x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ester Peony, recital în limba engleză, franceză și română la petrecerea organizată de ICR Tel Aviv

Ester Peony, recital în limba engleză, franceză și română la petrecerea organizată de ICR Tel Aviv

15 Mai 2019   •   06:45
Ester Peony, recital în limba engleză, franceză și română la petrecerea organizată de ICR Tel Aviv

Delegația României la Eurovision s-a întâlnit luni, 13 mai, cu reprezentanți ai comunității locale și jurnaliști acreditați la concursul internațional, în cadrul evenimentului organizat de Institutul Cultural Român din Tel Aviv în colaborare cu Televiziunea Română și Ambasada Republicii Moldova în Israel, la Centrul Cultural Enav.

După discursurile de bun-venit susținute de Martin Salamon, Directorul ICR Tel Aviv, Excelența Sa Doamna Gabriela Moraru, Ambasadorul Republicii Moldova în Israel și Smaranda Vornicu-Shalit, șefa delegației României la ESC2019, pentru cei peste 200 de invitați a urmat momentul principal al serii, recitalurile susținute de Ester Peony și Anna Odobescu.

Reprezentanta României a impresionat audiența cu un recital susținut în trei limbi – engleză, română și franceză. Tânăra artistă a interpretat On a Sunday, piesa României la Eurovision, dar și Dernière danse, hitul lansat în 2013 de Indila și De-ai fi tu salcie la mal, șlagărul Mihaelei Mihai.

Pe scenă a urcat și Anna Odobescu, reprezentanta Moldovei la Eurovision, care a cântat piesa din concurs, Stay și a invitat audiența la o horă autentică moldovenească, bătută pe ritmuri de peste Prut.

Cele două artiste au fost susținute, din public, și de Sergey Lazarev, reprezentantul Rusiei la ediția din acest an a competiției internaționale.

Proiectul României la Eurovision a devenit un adevărat ambasador al țării noastre, în cei 25 de ani care s-au scurs de la prima participare la concurs. Iata de ce suntem foarte bucuroși că aici, la Tel Aviv, continuăm colaborarea cu ICR pentru a promova proiectul Romaniei în rândul reprezentanților comunității locale și a jurnaliștilor acreditați la Eurovision. Succes Ester Peony, hai România!,  declarat Smaranda Vornicu-Shalit la finalul evenimentului.

Imagini de la evenimentul organizat la Ambasada României, dar și de la petrecerea delegației Israelului vor fi difuzate în exclusivitate în emisiunea Destinația Tel Aviv, ce urmăreşte pas cu pas reprezentanții României în Israel. Programul este difuzat la TVR 1, TVR HD TVR Internaţional şi TVR+, zilnic, de la ora 19.55.

Pe 16 mai, România trece prin emoţiile semifinalei Eurovision

Ester Peony, reprezentanta noastră la ediția din acest an cu piesa „On a Sunday”, va urca pe scena Eurovision Song Contest pe 16 mai, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 6 de intrare în concurs. Alături de reprezentanta noastră, în a doua semifinală participă: Elveția, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croația, Lituania, Malta.

×
Subiecte în articol: Ester Peony eurovision 2019