x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Începe Concursul Internațional George Enescu 2020

Începe Concursul Internațional George Enescu 2020

de Magdalena Popa Buluc    |    28 Aug 2020   •   23:04
Începe Concursul Internațional George Enescu 2020

Concursul Internațional George Enescu începe pe 29 august 2020, cu 205 tineri muzicieni rămași în cursă după reorganizarea evenimentului în online, pe fondul pandemiei, din cei 272 de muzicieni trecuți de preselecția din iunie. 

„Am convingerea că această ediție a Concursului Internațional George Enescu va fi un eveniment de mari proporții, de care se va bucura un public mult mai numeros decât de obicei. Cea mai mare parte a Concursului se va desfășura online, prin urmare mult mai mulți oameni vor avea șansa să-l urmărească decât atunci când avem doar publicul din sala de concert.  Suntem creatorii propriei noastre realități. O creăm zi de zi prin ceea ce facem, asigurându-ne astfel că avem un viitor. Ne asigurăm, însă, prin aceasta, că vom avea și un trecut. Fie ca anul 2020, așadar, să fie unul de care vă amintiți nu ca fiind anul virusului, anul fricii sau anul în care totul s-a anulat, ci ca fiind anul în care v-ați împlinit visul, anul în care ați participat la Concursul Internațional George Enescu. Vă urez tuturor mult succes și vă mulțumesc!”, a transmis, în mesajul său pentru deschiderea Concursului, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului și Concursului George Enescu.


Cei 205 candidați rămași în concurs provin din 39 de țări. Dintre ei, 184 concurează la cele trei instrumente: vioară (66); violoncel (54); pian (64), iar 21 participă la secțiunea de compoziție, cu 26 de lucrări.  Cei mai tineri candidați sunt în vârstă de 14 ani, iar cei mai în vârstă candidați au 33 de ani. 

Faza online a Concursului Enescu se va derula până pe 20 septembrie 2020 și va consta în:

1.    29.08.2020, ora 18.00 – Deschiderea Concursului, cu Concertul de Gală pe scena Ateneului Român, în care vor fi prezentate în premieră mondială „Brahmsodia” – Triplu Concert pentru vioară, violoncel și pian, op. 169, compus de Dan Dediu, special pentru această ediție şi Concertul pentru clarinet şi orchestră de Alexandru Ştefan Murariu - lucrare distinsă cu premiul I al Concursului Enescu din 2018. 

Triplul Concert va fi interpretat de trei laureați din edițiile precendente: Gyehee Kim (vioară, 2016), Valentin Răduțiu (violoncel, 2011) și Victoria Vassilenko (pian, 2016) acompaniați de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Josep Caballé Domenech.


Concertul va fi transmis în direct sâmbătă, 29 august 2020.

Prima etapă de Concurs a fiecărei secțiuni se va desfășura conform programului inițial: violoncel, 30 august-3 septembrie; vioară, 5-9 septembrie; pian, 11-15 septembrie. În aceste perioade, înregistrările cu interpretările concurenților vor fi publicate pe site-ul festivalului, pentru a putea fi ascultate de iubitorii muzicii, iar membrii juriilor vor analiza performanțele candidaților și îi vor alege pe cei 12 candidați care vor trece în următoarea etapă.

2.    A doua etapă de Concurs se va desfășura tot online, pe bază de înregistrări, conform programului inițial: violoncel, 5-7 septembrie; vioară, 11-13 septembrie; pian, 17-19 septembrie.  Înregistrările cu interpretările aferente acestei etape vor fi disponibile pentru publicul larg pe site-ul festivalului. Dintre cei 12, juriile vor selecta șase concurenți pentru fiecare secțiune, care vor intra în semifinală.

3.    Competiția de Compoziție se va desfășura integral conform programului inițial. Jurizarea lucrărilor trimise de concurenți se face în mod obișnuit de la distanță. Câștigătorul secțiunii va fi anunțat pe 20 septembrie 

Semifinalele și finalele la cele trei secțiuni de instrumente vor fi organizate în mai 2021, la Ateneu.

Mesajul ediției din acest an este „Frumusețe în viață”, iar în contextul pandemiei, Concursul Enescu și-a propus să arate că avem cu toții puterea să ne reinventăm, pentru a alege în egală măsură viața și frumusețea. 

Premiile Ediției

Premiile oferite sunt în valoare de 100.000 euro. La secțiunea compoziție s-a introdus un premiu nou, pentru originalitate, în valoare de 5.000 euro. 
Câștigătorii premiilor I de la Concursul Enescu 2020 sunt invitați în cadrul Festivalului Internațional George Enescu 2021, unde vor concerta alături de mari orchestre ale lumii (Orchestra of the Americas, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin ș.a.).

Câștigătorii Concursului Internațional George Enescu 2020 de la secțiunile vioară, violoncel și pian vor beneficia de un premiu special, nou introdus în pachetul competiției: un concert împreună cu Orchestra Filarmonică Bohuslav Martinů în noiembrie 2021, la Musikverein Golden Hall din Viena. Cei trei laureați ai Concursului Enescu vor interpreta Triplul Concert pentru vioară, violoncel și pian de Ludwig van Beethoven, în contextul marcării la nivel mondial a 250 de ani de la nașterea marelui compozitor. Premiul este oferit de IMK Society for the Promotion of Music and Culture din Viena, o organizație care lucrează cu muzicieni precum Maxim Vengerov sau Mischa Maisky și derulează proiecte în colaborare cu celebrele case de discuri Sony, Decca și Deutsche Gramophon. 

Buget

Bugetul total pentru organizarea evenimentului se ridică la 4.020.000 lei, alocați după cum urmează: Faza I (2020): 1.605.000 lei; Faza II (2021): 2.415.000 lei.

Deschiderea oficială

Deschiderea oficială a Concursul Enescu a fost marcată printr-o conferinţă de presă online care a avut loc vineri, 28 august. Evenimentul s-a desfășurat în două paneluri „Prezentarea organizării și desfășurării Concursului Enescu 2020” și „Muzică și experiență culturală: promisiunea Concursului Enescu 2020”. 
Invitați:  Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial pe probleme de cultură (intervenție înregistrată); Doina Gradea, Președinte, Director General al Societății Române de Televiziune; Liliana Staicu, Director Orchestrele și corurile Radio România; Mihai Constantinescu, Directorul Executiv al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu; Vladimir Jurowski, Directorul Artistic al Festivalului George Enescu (intervenție înregistrată); dirijorul și soliști din concertul de deschidere: Josep Caballé Domenech și respectiv Gyehee Kim  – violonistă, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu, 2016; Valentin Răduțiu  – violoncelist,  laureat al Concursului Internațional George Enescu, 2011; Viktoria Vassilenko – pianistă, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu, 2016; Dan Dediu, compozitor, Președintele Senatului Universității Naționale de Muzică București, autorul lucrării Brahmsodia care va fi prezentată în premieră mondială la concertul de deschidere; Alexandru Ștefan Murariu, compozitor, câștigătorul secțiunii de compoziție a Concursului Internațional George Enescu, 2018; Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank; Sever Voinescu, redactor-șef Dilema Veche.


Informații suplimentare

Concursul George Enescu funcționează ca o platformă internațională de lansare pentru viitorii muzicieni de marcă ai lumii și de promovare a compozițiilor marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, și este, astfel, o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat în România. Concursul are patru secțiuni – vioară, violoncel, pian și compoziție – și situează în top cinci la nivel mondial în peisajul competițiilor de muzică clasică. 


 

×