x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Beethoven 250. Recital de pian Mădălina Pașol

Beethoven 250. Recital de pian Mădălina Pașol

de Magdalena Popa Buluc    |    13 Dec 2020   •   19:20
Beethoven 250. Recital de pian Mădălina Pașol

Sâmbătă, 12 decembrie, la ora 19, stagiunea camerală a Filarmonicii „George Enescu” propune un recital Beethoven susținut de pianista Mădălina Pașol.

 

„Recitalul Beethoven 250 era programat pentru luna martie, dar a fost amânat din cauza pandemiei. Acum, am bucuria și imensa onoare să îl pot susține, chiar în imediata apropiere a zilei de 17 decembrie 2020, când se împlinesc cei 250 de ani de nașterea marelui compozitor. În această perioadă atât de dificilă pentru omenire, în care inteligența artificială încearcă să detroneze omul, îmi doresc să putem face încă un pas către profunda înțelegere a mesajului muzicii clasice universale, dedicând câteva momente din cotidianul nostru forței creatoare a lui Beethoven. Astfel, sunt sigură că vom putea percepe, mai plenar și mai profund, legătura pe care arta o stabilește cert între omenire si divinitate!”, mărturisește pianist Mădălina Pașol.

 

 

Sâmbătă, 12 decembrie, ora 19, Ateneul Român

Recital de pian Mădălina Pașol

 

În program, lucrări de Ludwig van Beethoven (1770-1827)

Sonata în Do major,nr. 21, Op. 53 - Waldstein
Sonata în Do minor, Nr. 32, Op. 111
Sonata în do diez minor “quasi una fantasia” nr. 14, Op.27, nr. 2, Sonata lunii

 

 

Pianista Mădălina Paşol a absolvit Liceul de muzică „George Enescu” din București, apoi Universitatea de Arte din Berlin (prof. Georg Sava şi prof. Pascal Devoyon). A obţinut bursa „Nachwuchs Förderung Stipendium – NaFög” a Senatului Cultural German pentru cursurile de master, precum şi diploma de pianist concertist. De asemenea, a beneficiat de burse acordate de Fundaţia „Paul Hindemith”, Universitatea de Arte din Berlin, Fundaţia „Georg Schumann”.

 

A fost distinsă cu premii la Concursul Internaţional pentru pian „Ferruccio Busoni”, Concursul Internaţional ARD – München, şi a obţinut Marele Premiu la Concursul Internaţional de concerte Târgu Mureş. S-a perfecţionat la numeroase cursuri de măiestrie susţinute de Karl Leygraff, György Sebök, Claude Frank, Wladimir Merdjanoff, Ludmila Popişteanu, Stela Drăgulin, Günther Ludwig, Andrej Ijinsky.

 

În turneele sale, pianista a concertat ca solistă, sau în formaţii camerale împreună cu solişti şi artişti de renume mondial precum clarinetistul Giora Feidmann, la Filarmonica din Berlin, Jakov Kreizberg şi Orchestra Operei Comice din Berlin, Orchestra Universităţii de Arte din Berlin. În România, Mădălina Paşol a concertat cu filarmonicile din Arad, Constanţa, Ploieşti, Craiova, Târgu Mureş, cu Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii Române. În perioada 2010 - 2014 a fost doctorandă şi cadru didactic al Universităţii de Muzică din Bucureşti.


Din anul 2014, Mădălina Paşol este preşedintele Institutului de Arte, care promovează artişti români şi valori culturale naţionale. În 2016, pianista a colaborat cu Music Film Festival – ARCUB și a debutat ca pianist de jazz în cadrul Jazz Festival Ferentari. În 2017 a concertat alături de Orchestra Națională Radio la Festivalul Internațional „George Enescu”.

 

Recitalul va putea fi ascultat pe pe pagina de Facebook a Filarmonicii, (facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (bit.ly/2wMctlw). Accesul este gratuit.

 

×
Subiecte în articol: Mădălina Pașol