x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Ana Baniciu, Raluka, Daniela Crudu și Cosmin Seleși fac echipă în ultima ediție a reality show-ului ”Poftiți la Nea Mărin”

Ana Baniciu, Raluka, Daniela Crudu și Cosmin Seleși fac echipă în ultima ediție a reality show-ului ”Poftiți la Nea Mărin”

25 Aug 2018   •   11:29
 Ana Baniciu, Raluka, Daniela Crudu și Cosmin Seleși fac echipă în ultima ediție a reality show-ului ”Poftiți la Nea Mărin”
Sursa foto: marius

Ultima ediție din acest sezon a reality show-ului ”Poftiți la nea Mărin” este una presărată cu foarte mult umor, peripeții la tot pasul și nenumărate surprize. Cei patru invitați ai lui nea Mărin, pe care telespectatorii îi pot vedea luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1, sunt Ana Baniciu, Raluka, Daniela Crudu și Cosmin Seleși.

”De data asta nu mai suntem rivali, facem echipă cu Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu”, spun Ana și Raluka, câștigătoarele show-ului Asia Express, care sunt pentru prima dată invitatele lui nea Mărin.

Pe de altă parte, Daniela Crudu și Cosmin Seleși sunt deja obișnuiți cu energia debordantă a lui nea Mărin: ”Dacă într-un an nu merg la nea Mărin cred că intru în depresie. Ne leagă ceva, îl iubesc mult de tot. Iar combinație mai bună ca această echipă nu cred că există”, mărturisește Daniela Crudu.

”Mi-a fost dor de nea Mărin, dar doar 2 secunde și apoi mi-a trecut”, glumește Cosmin Seleși la rândul lui.

La ce provocări incredibile vor fi nevoiți să facă față cei patru și ce surprize vor avea din partea lui nea Mărin în ultima ediție a reality show-ului, telespectatorii vor vedea luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.

×