x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film PREMIERE cinematografice 15 - 22 aprilie

PREMIERE cinematografice 15 - 22 aprilie

15 Apr 2016   •   08:24
PREMIERE cinematografice 15 - 22 aprilie

The Jungle Book

Frumoasa poveste are parte de o nouă ecranizare în regia lui Jon Favreau. Singurul actor din film este Neel Sethi (10 ani), care îl interpretează pe Mowgli, restul personajelor fiind generate pe computer. Vom vedea cum puiul de om este crescut de lupoaica Raksha în junglă, devenind prieten la cataramă cu voiosul urs Baloo şi precauta panteră neagră Bagheera. Pornit în căutarea familiei sale, Mowgli va trebui să-l înfrunte pe regele maimuţelor, pe înfometatul piton Kaa, dar şi pe fiorosul tigru Shere Khan.

The Jungle Book 2016

 

Criminal

Filmul are în centru un personaj periculos și greu de controlat, un deținut, interpretat de Kevin Costner, căruia i se implantează memoria și abilitățile unui fost agent CIA într-o încercare disperată de a împiedica declanșarea unui plan mortal.

Criminal 2016

 

The Boss

Una dintre cele mai de succes femei din America ajunge la închisoare după ce este arestată pentru utilizarea abuzivă a informaţiilor confidenţiale. Când iese de după gratii constată că nu mai are nimic. Nici măcar unde să locuiască. Norocul vine de la o fostă angajată, care o primește în casa ei. De aici începe reinventarea lui Michelle Darnell (Melissa McCarthy). 

The Boss 2016

×
Subiecte în articol: the boss Criminal 2016 The Jungle Book