x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Meryl Streep va fi răsplătită cu “Tribute Actor Award” la Toronto

Meryl Streep va fi răsplătită cu “Tribute Actor Award” la Toronto

de Magdalena Popa Buluc    |    01 Sep 2019   •   11:28
Meryl Streep va fi răsplătită cu “Tribute Actor Award” la Toronto

Meryl Streep este actriţă care a generat cele mai mari încasări în box office-ul mondial, considerate cea mai talentată şi mai premiată actriţă a generaţiei sale, ce va fi recompensată cu distincţia onorifică Tribute Actor Award în cadrul ediţiei de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (TIFF).

Meryl Streep deţine şi un record de 16 nominalizări la premiile decernate de Academia de Film Americană şi recordul pentru cele mai multe Globuri de Aur.

Recent actriţa a împlinit 70 de ani.

Este deţinătoarea Premiului Cecil B. DeMille, în 2017, a fost înscrisă în New Jersey Hall of Fame, a fost decorată cu Medalia Prezidențială pentru Libertate, a fost recompensată cu Kennedy Center Honors, a obţinut Premiul AFI pentru întreaga carieră – în 2004, Rungstedlund Award – în 1993, este Doctor Honoris Causa al Universităţilor Harvard – 2010 – şi Princeton, este Comandor al Ordinului Artelor și Literelor şi membru al Academiei Americane de Arte și Științe, a obţinut Ursul de Argint – în 2003 şi Crystal Award – în 1998.

Este cea mai nominalizată actriţă la Premiile Oscar, trofeu pe care l-a câştigat de trei ori şi este deţinătoarea a nu mai puţin de 31 de nominalizări la Golden Globe – la fel, cea mai nominalizată actriţă din istorie – , câştigând opt trofee.

Este deţinătoarea unei serii incredibile de premii, distincţii şi onoruri: a primit Premii Oscar (din 21 de nominalizări) pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, în 1980 – pentru rolul din Kramer contra Kramer, şi a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol principal, în 1983, pentru rolul din Alegerea Sophiei şi în 2012 – pentru rolul din Doamna de Fier – unde a interpretat-o pe Margaret Thatcher, fostul premier britanic. A primit Premiul Globul de Aur (din 31 de nominalizări) pentru Cea mai bună actriță, în 2006 – pentru Diavolul se îmbracă de la Prada şi în 2009 – pentru Julie şi Julia, Premiul BAFTA, în 1981, Best Actress in a Leading Role, pentru Iubita locotenentului francez, Premiul César onorific, în 2003, Premiul EmmyBest Actress in a Mini-series, în 1978, pentru rolul din Holocaust şi în 2004 – pentru Angels in America, a primit Medalia Naţională pentru Artă, şi Premiul Donostia – în 2008. În 1989 a primit AACTA Award for Best Actress in a Leading Role, în 1989, pentru Evil Angels, Satellite Award for Best Actress – Motion Picture Musical or Comedy, în 2006, pentru Diavolul se îmbracă de la Prada, Premiul Screen Actors Guild pentru cea mai bună actriță în rol principal, în 2009, pentru Doubt, London Film Critics Circle Award for Actress of the Year, în 2006, pentru Diavolul se îmbracă de la Prada, Theatre World Award, în 1976.

În 2016, apărea, în România, cartea Tot ea…Becoming Meryl Streep, de Michael Schulman, în traducerea Ancăi Bărbulescu, o poveste despre omul Meryl Streep, de la zâmbete la tristețe și de la muncă la succes, care este mai mult decât o simplă biografie a unei actrițe de la Hollywood, este lecția de viață a unei femei puternice, care a știut să își urmeze drumul de succes și să se reinventeze de fiecare dată.

Portretul unei femei, al unei ere, al unei profesii, prima biografie solid documentată a lui Meryl Streep – “Domna de Fier a actoriei” – nominalizată la 21 de Oscaruri şi distinsă cu trei, îi explorează începuturile şi încercările de a înţelege iubirea, feminismul şi propriul talent uluitor.

”Talentul trage la talent, iar Meryl Streep a primit în persoana lui Michael Schulman, redactor la Departamentul Artistic de la The New Yorker, biograful pe care îl merită,  priceput şi fluent. Are vocea ideală pentru a surprinde cea mai mare actriţă americană de cinema la apogeul carierei ei strălucite. O ocazie de a o vedea de aproape  pe una dintre cele mai mari actriţe, cum farmecă publicul, cum suceşte capete şi prinde inimi la fiecare pas”, scria Peter Biskind, autorul cărţii Easy Rider.

Mary Louise Streep, pe numele ei real, a venit pe lume la Summit, New Jersey, S.U.A., părinţii săi fiind Mary Wolf, editor şi artist, iar tatăl său, Harry William Streep, de profesie farmacist – o familie cu rădăcini germane, suedeze și britanice.

A crescut alături de fraţii săi, Dana și Harry, în Bernardsville, New Jersey.

Meryl Streep a fost atrasă încă de mică de ideea de joc actoricesc, manifestând plăcere și ușurință în a întruchipa diferite personaje, fiind atrasă de dorinţa de a influenţa pozitiv publicul.

Primul său rol din copilărie, în comunitatea locală, a fost Sfânta Maria, în care a demonstrat o gândire profundă, atitudine și creativitate.

Mai târziu, a studiat la Liceul Bernards, apoi, în 1971, a absolvit, cum laude, Colegiul de Artă Dramatică, iar ulterior a studiat la Yale School of Drama – unde a interpretat personaje de toate vârstele, de la Helena din Visul unei nopți de vară, de William Shakespeare, până la o bătrână paralizată, aflată în scaunul cu rotile.

După calificativele excelente ale profesorilor săi, care au apreciat că „este destinată să fie cea mai bună”, a debutat, în 1971, în piesa The Playboy of Seville.

A obţinut primul ei rol major pe scena teatrului public Jospeh Papp din New York, în producţia Trelawney of the Wells, pentru care a primit critici foarte favorabile, apoi a hotărât să participe la o audiţie şi la Teatrul Phoenix din New York, pentru rolurile din producţiile 27 Wagons Full of Cotton a lui Tennessee William şi A Memory of Two Mondays a lui Arthur Miller, primind ambele roluri.

A urmat prima ei nominalizare la Premiul Tony pentru rolul interpretat în 27 Wagons Full of Cotton, apoi roluri în producţii memorabile precum Livada de vişini al lui Anton Chehov şi primul ei musical Happy End al lui Bertolt Brecht, prin care atrăgea şi atenţia lumii cinematografiei.

În anul 1977, debuta în televiziune, în filmul The Deadliest Season, dar şi pe marele ecran, alături de Jane Fonda și Vanessa Redgrave, în producţia Julia.

Din 30 septembrie 1978, este căsătorită cu sculptorul Don Gummer, cei doi având împreună patru copii: Mamie, Henry Wolfe, Grace şi Louisa. Despre partenereul său stabil de viaţă, actriţa declara: „Nu știu ce m-aș face fără soțul meu. Aș fi fost pierdută, emoțional cel puțin, dacă nu l-aș fi întâlnit. Este extraordinar”.

A urmat o viață plină de obstacole, însă a găsit întotdeauna o cale de a depăși orice dificultate, eventual cu zâmbetul pe buze și învățăminte trase din fiecare experienţă.

Fiica ei, Mamie Gummer, povestește că mama sa a făcut tot posibilul pentru a fi aproape de familie, în ciuda vieții de vedetă: “Mama a făcut sacrificii și alegea proiectele pe baza proximității pentru a petrece cât mai mult timp cu noi – eram o prioritate”.

În anul 1979, a fost nominalizată pentru prima dată la Oscar pentru rolul din The Deer Hunter.

Tot în 1979, a jucat în comedia romantică Manhattan, regizată de Woody Allen, apoi în drama istorică Iubita locotenentului francez/The French Lieutenant’s Woman, regizată de Karel Reisz, în 1981.

În 1983, a interpretat rolul unei activiste sindicaliste în Silkwood (Mike Nichols) şi rolul Taniei Blixen în epicul Departe de Africa/Out of Africa, regizat de Sydney Pollack, în 1985.

A jucat primul rol de comedie în filmul Diavoliţa/She-Devil (1989) al regizoarei Susan Seidelman, iar în 1992 a oferit publicului o nouă interpretare absolut excepţională în Tinereţe veşnică/Death Becomes Her, regizat de Robert Zemeckis.

În anul 1995, a jucat în drama Podurile din Madison County, în care l-a avut ca partener pe celebrul Clint Eastwood, care a asigurat şi regia peliculei, iar în 1998 s-a aventurat pentru prima dată în domeniul producției și a fost producător executiv pentru impresionantul First Do No Harm (1999), un proiect pentru televiziune.

În 2002, a strălucit în adaptarea cinematografică a romanului Orele/The Hours, regizată de Stephen Daldry.

În anii 2000, a primit trei roluri de vrăjitoare, după ce împlinise vârsta de 40 de ani, crezând, la modul cel mai serios, că viaţa ei profesională urma să se încheie în curând, considerând că femeile din grupa ei de vârstă sunt considerate la Hollywood „oarecum groteşti la un anumit nivel”. Cariera sa, însă, avea să continue cu acelaşi succes irezistibil.

Au urmat roluri principale în satira Diavoul se îmbracă de la Prada/The Devil Wears Prada (David Frankel, 2006), Ultimul radio show/A Prairie Home Companion (Robert Altman, 2006) şi în thrillerul politic Leii mor pentru miei/Lions for Lambs (Robert Redford, 2007).

Şi-a dovedit încă o dată versatilitatea extraordinară în musicalul Mamma Mia (Phyllida Lloyd, 2008) şi apoi în Julie şi Julia/ Julie & Julia (Nora Ephron, 2009). În 2010 a început să filmeze pentru serialul de televiziune Faces of America with Henry Louis Gates Jr., moment care o ajută să descopere că este o rudă mai îndepărtată a regizorului Mike Nichols.

În 2012, la vârsta de 62 de ani şi abia după 40 de ani de carieră, Meryl Streep a pozat pentru prima dată pe coperta revistei Vogue, ea glumind atunci că este „cea mai bătrână persoană din lume” care a făcut acest lucru.

În 2014, Meryl Streep a jucat în filmul Ţinutul din mijlocul verii/August: Osage County (John Wells, 2014), în musicalul În inima pădurii/ Into the Woods (Rob Marshall) şi în westernul The Homesman (Tommy Lee Jones), în 2015, în Ricki and the Flash (Jonathan Demme), Suffragette, iar în 2016, în Florence Foster Jenkins.

În 2017 a fost povestitoare în documentarul We Rise, regia Donna Lawrence, şi a făcut rolul Kay Graham în The Post, regia Steven Spielberg, în 2018 a jucat rolul Donna Sheridan, în Mamma Mia! Here We Go Again, regia Ol Parker şi în Mary Poppins Returns, rolul Topsy, regia Rob Marshall, iar în 2019 a apărut în rolul March în Little Women Film regia Greta Gerwig.

"Meryl Streep este fără îndoială una dintre cele mai talentate şi versatile actriţe ale generaţiei sale", a precizat una dintre coordonatoarele TIFF, Joana Vicente.
Actriţa Meryl Streep va primi Tribute Actor Award  în cadrul ediţiei de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (TIFF), potrivit revistei de specialitate Variety.
"Contribuţia ei enormă în cinematografie, televiziune şi teatru se întinde pe cinci decenii, de la primele sale rolurile în ''The Deer Hunter'', ''Kramer vs. Kramer'' şi ''Sophie's Choice'', la filme mai recente precum ''The Devil Wears Prada'', ''The Iron Lady'' şi ''The Post'', întruchipând personaje pe cât de convingătoare, pe atât de atemporale. TIFF este foarte încântat să onoreze un artist atât de talentat şi experimentat.''
Premiul îi va fi înmânat actriţei în cadrul ceremoniei Tribute Gala, desfăşurată pe 9 septembrie, la Fairmont Royal Oak.
Cel mai recent rol al lui Meryl Streep este în pelicula ''The Laundromat'', în regia lui Steven Soderbergh, care va avea premiera oficială la Veneţia şi pe cea nord-americană în cadrul TIFF. Cea de-a 44-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto se va desfăşura în perioada 5-15 septembrie.
Aşa cum a fost anunţat la o dată anterioară, compania Participant Media va primi, în cadrul aceleiaşi gale, distincţia TIFF Impact Award. Laureatul trofeului Mary Pickford Award, acordat unui talent feminin în devenire, va fi anunţat la o dată ulterioară.

Pe lângă ''The Laundromat'', ediţia de anul acesta include pelicule precum ''Joker'', cu Joaquin Phoenix, ''Hustlers'', cu Jennifer Lopez, cât şi ''A Beautiful Day in the Neighborhood'', un film biografic despre Mr. Rogers, cu Tom Hanks în rolul legendarului prezentator de televiziune.
Considerat o rampă de lansare pentru nominalizaţii la Premiul Oscar, festivalul include filmul despre curse auto ''Ford v. Ferrari'', cu Matt Damon şi Christian Bale, ''The Two Popes'', cu Anthony Hopkins şi Jonathan Pryce, ''Jojo Rabbit'', cu Taika Waititi, şi ''Judy'', cu Renee Zellweger.
Preferate în cursa pentru premii mai sunt Cynthia Erivo în rolul lui Harriet Tubman în pelicula ''Harriett'', regizată de Kasi Lemmon, favoritele de la Cannes ''Pain and Glory'', ''Parasite'', în regia lui Bong Joon-ho, şi ''The Lighthouse'', cu Robert Pattinson şi Willam Dafoe, în regia lui Robert Eggers.

 

 

 

×
Subiecte în articol: meryl streep