x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Scurt metrajul „ULTIMUL DRUM SPRE MARE” regizat de Adi Voicu a fost selecționat în cadrul Semaine de la Critique Cannes 2019

Scurt metrajul „ULTIMUL DRUM SPRE MARE” regizat de Adi Voicu a fost selecționat în cadrul Semaine de la Critique Cannes 2019

de Magdalena Popa Buluc    |    24 Apr 2019   •   14:42
Scurt metrajul „ULTIMUL DRUM SPRE MARE” regizat de Adi Voicu a fost selecționat în cadrul Semaine de la Critique Cannes 2019

Fondată în 1962 de către sindicatul criticilor de film din Franța, Secțiunea Semaine de la Critique se concentrează pe descoperirea de noi talente în cinema.

 „Ultimul drum spre mare” este al doilea film de scurt metraj ficțiune din cariera regizorului, care a mai realizat până în prezent scurtmetrajul „Ceața”, premiat la Angers si la Sankt Petersburg și mai multe filme documentare.

Actiunea filmului se petrece intr-un compartiment al unui tren ce merge spre litoral. Cei șase pasageri fac conversație despre diverse lucruri, dar la un moment dat o suspiciune face ca lucrurile sa scape de sub control.

Interpretează (în ordinea apariției): cunoscuta poetă Angela Marcovici, Ana Ciontea, Cristina Juncu, Silviu Debu, actorul turc Salih Yildirim, Alina Vior.

Director de imagine este Barbu Bălășoiu, scenografia Cristina Barbu, costumele Cristina Barbu si Raluca Badea, sunet Vlad Voinescu și Filip Mureșan, montaj Ciprian Cimpoi, visual effects Felix Lepădatu, muzica Georgi Năstase.

Proiectul “Ultimul drum spre mare” a câștigat o finanțare CNC în sesiunea din anul 2017 și a fost produs de către compania Axel Film.

×