x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica CONCERTUL EXTRAORDINAR „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII” difuzat de 1 decembrie pe TVR 1!

CONCERTUL EXTRAORDINAR „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII” difuzat de 1 decembrie pe TVR 1!

de Magdalena Popa Buluc    |    30 Noi 2020   •   11:26
CONCERTUL EXTRAORDINAR „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII”  difuzat de 1 decembrie pe TVR 1!

creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, în colaborare cu Televiziunea Română, oferă publicului, de Ziua Națională a României, concertul extraordinar „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII”, care va fi difuzat marți, pe 1 decembrie, pe postul TVR 1, de la ora 18:30.

 

creart a organizat pe 21 septembrie 2018, în Piața Constituției, concertul extraordinar „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII”, pentru a celebra Centenarul Marii Uniri, eveniment la care au participat 15.000 de persoane. Concertul din 2018 al marelui maestru GHEORGHE ZAMFIR, cel mai important virtuoz al naiului din toate timpurile, a fost dedicat întregii sale cariere, având invitați numeroși artiști de talie națională și internațională, personalități marcante ale genului liric:

 

·         Avi Toledano, Eugen Sârbu, Andrea Griminelli, Valentina Naforniță, Orchestra Metropolitană București – dirijor Daniel Jinga, Orchestra Națională „Lăutarii” – dirijor Nicolae Botgros, Vasile Iovu, Paula Seling & K1, Cezar Cazanoi, Laura Bretan, Jean Luc Faraux, Aydin Yavas, Roar Engelberg, Gao Chunhua, Chang Kyun Kim, Petruța Kupper, Radu Nechifor, Claudia Iordache, Flavius Tinică, Mădălina Lupu.

„GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII” a fost cel mai mare concert dedicat marelui artist român în țara sa. În cadrul evenimentului, invitatul special - artistul francez Enrico Macias s-a alăturat maestrului Gheorghe Zamfir pentru un duet de excepție.

TVR 1 a fost coproducător al evenimentului organizat în 2018 de Primăria Capitalei, prin CREART, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, iar Iuliana Tudor, îndrăgita prezentatoare TV, a fost gazda concertului.

GHEORGHE ZAMFIR este un reprezentant al muzicii populare și clasice pentru nai în peisajul artistic mondial, obținând peste 120 de discuri de aur și platină, compozitor, dirijor, poet și creator de naiuri, un simbol al României și un brand de țară cu care ne mândrim, fiind Ambasadorul Turismului Românesc.

Anul acesta, pe 1 decembrie vom celebra atât Ziua Națională a României, cât și valoarea incontestabilă a maestrului, prin difuzarea pe postul TVR 1, de la ora 18:30, a unei selecții din concertul extraordinar „GHEORGHE ZAMFIR ȘI PRIETENII”, din program făcând parte folclor autentic, muzică simfonică și muzică de film, genuri muzicale interpretate alături de orchestră, tenori și soprane de renume, precum și alți interpreți recunoscuți la nivel mondial.

×
Subiecte în articol: gheorghe zamfir