x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film OSCAR 2016. Lista completă a câștigătorilor. Spotlight, cel mai bun film al anului

OSCAR 2016. Lista completă a câștigătorilor. Spotlight, cel mai bun film al anului

29 Feb 2016   •   07:09
OSCAR 2016. Lista completă a câștigătorilor. Spotlight, cel mai bun film al anului

Gala laureaților celei de-a 88-a ediții a premiilor Oscar s-a desfășurat la Dolby Theatre din Los Angeles. 

Pelicula ''Spotlight'', în regia lui Tom MacCarthy, a obţinut premiul Oscar pentru ''Cel mai bun film al anului'', iar distincţiile pentru "Cea mai bună actriţă în rol principal" şi pentru "Cel mai bun actor în rol principal" au fost câştigate de marii favoriţi, Brie Larson şi, respectiv Leonardo DiCaprio.

Pelicula ''Son of Saul'' (Ungaria), în care joacă şi actorul român Levente Molnar, a fost distinsă cu Oscarul pentru ''Cel mai bun film într-o limbă străină''.

Mexicanul Alejandro Gonzalez Inarritu a primit cu filmul ''The Revenant'' statueta de aur pentru ''Cea mai bună regie'' şi a intrat în analele Hollywood-ului pentru câştigarea acestui premiu doi ani la rând, după ce în 2015, a fost recompensat pentru "Birdman".

Tot un mexican, Emmanuel Lubezki, şi tot cu lungmetrajul "The Revenant", a devenit primul laureat în trei ani consecutivi pentru "Cea mai bună imagine".

Cele mai multe Oscaruri - şase, dar la categorii tehnice - au fost obţinute în 2016 de 'Mad Max: Fury Road'.

OSCAR 2016 Lista completă a câștigătorilor

Cel mai bun film al anului: Spotlight

Cel mai bun actor în rol principal: Leonardo DiCaprio ("The Revenant")

Cea mai bună actriță în rol principal: Brie Larson ("Room")

Cel mai bun regizor: Alejandro Gonzalez Inarritu ("The Revenant")

Cea mai bună melodie originală: Writing's on the Wall ("Spectre")

Cea mai bună coloană sonoră: "The Hateful Eight"

Cel mai bun film într-o limbă străină: "Son of Saul"

Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune: "Stutterer"

Cel mai bun documentar de lungmetraj: "Amy"

Cel mai bun documentar de scurtmetraj: "A Girl in the River: The Price of Forgiveness"

Cel mai bun actor în rol secundar: Mark Rylance ("Bridge of Spies")

Cel mai bun film de animație: "Inside Out"

Cel mai bun film de scurtmetraj de animație: "Bear Story"

Cele mai bune efecte speciale: "Ex Machina"

Cel mai bun mixaj de sunet: "Mad Max: Fury Road"

Cel mai bun montaj de sunet: "Mad Max: Fury Road"

Cel mai bun montaj: "Mad Max: Fury Road"

Cea mai bună imagine: "The Revenant"

Cel mai bun machiaj/Cea mai bună coafură: "Mad Max: Fury Road"

Cea mai bună regie artistică: "Mad Max: Fury Road"

Cele mai bune costume: "Mad Max: Fury Road"

Alicia Vikander este câștigătoarea premiului Oscar la categoria ''Cea mai bună actriță în rol secundar'' pentru interpretarea din ''The Danish Girl''.

Premiul Oscar pentru ''Cel mai bun scenariu adaptat'' a fost câștigat de Charles Randolph și Adam McKay pentru filmul "The Big Short''.

Premiul Oscar pentru ''Cel mai bun scenariu original'' a fost câștigat în acest an de Josh Singer și Tom McCarthy pentru filmul "Spotlight".

×
Subiecte în articol: oscar 2016