x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Balada lui Porumbescu a răsunat în inima Chinei

Balada lui Porumbescu a răsunat în inima Chinei

de Dan Tomozei    |    24 Iul 2011   •   09:40
Balada lui Porumbescu a răsunat în inima Chinei

Acordurile pline de emotie ale Baladei lui Ciprian Porumbescu au rasunat, sambata seara, la National Centre for Performing Arts din Beijing, in interpretarea Clarei Cernat, cea mai renumita violonista romanca, in prezent stabilita in Franta. Intr-o combinatie muzicala speciala, Clara Cernat a fost acompaniata la orga de Thierry Huillet, cel care ii este si partner de viata, acordurile Baladei facand sa vibreze cei aproape 800 de chinezi prezenti, destul de putin obisnuiti cu muzica occidentala clasica.

Sustinut la cea mai impresionanta sala de concerte din lume, construita intr-un bazin cu apa, repertoriul Clarei Cernat a fost completat la pian de Thierry Huillet si la orga de Mélina Burlaud, care, timp de aproape doua ore, au facut o stralucitoare demonstratie de virtuozitate si maiestrie artistica. In repertoriu a fost inclus, alaturi de Porumbescu, Franz Liszt, Camille Saint-Saëns si Jules Massenet, fiind alternate recitalurile de vioara, pian si orga, intr-o sala cu o acustica perfecta, in care publicul practic inconjoara scena, gratie amenajarilor ultramoderne.

Trebuie spus ca prezenta artistilor din Romania si Franta, in concert la Beijing, a fost onorata de corpul diplomatic roman si francez acreditat in China, bucuria revederii, imediat dupa spectacol, fiind una speciala. Intre cei care au tinut sa fie alaturi de trioul Cernat - Huillet - Burlaud s-a numarat si campionul paralimpic la tenis de masa, Beijing 2008, Vincent Boury, un fan al violonistei romance.

"A fost pentru prima data cand am concertat la Beijing. Am mai concertat la Shanghai, insa publicul de aici a fost minunat si m-am simtit foarte-foarte bine, mai ales sa pot canta Balada lui Ciprian Porumbescu aici a fost ceva absolut exceptional. De aceea am si dorit sa incep concertul cu aceasta piesa', a declarat, dupa concert Clara Cernat. "Muzica are marele dar de a crea vise, de a stimula amintiri. De fiecare data cand interprezez Balada ma simt acasa, fie ca sunt la Bejing, la Buenos Aires, la Rio de Janeiro si este modul meu secret de a fi mereu acasa'.

Permanent alaturi de Thierry Huillet, un renumit pianist din hexagon, Clara Cernat se simte implinita si ca artist si ca om, pentru ca ... "viata unui muzician nu este niciodata usoara. Decalaje orare, schimbari de climat, ati vazut mi s-a rupt coarda (n.m. - in timpul concertului), instrumentele sufera … a calatori si a face meseria asta singur este aproape inuman. Este foarte greu sa susti o cariera solistica de unul singur mai mult de zece ani, fara sa devi un om mort interior. Pentru ca avem nevoie si de prieteni, si de familie, iar Thierry este familia mea. Pentru faptul ca am sansa sa calatoresc in lumea intreaga cu el, ii multumesc Lui Dumnezeu, in fiecare zi cand ma trezesc …'.

De la Beijing, Clara Cernat si colegii de spectacol vor pleca spre SUA. Pana la finalul anului vor mai concerta in Franta, Spania, Marea Britanie, Japonia, iar in vara lui 2012 vor reveni in China. In Romania, cea care a fost desemnata la numai 16 ani (1994) intre primele opt mari talente ale Europei, va reveni in anul 2012, in cadrul unui proiect derulat de Filarmonica din Pitesti si apoi la Festivalul "George Enescu' editia 2013.

×