x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Kirk Douglas a murit la 103 ani

Kirk Douglas a murit la 103 ani

07 Feb 2020   •   07:16
Kirk Douglas a murit la 103 ani

Marele actor Kirk Douglas a încetat ieri din viaţă, la vârsta de 103 ani. Renumitul actor, regizor şi producător Kirk Douglas (numele real Issur Danielovitch Demsky) s-a născut la 9 decembrie 1916, la Amsterdam, New York. Anunţul decesului a fost făcut de fiul său, Michael Douglas, într-o declaraţie pentru revista People, citată de Reuters.

 

În cursul zilei de ieri, o serie de actori celebri de la Hollwood, ca şi organizatorii marilor festivaluri internaţionale de film, şi-au exprimat regretul pentru pierderea lui Kirk Douglas.

 

Talent remarcat încă din copilărie

„De când era copil s-a afirmat în activităţile sportive (în special lupte libere) şi artistice, plăcându-i în special să joace şi să „pună în scenă”. Şi-a luat licenţa în litere la Universitatea din St. Lawrence. După licenţă a plecat la New York, unde a obţinut un loc în Academia Americană de artă dramatică şi unde a rămas până în 1939”, arată notele biografice.

În 1941 s-a reîntors la Academie, şi tot atunci şi-a început cariera pe Broadway. Curând a fost chemat să-şi satisfacă serviciul militar în cadrul Armatei Statelor Unite, unde a stat în perioada 1942-1943, după care a revenit pe Broadway. S-a întors la New York şi în casa unei prietene a cunoscut-o pe Diana Dill, o frumoasă actriţă-model care din 1943 i-a devenit soţie şi cu care a avut doi băieţi: Michael şi Joel. Michael Douglas a urmat cariera tatălui, devenind un mare actor.

 

În 1951, Diana Douglas a solicitat divorţul de Kirk, dar au rămas în relaţii amicale, actorul asigurându-i o rentă substanţială. În 1954 s-a recăsătorit cu Anne Buydens, cu care a avut doi copii - Peter şi Eric.

 

„Spartacus” l-a consacrat

Multe dintre filmele în care a jucat sunt epice, dar cel mai celebru rol al său rămâne cel din ''Spartacus'', regizat de Stanley Kubrick, unde a jucat cu un alt mare actor - Peter Ustinov.

Un rol la fel de important a fost cel din ''Lust for Life'' (1956) pentru care a fost nominalizat a treia oară la Oscar pentru interpretare. În acest film a jucat rolul pictorului Vincent Van Gogh şi a evoluat alături de un alt mare actor, Anthony Quinn.

 

În bogata şi lunga sa carieră Kirk Douglas a jucat în peste 90 de filme, faima sa fiind comparabilă cu a unor actori ca Sir Laurence Olivier sau Anthony Quinn. A fost regizor în numeroase filme.

 

Actorul Kirk Douglas a primit o stea pentru film, în partea de nord, aria 6200, pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood

 

Singurul lucru din viaţa mea pe care l-am ştiut mereu, care a fost mereu constant, a fost dorinţa de a deveni actor. Am ştiut de mic că vreau să devin actor, din clasa a doua. Am jucat într-o piesă, unde am avut rolul unui cizmar. Tatăl meu, care n-a fost interesat de actorie, a fost prezent, în spate, eu nu am ştiut. Nu am uitat niciodată acel moment.

Kirk Douglas, într-un interviu pentru The Hollywood Reporter

×
Subiecte în articol: kirk douglas Kirk Douglas a murit