x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Colinde: Mariana Nicolesco la Vatican

Colinde: Mariana Nicolesco la Vatican

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Dec 2020   •   13:59
Colinde: Mariana Nicolesco la Vatican
Sursa foto: Soprana Mariana Nicolesco, la Vatican

Seara magică în care din Vatican, prin Mondovisione şi Radio, s-a îndreptat spre căminele a peste un miliard de oameni vocea de aur a sopranei Mariana Nicolesco interpretând vechile colinde românești a rămas de neuitat în memoria tuturor.

 

         Acele capodopere dedicate Naşterii Mântuitorului, Trei Crai de la Răsărit, O ce Veste Minunată şi Sus la Poarta Raiului, transmise din moşi strămoşi şi din generaţie în generaţie au fost transpuse pentru prima dată pentru cor şi orchestră de muzicologii Sfântului Scaun, pentru a fi cântate de Mariana Nicolesco, acompaniată de Corul şi Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia de la Roma, sub bagheta dirijorului Renato Serio, cu prilejul Primului Concert de Crăciun în Vatican, la care a fost invitată să apară de Sanctitatea Sa Papa Ioan-Paul II.

 

       „Retrăiesc și acum cu nespusă emoție acele clipe - ne spune marea soprană – în care destinul a vrut ca vocea mea să poarte lumii întregi minunatele noastre colinde vestind Nașterea Domnului. Și sunt fericită să știu că ele ne vor reuni din nou de Sfintele Sărbători ale Crăciunului, dorindu-vă din inimă tuturor sănătate, împlinirea celor mai frumoase idealuri și numai bucurii. La Mulți Ani!”

 

 

          Programul difuzărilor, la TVR3

 

         Joi, 24 decembrie, orele 15.05,  21.50,  23.20

                       

         Vineri, 25 decembrie, orele  21.50,  23.35

                       

         Sâmbătă, 26 decembrie, orele  14.30,  15.50

 

×