x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Filarmonica Sibiu – concert de Ziua lui Mozart

Filarmonica Sibiu – concert de Ziua lui Mozart

de Magdalena Popa Buluc    |    28 Ian 2021   •   15:45
Filarmonica Sibiu – concert de Ziua lui Mozart

În 2020 i-am aniversat pe Brukenthal și pe Beethoven prin două evenimente prilejuite de zilele lor de naștere. Concertele speciale dedicate marilor personalități culturale continuă și în 2021, primul eveniment de acest fel fiind programat chiar de Ziua lui Mozart, miercuri, 27 ianuarie, cu începere de la ora 19, la Sala Thalia.

Cvintetul de instrumentiști alcătuit din Ciprian Dancu – clarinet, Cosmin Fidileș – vioară, Irina Dancu – vioară, Gabriel Silișteanu – violă și Titus Tincu – violoncel vor intepreta două compoziții semnate de Franz Krommer și, bineînțeles W. A. Mozart.

 

Născut la Sibiu în anul 1979, clarinetistul Ciprian Dancu a absolvit cursurile Facultății de Muzică din cadrul Universității Transilvania din Brașov în anul 2003. Începând cu anul  2017 a fost invitat în calitate de  profesor de clarinet la Academia de vară  ICON ARTS  Transilvania. Este Artist “Leitner & Kraus” , celebra fabrică de clarinete de la Neustadt din Germania. Din anul 2002 și până în prezent este Solist Instrumentist al Filarmonicii de Stat Sibiu.

Cosmin Fidileș s-a născut în 1977, la Botoşani unde  a urmat Liceul de Artă „Ştefan Luchian” din localitate. Și-a perfecționat studiile muzicale în specializare Interpretare instrumentală la  Academia de Arte „George Enescu” din Iaşi. Din octombrie 2000 este violonist al Filarmonicii de Stat Sibiu, în prezent ocupând postul de concertmaestru.

 

Născută  în  București, Irina Dancu a început studiul viorii la vârsta de 6 ani. A absolvit Liceul de Muzică ”Dinu Lipatti” în anul 2000, apoi cursurile Facultății de Muzică din cadrul Universității Transilvania din Brașov, în anul 2005. A acumulat o bogată experiență profesională fiind angajata Operei Brașov, a Filarmonicii Brașov, iar din anul 2007 până în prezent, a Filarmonicii de Stat Sibiu. Începând cu anul 2012 se implică în activități educaționale pentru copii prin programul “Learn with music”, având ca scop dezvoltarea muzicală a celor mici.

 

Gabriel Silișteanu a studiat viola în Bucuresti și a absolvit în 2010 Universitatea Națională de Muzică din București. Și-a aprofundat studiile muzicale în Graz, Austria la clasa profesorului Christian Euler și în Cluj cu profesorul Sorin Gherbanovschi. Gabriel Silișteanu activează din anul 2016 ca ”solist instrumentist – violă” în cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu.

 

Născut pe 26 aprilie 1982, violoncelistul Titus Tincu își începe călătoria muzicală la Liceul de Muzică Sigismund Toduța din Cluj-Napoca. Urmează apoi studiile aprofundate la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa maestrului Marin Cazacu. Actualmente este prim violoncelist al Filarmonicii de Stat Sibiu.

×