x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Întregalde, cel mai nou lungmetraj semnat de Radu Muntean, va putea fi văzut la cinema între 6 și 20 august

Întregalde, cel mai nou lungmetraj semnat de Radu Muntean, va putea fi văzut la cinema între 6 și 20 august

de Magdalena Popa Buluc    |    08 Iul 2021   •   21:56
Întregalde, cel mai nou lungmetraj semnat de Radu Muntean, va putea fi văzut la cinema între 6 și 20 august

Cel mai nou lungmetraj semnat de Radu Muntean, Întregalde va avea premiera în cinematografele din țară pe 6 august.
Selecționat recent în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, filmul va avea premiera națională la Cluj, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania și va putea fi văzut imediat după aceea în cinematografele din întreaga țară.

Trailerul filmului a fost lansat în exclusivitate de către Variety care scrie despre film că “explorează limitele altruismului într-un context în care oamenii își ating propriile limite”.

Trei prieteni se află într-o excursie umanitară de sfârșit de an. Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează. Când mașina lor rămâne blocată într-un șanț în pădure, gaterul se dovedește a fi abandonat și sunt nevoiți să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil, ideile lor despre empatie și generozitate încep să fie puse la îndoială.

“Este un film în care altruismul personajelor principale, cu care acestea pornesc la pachet la începutul poveștii, e pus la încercare atunci cînd se pune problema propriei lor supraviețuiri. Natura, cu pădurea întunecată, noroiul, gaterul abandonat, văile către nimic, este aproape un personaj în film.” declara Radu Muntean.

Spectatorii îi vor putea revedea pe mare ecran pe Maria Popistaşu (Marți, după Crăciun, Heidi, Otto Barbarul), Ilona Brezoianu (Sieranevada, Urma) şi Alex Bogdan (Ana, mon amour, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc) alături de Luca Sabin, Toma Cuzin (Aferim!, Comoara), Carmen Lopăzan și Gabor Bondi.

“Cred că este un film în care personajele și natura au partituri egale și foarte frumos armonizate. O să fie foarte plăcut să îl urmăriți pe Luca Sabin, un actor amator care se descurcă minunat în rolul lui Kente, bătrînul tăietor de lemne.” spune Maria Popistașu

Întregalde este cel de-al şaptelea lungmetraj semnat de Radu Muntean cunoscut în țară dar și peste hotare pentru Furia (2002), Hârtia va fi albastră (2006), Boogie (2008), Marți, după Crăciun (2010), Un etaj mai jos (2015) sau Alice T. (2018).

Scenariul este semnat de Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu iar imaginea de Tudor Vladimir Panduru.

 


 

 

 

×
Subiecte în articol: Întregalde Radu Muntean