Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Violoncelistul Marin Cazacu, creator al Festivalului Internațional Enescu și muzica lumii
Cu ce se evidențiază această ediție a Festivalului Internațional Enescu și muzica lumii față de cele precedente?
În primul rând, suntem la cea de-a XXII-a ediție. Iată, au trecut atâția ani de când la Sinaia se întâmplă un lucru fabulos: în perioada verii, Sinaia devine, de fapt, polul muzical al României. În sensul că 19 august 1881 este data la care s-a născut George Enescu. În România, din păcate, acum 22 de ani, nimeni nu îl omagia. Exista, într-adevăr, Festivalul George Enescu, în luna septembrie, dar nu avea legătură cu ziua nașterii lui George Enescu. Festivalul Internațional Enescu și muzica lumii a pornit de la această zi de 19 august, în locul în care George Enescu a primit sprijin din partea Familiei Regale a României și unde și-a construit o casă, oferind, la rândul lui, lecții de măiestrie unor mari artiști ai lumii. Este un loc în care educația este conectată puternic la viitorul acestei țări. Festivalul - și, de fapt, tot ceea ce se întâmplă la Sinaia, acolo unde Orchestrele Naționale de Tineret ale României au luat ființă - este dedicat tinerilor, bucurându-se de o participare foarte puternică a tinerei generații. Prin acest debut fabulos pe care îl au la Sinaia, acești tineri reușesc ulterior să devină personalități ale vieții culturale muzicale românești. Așa cum au și devenit, deja. Concertmaiștrii care deja ocupă locuri importante la București, la Filarmonica George Enescu, la Opera Națională, la Orchestra Radio, la Cluj, la Timișoara, la Târgu Mureș sunt tineri crescuți în cadrul acestui proiect al Orchestrelor Naționale de Tineret ale României.
Sinaia a devenit, așa cum am spus mai devreme, un Festival Salzburg al României în perioada verii. În luna august nu sunt evenimente importante pe acest segment cultural. Iată că, prin această prezență masivă, extraordinară, plină de entuziasm și de optimism a acestei tinere generații, Sinaia devine poate cel mai muzical și mai tineresc oraș cultural al României. Este o bucurie pentru mine - pentru că, iată, de 22 de ani continui într-un fel munca lui George Enescu - să știu că acest spirit extraordinar continuă și dă roade. Pentru că acesta este rolul, de fapt, al acestor proiecte. Să creeze o platformă extraordinară pentru dezvoltarea vieții culturale, atât la Sinaia, cât și în general, la nivel de țară.
Acești tineri, care provin din toată România, sunt selectați anual din toate centrele universitare, și nu numai, ca fiind cei mai buni din generația lor. Într-un anume fel, ei sunt creați ca o mini-societate de elită menită să ducă mai departe acest spirit enescian și să construiască în locurile în care ei se întorc ceva cu totul deosebit, prin care muzica românească și viața culturală să continue în orașele respective. Așa s-a și întâmplat. Un exemplu, tineri din cadrul Orechestrelor Tinerimii Române și-au construit ei, ulterior, Orechestrele de Tineret ale orașului Cluj, ale orașului Timișoara, aceste mini-proiecte ale lor îmbogățind și mai mult viața culturală a orașelor lor, și datorită faptului că au trăit această experiență fabuloasă.
Sigur, sunt foarte multe de spus. Acest proiect a pornit, așa cum am spus, și dintr-o constatare, sau o analiză – eu fiind și profesor universitar - o analiză a societății muzicale românești care mi-a dat de gândit. Orchestrele românești erau „populate” de persoane care aveau o educație diferită față de ceea ce făceau, în sensul că toți erau pregătiți excesiv de solistic, cu gândul că vor ajunge „cel mai mare” violonist, sau violoncelist, sau oboist, de pe Glob. La sfârșitul studiilor și-au dat seama că, de fapt, vor cânta într-o orchestră în cadrul căreia trebuie să comunice și să creeze alături de alte persoane, nu de unii singuri. În România nu era suficient, școala românească nefiind pregătită pentru așa ceva, așa cum se întâmplă în țările occidentale. Acest proiect a venit complementar la ceea ce putea oferi școala românească, mai mult chiar, oferind ceea ce această tânără generație avea nevoie. Ei reușeșesc, prin aceste proiecte, să creeze împreună. Am avut modele în Europa, în Germania, de exemplu, în care tinerii sunt pregătiți începând de la o categorie de vârstă mult mai mică să poată să comunice și să creeze împreună. În România, individualismul este foarte puternic. Este ca și cum toți ne-am dori să fim președinți de țară, ori directori, fără să avem, totodată, capacitatea de a ne subordona, fără să fim persoane care pot crea și din statutul de, să spunem, „soldat”, „locotenent”, sau „sublocotenent”.
Cum funcționează, așadar, o orchestră simfonică de tineret?
Este o bucurie să vezi că această generație a înțeles acest mesaj. Avem deja patru orchestre de tineret, ale căror categorii de vârstă au coborât încet, încet, până la cei mai mici, dându-le, astfel, o șansă de a descoperi mai devreme această bucurie de a crea împreună. Ni s-a întâmplat, de exemplu, în 2013, când am creat cea mai tânără orchestră, Orchestra Junior, formată din tineri cu vârste cuprinse între 12 - 15 ani, copii care știau să cânte extraordinar concerte de Paganini sau de Ceaikovski, la vioară, de exemplu, însă abia atunci îi descopereau pe Mozart, pe Beethoven... Nu cântaseră așa ceva la vârsta lor: și nu orice, o simfonie, sau un divertisment de Mozart sau de Beethoven… Îmi spuneau: „Domnule profesor, ce muzică extraordinară, ce-mi place să cânt alături de ceilalți.” Iată cum, încet, încet, le-a pătruns în suflet această mentalitate de a crea împreună, iar astăzi, acea generație care a pornit în 2013 este formată din persoane extrem de pregătite. Cu bucurie pot spune că ele reprezintă deja personalități ale lumii artistice românești.
Marin Cazacu, alături de Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia
Câți dintre ei au rămas?
Procentul este destul de mare. Sigur că, din păcate, unii ne-au părăsit, în urma unei perioade foarte triste pentru noi. Orchestrele au fost închise, nu s-au deschis posturi pentru această tânără generație, dar încet, încet, iată că ajungem unde ne-am dorit. Este nevoie de un schimb de generații la un moment dat. Acest lucru se va întâmpla, negreșit. Dar aveți dreptate, a fost greu, și este destul de greu în continuare.
A fost greu și din cauza acestei pandemii. Muzica live nu poate fi trăită și pătrunsă în online, așa cum s-a tot încercat. Nu are aceeași frumusețe, nu transmite aceleași sentimente.
Apropo de asta, îmi aduc aminte de cuvintele lui Serge Celibidache, când vorbea despre înregistrări. Nu îi făcea plăcere să înregistreze pentru că, spunea el, momentul artistic al trăirii unui concert live este incomparabil. Nu se poate compara cu nimic. De altfel, o înregistrare, indiferent cât ar fi ea de bună, are statutul - și făcea o comparație - unei sticle de Coca - Cola deschise în urmă cu două săptămâni.
În pandemie ne-am străduit, asemeni multora, să ne păstrăm entuziasmul. Pentru că pandemia ne-a adus o problemă foarte gravă: această generație de muzicieni români - deja noi suntem într-un segment de nișă, oarecum, sau minoritar, să spunem mai clar - și-a pus problema dacă mai este nevoie de ea, dacă mai este nevoie de muzică în cadrul unei societăți în care pandemia a făcut ravagii, sub toate aspectele. Cultura era deja pe ultimul loc, în tot ce se întâmpla în această țară.
Nu mai interesa pe nimeni. Nu existau concerte, nimic... Online, ce să faci? Produci online… Lumea era deja devastată de pierderea de locuri de muncă, și nu numai. Nu se întâmpla nimic, stăteai acasă, fără serviciu. Am trăit un moment dramatic. Acum pare să aibă loc un reviriment. Sperăm să țină.
Să dea Dumnezeu. De altfel, știu că în curând veți participa cu Orchestra Română de Tineret, creată de dumneavoastră și dirijată de maestrul Cristian Mandeal, avându-l ca solist pe pianistul Daniel Ciobanu, la un mare festival la Berlin, Young Euro Classic, care va avea loc între 31 iulie - 15 august 2021, la celebra Konzerthaus.
Noi suntem conectați la tot ce se întâmplă în lume. Vineri, 7 august, plecăm la acest festival, Orchestra Română de Tineret fiind invitată pentru a şasea oară, de data aceasta cu un program C. Silvestri, D. Șostakovici, R. Schumann.
Deschis anul acesta pe 30 iulie cu Orchestra de Tineret Germania-Franţa, continuând cu Greek Youth Symphony, Wiener Jeunesse Orchester, Bundesjugendorchester (Germania) sau Orchestra de Tineret a Suediei, festivalul va continua până pe 15 august, când se va încheia cu Orquesta del Lyceum de La Habana. Concertul Orchestrei Române de Tineret din 7 august va putea fi ascultat live şi pe ecranele în aer liber din Gendarmenmarkt, în faţa Konzerthaus.
Suntem singura orchestră simfonică din România invitată la un festival atât de important cum este Berlinul, unde sunt invitate și cele mai bune orchestre de tineret din lume. Din Europa ar fi trebuit să participe Spania, Portugalia, Rusia, Olanda, însă toate aceste țări au mari probleme, fiind în „scenariul roșu”. Acolo nu s-a ajuns la nivelul de vaccinare, la tânără generație, la care s-a ajuns în România. Noi plecăm cu toată orchestra vaccinată. În schimb, acolo, acești tineri nu au reușit să se vaccineze și, la trei-patru zile după ce au început pregătirea proiectelor, au fost descoperite persoane infectate printre ei, fiind nevoiți să renunțe la tot proiectul. Nu mai puteau călători. Este o dezamăgire pentru acești tineri pentru că, iată, nu reușesc să își împlinească această vocație.
În cadrul unei profesii de genul nostru ai momente de vârf, de atracție, pentru care te pregătești intens. Vrei să ajungi pe o scenă foarte importantă. Vrei să dovedești că tu, prin ceea ce poți, talent, muncă, seriozitate și înțelepciune – pentru că este nevoie și de acest lucru -, poți să demonstrezi că meriți să trăiești în această profesie.
Noi avem alături un mare dirijor, maestrul Cristian Mandeal, care de ani de zile le insuflă aceste calități tinerilor, deși este o diferență de vârstă considerabilă. Nici nu știu, acum, cine pe cine influențează. Sigur că tânăra generație îi dă, la rândul ei, maestrului, un entuziasm ce se adaugă valorilor pe care domnia sa le are la vârsta sa. Maestrul Cristian Mandeal le oferă însă înțelepciune, știință, le oferă cele mai valoroase informații despre muzică, așa cum nu o face nimeni. Chiar acum, de pildă, vin de la o repetiție de la Sinaia, în cadrul căreia am asistat la momentul în care maestrul le-a explicat cum să îl înțelegi pe Robert Schuman. Mergem la Berlin, acum, cântând una dintre simfoniile sale. Cum l-a pus în context, acestor tineri, arătându-le cum să îl considere, cum să îl vadă, alături de Beethoven, de Mendelssohn, de Wagner, de cei din spațiul germanic, în mod special. A fost o lecție de neuitat, pur și simplu, pentru această tânără generație. În momentul în care au început să cânte după ce au primit aceste informații, s-a luminat muzica, s-a luminat modul lor de a înțelege fenomenul muzical, în general. Mi-a făcut mare plăcere. De fapt, aceste lecții sunt, într-adevăr, lecții de viață și de artă, de cultură, în general, care vor sta la baza dezvoltării acestei tinere generații de muzicieni.
Să revenim la Festivalul de la Sinaia. V-aș ruga să ne destăinuți câte ceva din program.
Aș enumera, Romanian Sinfonietta Orchestra, condusă de Alexander Sitkovetsky, cu un program Mozart, Bizet/Schedrin, pe 11 august şi din nou Orchestra Română de Tineret dirijată de Constantin Adrian Grigore, pe 23 august, cu un program L. van Beethoven, J. Brahms, G. Enescu, P.I. Ceaikovski, solist Ștefan Cazacu – violoncel. Tot la Casino-ul din Sinaia vor putea fi ascultate şi formule camerale, pe 12, 14 şi 16 august, în serile respective prezentându-se în faţa publicului sub genericul Generația mileniului lll, Antonia Tudose – pian, Maria Marica – vioară, Ștefan Aprodu – vioară, Sofia Smărăndescu – vioară, Cătălin Răducanu – pian, Cornelius Zirbo – violoncel, Iulian Ochescu – pian. Festivalul a pornit ca o continuare a ideii de generozitate care a caracterizat spiritul lui George Enescu și este acum una dintre cele mai importante scene de manifestare a tinerelor talente muzicale din România. Din anul 1999 și până în prezent, Festivalul Internaţional Enescu şi muzica lumii propune celor aflați la Sinaia în vacanța de vară un program atractiv. Ca şi în anii trecuţi, şi actuala ediţie are în centru prezența a trei dintre orchestrele naționale de tineret, respectiv Orchestra Română de Tineret, Romanian Sinfonietta Orchestra şi, nu în ultimul rând, Orchestra Junior, care va susţine un concert în aer liber la Centrul Cultural Carmen Sylva, sub bagheta lui Andrei Stănculescu, solişti Cristina Fieraru – soprană, Ștefan Aprodu – vioară, Juan Manuel Gomez – corn, sub genericul de la muzica clasică la muzica de film. Ediţia a XXII-a a festivalului are în program nu mai puțin de 16 concerte și recitaluri. În organizarea Primăriei orașului Sinaia și a Centrului Național de Artă Tinerimea Română, Festivalul Internaţional Enescu şi muzica lumii propune un program dens şi divers, susţinut în mare parte de tineri și foarte tineri muzicieni.
Să dea Dumnezeu să nu mai fie nimic cu acest virus. Am văzut, urmărind programul, că veți trece de la muzică clasică, la jazz, la muzică rock, sau la muzică populară.
Așa este. Pentru că m-ați întrebat ce aduce special festivalul de anul acesta, trebuie să vă spun că îl omagiem pe George Enescu la 140 de ani de la naștere și pe Constantin Brâncuși, la 145. În acest context, în cadrul Festivalului Internațional Enescu și muzica lumii, ediția a XXll-a, concertul de deschidere are o conotație specială, fiind numit Inspirații George Enescu - 140, Constantin Brâncuși - 145. Vom cânta muzica ce i-a inspirat pe amândoi. Când a compus cele două rapsodii, George Enescu a folosit folclorul românesc ca bază de inspirație. Pornind de la acest lucru, am pus un tânăr violonist, compozitorul Mihai Gherghelaș, șeful Orchestrei Populare din Bacău, care a studiat vioară clasică, să aranjeze piesele, folosind temele din Rapsodia I - care sunt teme din zona Munteniei, nu din Moldova, așa cum s-ar fi așteptat foarte multă lume, George Enescu fiind moldovean. El a construit acea Rapsodie I fabuloasă. Melodii precum Am un leu și vreau să-l beu, sau Sârba lui Pompieru, care sunt parte a Rapsodiei I, Mihai Gherghelaș le-a aranjat pentru violoncel și cvartet de coarde, pentru orchestră de cameră, alături de alte piese din repertoriul oltenesc – Constantin Brâncuși, să nu uităm, era oltean, era din Gorj, și adora muzica populară, adora ceea ce cânta Maria Tănase, precum toată lumea știe. Avea peste 2000 de discuri acasă și asculta muzică, nu numai românească, ci și internațională. Vibra, însă, în mod special, la muzica populară românească. Stând la Paris, i se părea că acea muzică îl inspiră. I-a și spus, la un moment dat, Mariei Tănase: „Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră!” Atât de pătruns era de această muzică.
Iată că acest concept, care vorbește despre ceea ce i-a inspirat pe George Enescu și pe Constantin Brâncuși, apare într-un prim concert în care folclorul românesc este la bază. El este prezentat, însă, de o generație de tineri fabuloși, membri ai Orchestrei Române de Tineret, care sunt în stare să cânte și acest gen muzical, prezentându-l, însă, sub o formă mai cultivată, fără a interpreta asemeni unui taraf. Sunt convins că publicul care va asista la deschiderea festivalului va iubi această formă de prezentare a folclorului românesc, dus la un nivel de înțelegere și apreciere din partea tuturor. Poate părea desuet pentru tânăra generație, care poate are uneori senzația că folclorul nu ar mai trebui să existe. El însă stă la baza poporului roman. El este cel care ne-a crescut, este cel care ne-a făcut să vibrăm la orice sunet, fie el de fluier, de țambal sau de vioară. Folclorul este cel care ne face să creștem, să iubim natura, să iubim oamenii și, iată, tânăra generație profită din plin de această inspirație.
Am observat că ați inclus în program și muzică rock, precum și muzică de film.
La Sinaia vor fi prezente trei orchestra de tineret, pe trei categorii de vârstă. Am vorbit mai devreme de Orchestra Junior, care va interpreta și muzică de film. E bine ca tinerii să se educe, să fie deschiși și în acest sens. Pentru că muzica este muzică. Fie ea clasică sau ușoară, trebuie să îi apreciem pe toți cei care o fac. Sigur, tinerii din orchestră sunt pregătiți pentru o carieră în muzica clasică. O educație care să îi ajute, însă, să poată aborda și alte genuri muzicale îi va forma fantastic în abordarea muzicii clasice. Iar acest lucru se întâmplă deja.
Mai departe, Orchestra Romanian Sinfonietta, formată din tineri ale căror vârste sunt cuprinse între 16 - 18 ani, va aborda un repertoriu în care formații camerale din interiorul orchestrei vor cânta și jazz, și muzică de divertisment, vor cânta și Piazzolla…
De asemenea, Ansamblul Violoncellissimo, pe care îl conduc, va susține, în data de 19 august, de ziua lui George Enescu, concertul Enescu Forever. Muzeul Național George Enescu din București, care deține sediul Casei Memoriale George Enescu, de la Sinaia, este partener al acestui proiect. Vom cânta în fața Primăriei din Sinaia, pornind de la George Enescu, până la muzică rock: cântăm și Freddie Mercury, și Michael Jackson, și aranjamente pe care le-am semnat alături de un coleg din Ansamblul Violoncellissimo, Radu Sinaci, pornind de la muzica clasică, transformată, încet, încet, trecând prin jazz, ușor apoi prin rock, ca să fie o muzică pe înțelesul tuturor. Am și numit acest concert Muzică pentru toți. Să se bucure toată lumea de muzică. De altfel, o spun de fiecare dată, cei care abordează genul muzical rock, sau jazz, au studiat temeinic muzică clasică, pentru a putea ajunge ulterior la un nivel fabulos. Așa cum s-a întâmplat cu Freddie Mercury, de pildă, care a studiat canto clasic, pentru a putea să cânte și să compună apoi la nivelul la care a cântat și a compus.
Iată cum ne bucurăm din plin de toate genurile muzicale. De aceea Festivalul se numește Enescu și muzica lumii. Iar muzica lui, asta înseamnă. Să poți cânta toate genurile, de pe toate meridianele. Pentru că nu cântăm doar muzică românească, ci abordăm și muzică europeană, și muzică americană, dacă se poate, și asiatică. Pentru că ea toată este muzică, iar muzica de fapt ne reprezintă pe noi, oamenii, dintr-un context, dintr-o anumită regiune istorică. Dacă suntem est-europeni, o simțim ca fiind a noastră. Pe urmă mergem la muzica specifică aromânilor, sau ungurilor, sau francezilor, și așa mai departe. Cu cât ai o mai mare bogăție de cunoștințe, știi că există oameni care vibrează la un gen de muzică la care poți să vibrezi și tu. Poate că vibrezi la muzică asiatică, sau la cea americană. Iar la Sinaia se întâmplă acest lucru.
Înafară de Orchestrele Naționale de Tineret ale României, ce alte personalități vor mai fi prezente la Festival? Este destul de greu de călătorit la ora actuală.
Anul acesta este un an mai trist. Invitasem orchestrele din Olanda, din Austria, din Franța, la București. Dar pentru că sunt țări incluse în „scenariul roșu”, și nu sunt toți vaccinați, ar fi intrat în carantină. Era imposibil de organizat. Sperăm că anul viitor se va deschide lumea. Profităm însă de prezența, de exemplu, în ziua de joi, 5 august, în programul Orchestrei Române de Tineret, dirijată de Maestrul Cristian Mandeal.
Pentru cea de-a doua orchestră, Romanian Sinfonietta, avem ca invitat un muzician extraordinar, Alexander Sitkovetsky, care provine dintr-o familie celebră, de origine rusă, și care trăiește la Londra, de ani de zile. De altfel, s-a născut acolo. Sitkovetsky va cânta alături de Cvartetul Arcadia Anotimpurile lui Vivaldi, într-o formulă inedită pentru vioară solo și cvartet de coarde. Va pregăti și va cânta și Simfonia 41, de Mozart, și mai ales celebra suită Carmen, de Bizet - Rodion Schedrin, într-un aranjament fabulos pentru orchestră mare de coarde. Soțul Maiei Plisețkaia, Schedrin trăiește și se bucură și astăzi din plin de notorietate în toată lumea, iar această piesă este una dintre cele mai frumoase și fermecătoare piese aranjate după teme din opera Carmen, de George Bizet. Cu foarte multă percuție, este, pot să spun, emoțională această lucrare. Iar acest violonist, Alexander Sitkovetsky, va fi prezent la Sinaia în postura de concertmaistru, nu de dirijor. Cu alte cuvinte, îi va învăța pe acești tineri să creeze împreună, ca și cum ar fi o formație restrânsă de muzică de cameră, în care fiecare este foarte important. Aportul fiecăruia, ca într-o societate, este extrem de important.
Orchestra Junior va cânta, cum spuneam, și muzică clasică, dar și muzică de film. Vom avea foarte mulți tineri muzicieni, pentru că vorbim despre o platformă de lansare a tinerilor muzicieni la Sinaia. Pianista Ana Antonia Tudose, care studiază la Bruxelles, sau violonista Maria Marica, ce studiază la Frankfurt, în Germania. Avem doi tineri cântăreți, o mezzosoprană, Adelina Cociobanu, și baritonul Andrei Cocârlea, ce vor fi acompaniați de o pianistă extraordinară, Maria-Diana Petrache, la Biserica Romano-Catolică din Sinaia. O biserică superbă, în centrul orașului, cu o acustică extraordinară. Putem cânta și în curtea sa interioară, este nemaipomenit.
În fiecare an aveți povestea unui instrument. Anul acesta va fi povestea cornului.
Avem invitat un cornist extraordinar din Spania, Juan Manuel Gomez, întrucât în fiecare an susținem un instrument care se află în criză în România. Îl prezentăm cu gândul de a atrage tinerii să studieze acest instrument de poveste, care este cornul. România nu are tradiție pe acest segment. Acest tânăr profesor, care vine din Barcelona, a început studiul cornului la Valencia, unde, în fiecare sat, există cel puțin două sau trei fanfare pentru tineri. Există concursuri de fanfare între sate. Nu toți pornesc cu gândul de a deveni profesioniști, bineînțeles. Zona valenciană este însă cea mai dezvoltată zonă. De aceea, și nivelul suflătorilor din Spania este fabulos, este extraordinar. Acest profesor din Barcelona va veni și va lucra cu 25 de tineri români, în speranța de a-i atrage, de a-i apropia și de a ridica nivelul și, mai ales, de a schimba atât din mentalitatea lor legată de acest instrument, cât, mai ales, din tehnica instrumentală, care este mai diferită în Spania. Chiar și în Occident, în general. Avem speranța că dezvoltăm și că atragem mai mulți tineri către acest instrument. Ei vor cânta în fața Cazinoului din Sinaia, fiind pentru prima dată când vom putea asculta aici o formație de 25 de corni, împreună, cu un repertoriu de toate felurile: și românesc, și spaniol, și de divertisment, și clasic. Eu cred că va fi foarte atractiv.
Avem Ansamblul Violoncellissimo, pe care îl conduc de ani de zile, și care este, poate, ansamblul care a reușit să creeze un drum nou în promovarea muzicii clasice și a tinerilor muzicieni, în sensul în care noi abordăm chiar toate genurile. În concertul din 19 august, de ziua lui George Enescu, pornind de la Enescu, vom ajunge să cântăm muzică clasică, de divertisment, folclor, jazz și rock. Toate genurile muzicale, într-un singur concert. Vom trece prin toate.
Aș vrea să mai amintesc și de alți tineri muzicieni extraordinari, cum sunt violoncelistul Cornelius Zirbo, și pianistul Iulian Ochescu, care vor concerta la Cazinoul din Sinaia.
Vor mai fi prezenți doi foarte tineri elevi de liceu. Ștefan Aprodu este un nume pe care vă rog să îl rețineți. Are 17 ani și își va prezenta propriile compoziții. Va cânta atât cu Orchestra Junior, pe care o va și conduce, într-un fel, din poziția de solist-dirijor, cât și o sonată pentru vioară și pian. Un tânăr de 17 ani! Enescu ar fi mândru să știe că există urmași de genul acesta. Ștefan Aprodu. Un nume pe care îl subliniez.
După aceea, o foarte tânără violonistă, Sofia Smărăndescu, al cărei tată este român, iar mama, japoneză. Are 16 ani și cântă extraordinar muzica lui George Enescu.
Trăiește în țară?
Da, toată familia trăiește în România, s-a mutat definitiv aici, din Japonia. Părinții sunt muzicieni, amândoi. Tatăl este contrabasist, mama este violonistă. Această tânără cântă extraordinar și se dezvoltă nemaipomenit. Cei doi vor fi acompaniați de un pianist excepțional, Cătălin Răducanu.
Deci, iată, o tânără generație nemaipomenită! Vorbim despre ceea ce se întâmplă la Sinaia, despre acest fenomen, tocmai pentru a promova această tânără generație. Pentru a-i pune pe tinerii artiști în situația ca debutul lor să fie la un nivel foarte ridicat. Ei își prezintă concertele, au un contact direct cu publicul, li se formează o nouă modalitate de comunicare cu spectatorii prin această apariție la Sinaia. Este ceea ce de obicei nu se întâmplă în orașele mari: să poți comunica direct cu publicul, să poți să te bucuri tu, ca interpret, de ceea ce cânți și de ceea ce primești din partea publicului, de aplauze, dar mai ales ca acesta să primească informații de la tine, ca interpret.
După părerea mea, și la festivalurile de teatru, care atrag mulți spectatori și continuă să fie organizate, lucrul despre care vorbiți se resimte. În București, lumea care participă este împrăștiată la diferite hoteluri, parcă atmosfera nu are nici sare, nici piper. Dar dacă faci un festival cum este cel de la Sibiu, de pildă, sau cum face Tompa Gabor, la Cluj, este cu totul altceva. Oamenii de aici se întâlnesc după concerte, merg împreună, își împărtășesc trăirile. Este altceva.
Asta încercăm și noi la Sinaia, în domeniul muzical. Iar acest lucru se întâmplă. Suntem foarte fericiți. Iată, de 22 de ani, la Sinaia, tânăra generație crește și, de fapt, acolo, se crează viitorul muzical al României. Și se garantează.
Cine v-a inspirit să faceți muzică?
Enescu, înainte de toate. Să știți că am avut un profesor de violoncel basarabean, Serafim Antropov, care a cântat cu George Enescu. De fapt, cu o poveste mai specială. El s-a născut în 1913, în Imperiul Țarist, devenit România Mare, în 1918. A început să studieze violoncelul. Era român, de origine, adoptat de o familie de ruși. Părinții adoptivi au murit când el avea 10 ani, a rămas singur pe lume, fiind crescut de profesorul lui de violoncel. La vârsta de 19 ani, studia la Conservatorul din Chișinău, unde au venit George Enescu și Mihail Jora. Cei doi făceau turul conservatoarelor, pentru a depista talente. L-au remarcat pe acest tânăr extarordinar, orfan de mamă și de tată, care cânta nemaipomenit, și pe loc i-au spus: „Mâine, vii cu noi la București.” Și a venit. I-au oferit o bursă la Conservatorul Regal, de atunci, de la București, iar el a rămas în România. Un om cum nu am mai întâlnit pe această lume. Cuvântul „profesor” este prea puțin: mentor, prieten, făcea parte din familie. Din familia aceea restrânsă, pe care ți-o doreai aproape de sufletul tău, permanent. Acest profesor a cântat cu George Enescu. Îmi aduc aminte că a venit în România și, bineînțeles, la un moment dat, a trebuit să plece în armată. George Enescu a pus o vorbă bună și astfel a făcut armata lângă București, la Târgoviște, de unde Enescu trimitea mașina să îl ia, să îl ducă la Sinaia și să cânte, în timpul războiului, fie la el acasă, fie la Castelul Peleș... Acest om mi-a povestit atât de multe despre George Enescu, despre generozitatea lui, despre cum își dorea Enescu să dezvolte muzica românească în România, pentru ca tânăra generație să devină cunoscătoare a tot ceea ce se întâmplă la nivel mondial. Era un om de o generozitate ieșită din comun. Enescu este, de fapt, modelul nostru, al tuturor. Și uman, și profesional. Am avut această șansă ca, prin profesorul meu, aproape să îl cunosc pe George Enescu, deși nu l-am întâlnit niciodată. El a murit în 1955, eu m-am născut în 1956. Dar tot ceea ce știu, citind apoi foarte mult despre el, iată, este că el este modelul de inspirație care m-a călăuzit, care m-a marcat și care mă va urmări toată viața. Enescu și Serafim Antropov sunt cei doi mari profesori ai mei.
Care este explicația pentru care v-ați aplecat atât de mult asupra tineretului? Pentru că, în cele mai multe domenii - poate mă înșel eu – poate că de multe ori tinerii nu excelează, neavând șansa să fie îndrumați de muzicieni care să își dorească cu ardoare să le deschidă drumurile, așa cum faceți dumneavoastră. Am prieteni în străinătate care mă roagă să le trimit albume cu Orchestra de Tineret.
Să știți că eu predau, astăzi, din poziția de profesor, la Conservator, la Universitatea Națională de Muzică. Predau cu o bucurie imensă. Ceea ce am învățat trebuie dat mai departe. Și cred că așa trebuie să se întâmple în toate domeniile. Tot ceea ce știi, să nu lași să rămână un secret, știut doar de tine. Oferă mai departe unei generații. Iar dacă ai bucuria să întâlnești tineri capabili, și mai ales dornici să își dezvolte toate calitățile, să le urmărească, după aceea, pe parcursul evoluției lor profesionale, este o satisfacție imensă. Să știi că lași în urma ta o dezvoltare profundă și stabilă în tot ceea se întâmplă în România, în domeniul nostru. Iubesc tinerii, iubesc oamenii, în general, care nu zic „Nu se poate”. Știi că, prin ceea ce știi tu, poate dai o șansă cuiva să trăiască aceeași bucurie pe care am trăit-o și eu, în profesia mea. Mă socotesc un om foarte norocos. Pentru că am iubit muzica și am făcut muzică, poate cel mai frumos lucru care mi s-a putut întâmpla în viață, nu regret nicio secundă nimic din ceea ce mi s-a întâmplat. Mă bucur de fiecare clipă când trăiesc. Chiar și în pandemie, pentru că vorbeați de tristețea care ne-a cuprins pe toți. Să știți că mă retrăgeam într-un spațiu al meu, ascultând muzică, sau cântând, și mă înălțam. Pentru că muzica are acest efect fabulos asupra noastră, iar cei care o și produc, poate au această șansă în plus să se retragă în spațiul lor intim și să se depărteze de lucrurile negative care se pot întâmpla în jurul lor.
Tânăra generație, într-adevăr, merită să continue aceste mesaje enesciene, să continue această generozitate extraordinară pe care au avut-o foarte mulți profesori. Eu am vorbit numai de doi, dar sunt atâția alții, și la vioară, și la pian, care și-au oferit viața dezvoltării educaționale a tinerelor generații. Ei merită să le fie dusă mai departe această muncă serioasă și asiduă pe care au făcut-o. Și, de ce nu? Românii au nevoie de muzică în continuare. Poporul roman este un popor foarte talentat. Iubim artele, în general. Fie că spunem poezie, fie că vorbim despre teatru sau despre muzică, arta ne este la îndemână. Dacă o avem permanent expusă și ne putem bucura de ea, în orice situație, poate că avem o șansă să devenim mai buni, să devenim mai serioși, mai profesioniști în toate domeniile noastre. De fapt, muzica are și acest efect.
Mă gândeam că, în Germania, care este un model pentru mine și pentru foarte mulți, sunt 246 de orchestre plătite de statul german. România are 30, maxim. Germania reușește prin aceste orchestre să apropie un public meloman, care să redescopere permanent muzica, lucru ce îi unește. Pentru că asta face muzica: ne unește.
Marin Cazacu
De ce credeți că există evenimente culturale tratate diferit, din punct de vedere al aprobării date de autorități pentru organizarea acestora? De pildă, există o diferență semnificativă între Untold și festivalurile de muzică clasică. Publicul care vine la Ateneu este altul decât cel care merge la Untold.
Într-adevăr, suferința muzicienilor a fost foarte mare, pentru că am fost, de fapt, închiși. Am stat acasă cam ca într-o închisoare, putem spune, și nu am putut să ne exprimăm. Publicul care vine la Ateneu, pe care l-ați amintit mai devreme, este un public chiar educat, pot să spun; pentru că, în timp, acel public se autoeducă și este cunoscător deja al foarte multor lucruri din domeniul istoriei muzicii. Unii dintre melomanii care vin la Ateneul Român cunosc poate mai mult decât un muzician profesionist lucrurile despre un anumit compozitor. Pentru că toți avem bucuria de a descoperi câte ceva în plus. Acel public, vedeți, avea o anumită categorie de vârstă. Dacă l-ai îndepărtat de acest lucru, el a trăit o traumă, la rândul său. Încă avem această traumă. Acum s-au mai deschis, într-adevăr, evenimentele culturale, însă poate și teama de a veni există în continuare. Eu sper să treacă, iar festivalul de la București, din luna septembrie, să se țină, pentru că este cel care oferă, poate, cel mai mult, tot ceea ce există în România publicului iubitor de muzică.
Cum este publicul festivalier de la Sinaia?
Sinaia să știți că este un oraș, din start, mai aristocrat. În sensul că foarte mulți bucureșteni au case aici. Atunci pot să spun că este o lume care se bucură de oraș, dar, la un moment dat, îți dorești și altceva cât ești la Sinaia. Iar orașul acesta întodeauna a fost un loc special. Ai Castelul Peleș, ai Cazinoul, asta și datorită Regalității. Simți nevoia să ai și evenimente culturale la care să te duci, să te bucuri de viață. Ar fi fost binenevenit și mai mult teatru, dar și muzica pe care o avem în luna august, la Sinaia, este cea care, iată, unește acest tip de public mai aristocrat, așa cum am spus.
În același timp, prin ceea ce prezentăm noi, muzică de jazz, rock, folclor, atragem și un alt public, din tânăra generație, care atunci descoperă, cântându-i și muzică clasică, cât de fumos poate fi Bach, sau Haydn, Mendelssohn sau Beethoven. Iată, încet, încet, cum acesta este un fel de educație muzicală pe care o facem pe termen lung pentru o categorie de public care descoperă muzica în toate formele ei, așa cum se întâmplă la Sinaia.
Ce vă dezamăgește în această lume, la noi?
Eu sunt de felul meu foarte optimist, și entuziast, și încerc să fac totul. Ce mă dezamăgește? Am avut norocul ca tânăra generație să nu mă dezamăgească. Cei în care am avut încredere și pe care i-am pregătit - mă gândesc aici și la studenții mei, care mi-au dat mari satisfacții - nu m-au dezamăgit niciodată. Poate că din lumea exterioară, n-aș putea să spun neaparat… Politica mă dezamăgește.
Apropo de asta, nu am prea văzut la ultimele ediții ale Festivalului George Enescu politicieni în sală. Cu părere de rău. L-am văzut tot pe Adrian Năstase, tot pe Emil Constantinescu, tot pe Mircea Geoană. Oare oamenii politici nu sunt fascinați de cultură?!...
Cred că trebuie să facem noi mai mult să ni-i apropiem. Acum, de câte ori mi se întâmplă să fiu în preajma unor politicieni, indiferent că sunt de dreapta, de stânga, le pun o primă întrebare: dacă au copii și dacă studiază muzică. Cu speranța că, atunci când copiii lor studiază, chiar și la nivel de amator, muzica, poate există o șansă de a înțelege fenomenul de care și noi avem nevoie. Iar dacă am reuși să îi aducem în sălile de concert sau în aer liber, ar fi minunat. Acest lucru, să spunem, este de durată. Nu avem o clasă politică într-atât de culturală precum mi-aș fi dorit. Mi-aș dori ca oamenii din această țară să iubească arta și cultura.
Foto: Virgil Oprina
