x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Ceremonie emoționantă la Hollywood în memoria regretatei actriţe Debbie Reynolds şi fiicei sale, Carrie Fisher

Ceremonie emoționantă la Hollywood în memoria regretatei actriţe Debbie Reynolds şi fiicei sale, Carrie Fisher

26 Mar 2017   •   15:15
Ceremonie emoționantă la Hollywood în memoria regretatei actriţe Debbie Reynolds şi fiicei sale, Carrie Fisher
Sursa foto: Katie Kat‏ - Twitter

O ceremonie de omagiu, adus regretatei actriţe Debbie Reynolds şi fiicei sale, Carrie Fisher, a reunit sâmbătă pe dealurile de la Hollywood aproape o sută de apropiaţi, fani şi prieteni ai celor două actriţe americane, relatează AFP. Actorul Dan Aykroyd şi cântăreţul britanic James Blunt s-au numărat printre cei prezenţi la prestigiosul cimitir Forest Lawn, pentru a-i aduce un ultim omagiu la Hollywood lui Debbie Reynolds şi fiicei sale fille Carrie Fisher, legendara prinţesa Leia din saga intergalactică 'Star Wars'. Cele două vedete, care s-au stins din viaţă în decembrie anul trecut la diferenţă de o zi, sunt îngropate una lângă alta. 

James Blunt, un prieten apropiat al lui Fisher, a interpretat cântecul compus special pentru ea "I m here for let you go". Un fotomontaj alcătuit din imagini rememorând momente din viaţa celor două actriţe a fost proiectat pe muzica 'Star Wars' compusă de John Williams. Elevi de la şcoala Debbie Reynolds Dance Studio - actriţa a devenit star mondial după ce a jucat în filmul muzical "Cântând în ploaie" - au fost prezenţi la ceremonie şi au susţinut un moment de dans. 


Un omagiu emoţionant adus celor două actriţe a fost citit de actorul Dan Aykroyd (The Blues Brothers), care a fost logodit în 1970 cu Carrie Fisher, înainte ca actriţa să se căsătorească cu muzicianul Paul Simon. Actriţa Ruta Lee a interpretat un cântec în onoarea lui Debbie Reynolds, adaugă cei de la Agerpres. În cursul ceremoniei şi-a făcut apariţia pe scenă inclusiv celebrul robot R2D2, din 'Star Wars' stârnind zâmbetele celor prezenţi. Şi alte staruri regretate se odihnesc în cimitirul Forest Lawn, situat pe dealurile de la Hollywood: actriţa Bette Davis, pianistul Liberace, starul filmelor mute Buster Keaton etc. 

Debbie Reynolds, cunoscută şi din alte filme precum "The Tender Trap" sau "Brundle of Joy", a murit pe 28 decembrie la  84 de ani de un atac cerebral în casa ei din Beverly Hills, în timp ce se ocupa de pregătirile de înmormântare ale fiicei sale, decedate în ajun la 60 de ani, de o criză cardiacă.

Sursă foto: Katie Kat - Twitter, Yahoo Movies - Twitter

×
Subiecte în articol: carrie fisher Debbie Reynolds Hollywood