x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film „La Gomera“, în regia lui Corneliu Porumboiu, filmul câştigător al Marelui Premiu şi al Trofeului Uniunii Cineaştilor

„La Gomera“, în regia lui Corneliu Porumboiu, filmul câştigător al Marelui Premiu şi al Trofeului Uniunii Cineaştilor

de Magdalena Popa Buluc    |    25 Sep 2020   •   14:52
„La Gomera“, în regia lui Corneliu Porumboiu, filmul câştigător al Marelui Premiu şi al Trofeului Uniunii Cineaştilor

Producţia lui Corneliu Porumboiu "La Gomera" a fost recompensată cu Marele Premiu al Galei UCIN 2020, Premiul pentru cel mai bun film al anului 2019, acordat de Asociaţia Criticilor şi Filmologilor din cadrul UCIN, precum şi cu premiile pentru interpretare feminină rol secundar, pentru imagine şi pentru montaj. "La Gomera", în regia lui Corneliu Porumboiu, este filmul câştigător al Marelui Premiu şi al Trofeului Uniunii Cineaştilor la cea de-a 48-a ediţie a Premiilor Uniunii Cineaştilor din România (UCIN). Filmul "Maria, Regina României" a obţinut nu mai puţin de şase distincţii: premiile pentru pentru interpretare feminină, pentru interpretare masculină rol secundar, costume, decor, coloană sonoră şi machiaj. Peste 70 de filme au fost înscrise la cele 22 de secţiuni La Gala Premiilor UCIN 2020, iar din juriul Galei care a desemnat câştigătorii a fost format din Stere Gulea, Florin Mihăilescu, Marilena Ilieşiu, Irina Nistor şi Dorel Vişan.

Un răsfăţat al ediţiei 2020 a Galei UCIN a fost filmul „Maria, Regina României”, care a obţinut 6 distincţii, anume premiile pentru pentru interpretare feminină, pentru interpretare masculină rol secundar, costume, decor, coloană sonoră şi machiaj,

Evenimentul, prezentat de Cătălina Grama, alias Jojo, a reunit în Sala Studio (TNB) vârfuri ale industriei cinematografice româneşti, vedete şi personalităţi din domeniile audiovizual, cultură şi arte. „Hotărârea UCIN de a nu întrerupe tradiţia de acordare a premiilor profesionale mi se pare că ţine mai mult de viitor decât de prezent. Prin asta UCIN vrea să dea un semn de speranţă domeniului cinematografic greu încercat de COVID 19. Suntem într-o situaţie grea, dar vom supravieţui!“, a subliniat Stere Gulea, regizor şi scenarist, câştigător al marelui premiu la Gala Premiilor UCIN 2019.

„Realizările cineaştilor în anul 2019 sunt remarcabile şi multe filme au promovat poetici şi estetici cinematografice care au impresionat nu numai juriul, dar şi multe festivaluri cinematografice ale lumii", a declarat Laurenţiu Damian, preşedintele UCIN. În ciuda crizei sanitare care a zguduit industria cinematografică din întreaga lume şi produce în continuare îngrijorare, filmul, ca şi viaţa, trebuie să meargă mai departe, a conchis Laurenţiu Damian.

Regizorul şi producătorul Tudor Giurgiu a tras un semnal de alarmă în legătură cu absenţa fondurilor necesare producerii filmelor româneşti.

„Am un sentiment tot mai profund de înmormântare, ca să nu zic parastas. Sentimentul ăsta vine din faptul că bani nu prea mai sunt pentru filme. (…) Cred că ar fi important ca Uniunea Cineaştilor, Alianţa Producătorilor de Film din România (…) cred că împreună şi cu alţi interesaţi ar trebui să fim mai vocali şi mai prezenţi în a ne lămuri dacă există vreun interes, vreo dorinţă ca să se continue cumva făcutul de filme în ţara asta, pentru că am oarece dubii. Şi cred că la anul veţi mai avea filme şi vom mai avea filme de care să ne bucurăm, dar e foarte posibil peste doi ani, trei să nu prea mai putem face filme. O să putem, probabil, face filme cu doi, trei, patru actori, într-un dormitor, vorbind pe repede înainte, 10-12 zile de filmare. Cred că e important să existe un punct de plecare care nu poate veni decât de la instituţiile şi de la cei care vor să sprijine filmul românesc într-o primă fază”, a spus Tudor Giurgiu.

Juriul, compus din Stere Gulea (câştigătorul marelui premiu de anul trecut, preşedinte), Florin Mihăilescu, Marilena Ilieşiu, Irina Nistor şi Dorel Vişan, a avut de ales cele mai bune producţii ale anului 2019, din 70 de filme înscrise în concurs.

Lista laureaților:

  • Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor – „La Gomera”, regia Corneliu Porumboiu
  • Premiul Special al Juriului – „Călătoria fantastică a Maronei”, regia Anca Damian
  • Premiul pentru regie „Lucian Pintilie” – Tudor Giurgiu, pentru filmul „Parking”
  • Premiul pentru scenariu – Bogdan Toma, Liviu Săndulescu pentru filmul „Cărturan”
  • Premiul pentru interpretare feminină – Roxana Lupu pentru rolul Regina Maria din filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru interpretare masculină – Radu Botar pentru rolul Episcopul Iuliu Hossu din filmul „Cardinalul”
  • Premiul pentru interpretare feminină rol secundar – Julieta Szonyi pentru rolul Mama din filmul „La Gomera”
  • Premiul pentru interpretare masculină rol secundar – Anghel Damian pentru rolul Prinţul Carol din filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru imagine – Tudor Mircea pentru imaginea filmului „La Gomera”
  • Premiul pentru costume – Ana Ioneci, Claudia Bunea pentru filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru decor – Nora Dumitrescu, Laura Russu pentru filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru montaj – Roxana Szel pentru filmul „La Gomera”
  • Premiul pentru coloana sonoră – Cristinel Sirli pentru filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru muzică originală „Adrian Enescu” – Pablo Pico pentru filmul „Călătoria fantastică a Maronei”
  • Premiul pentru machiaj – Nastasia Mateiu, Clara Tudose pentru filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru film documentar de lung metraj – „Timebox”, regia Nora Agapi
  • Premiul pentru film documentar scurt metraj – „Creativ”, regia Ioana Grigore
  • Premiul pentru scurtmetraj de ficţiune – „Havana, Cuba”, regia Andrei Huţuleac
  • Premiul pentru film de animaţie – „Opinci”, regia Anton & Damian Groves
  • Premiul pentru film de televiziune – „Regina Mamă Elena, Regina celor 4 exiluri”, regia Camelia Csiki
  • Premiul Opera Prima „Alexandru Tatos” – „MO”, regia Radu Dragomir
  • Premiul Speranţe cinematografice – „Ultimul preot”, regia Alma Buhagiar.

Premiile Academice UCIN i-au revenit scenaristului, producătorului, directorului de fotografie, regizorului şi profesorului Dinu Tănase, regizorului Constantin Vaeni.

Totodată, au fost înmânate Premiile Asociaţiei Criticilor şi Filmologilor din cadrul UCIN:

  • Premiul pentru cel mai bun film al anului 2019 – „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu
  • Premiul „Ion Cantacuzino” – Mihai Fulger, pentru calitatea articolelor publicate în revista „Film” şi în blogul Adevărul
  • Premiul „George Littera” – volumele „Sora mea din Australia”, scrisă de criticul de film Magda Mihăilescu, şi „Romanian Cinema Inside Out”, apărut la Editura Institutului Cultural Român.

În debutul evenimentului, premii de excelenţă au fost acordate actriţei Tora Vasilescu, monteozei Melania Oproiu, regizorului Radu Igazsag, iar menţiuni speciale au obţinut Roland Pupăză şi Toma Enache.

Premiul preşedintelui UCIN i-a fost acordat actriţei Dana Rogoz.

 

×
Subiecte în articol: la gomera