „CHIMONOUL ÎNTÂLNEȘTE IA”

de Magdalena Popa Buluc 2    |    23 Iul 2021   •   16:42
FASHION SHOW INEDIT LA ARCUB  ÎN ÎNCHIDEREA EXPOZIȚIEI  „CHIMONOUL ÎNTÂLNEȘTE IA”

Inaugurată în urmă cu o lună la ARCUB, expoziția „Chimonoul întâlnește ia” curatoriată de Iulia Gorneanu a avut parte de un finisaj special în seara zilei de miercuri, 21 iulie, în pasajul Hanului Gabroveni. Fashion styling show-ul – sub direcția artistică a lui Alin Gălățescu – s-a desfășurat în prezența Ambasadorului Japoniei în România, ES Dl Hiroshi Ueda și a prezentat ținute ale designerilor români în ritmuri de muzică live interpretată de Jezebel.

Evenimentul a închis expoziția „Chimonoul întâlnește ia” care a prezentat în oglindă simboluri ale culturii nipone şi culturii autohtone şi a marcat 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România. Expoziția a fost organizată sub auspiciile Ambasadei Japoniei în România, de Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte şi ARCUB și a prezentat, între 24 iunie și 22 iulie, chimonouri şi ii din colecțiile Iuliei Gorneanu şi Mihaelei Bădin Chilian prezentate într-un discurs vizual atemporal, creat cu ajutorul artistei japoneze Ayako Funatsu.  

În ton cu spiritul expoziției curatoriate de Iulia Gorneanu, evenimentul de închidere a prezentat o abordare unică a temelor de stilism în care cele două elemente vestimentare – chimonoul japonez și ia românească au fost integrate în ținute moderne, dovedind caracterul atemporal al acestora.

„E un demers spectacular și inedit de a demonstra că aceste simboluri estetice sunt atemporale și pot oricând să facă parte din cele mai moderne abordări. Ne-au fost aproape o mulțime de designeri români cărora le multumesc,” declară Alin Gălățescu, directorul artistic al fashion show-ului de la ARCUB. 


 

×