x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Rotterdam va găzdui concursul Eurovision 2021, după ce ediţia de anul acesta a fost anulată

Rotterdam va găzdui concursul Eurovision 2021, după ce ediţia de anul acesta a fost anulată

24 Apr 2020   •   16:16
Rotterdam va găzdui concursul Eurovision 2021, după ce ediţia de anul acesta a fost anulată

Ediţia din 2021 a concursului Eurovision va avea loc în Rotterdam, după ce ediţia din acest an a concursului muzical, programată în orașul olandez, a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19. Aceasta a fost prima ediţie anulată de la înfiinţarea concursului muzical.

Autorităţile din Rotterdam şi-au dat acordul pentru ca ediţia din 2021 a concursului muzical Eurovision să se desfăşoare în portul olandez.

Luna trecută, organizatorii Eurovision Song Contest, European Broadcasting Union (EBU), au anunţat că ediţia de anul acesta va fi anulată, din cauza pandemiei de COVID-19.

European Broadcasting Union arăta că decizia a fost luată pentru a pune pe primul loc sănătatea tuturor participanţilor, de la artişti la fani, dar şi luând în consideraţie criza şi situaţia de nesiguranţă create de pandemia de coronavirus.

Jon Ola Sand, şeful Eurovision, a spus la momentul respectiv că vor fi continuate discuţiile pentru a vedea dacă este posibil ca Rotterdam să găzduiască Eurovision în 2021.

Joi, consiliul local din Rotterdam a decis să acopere suma de 6,7 milioane de euro reprezentând costurile rezultate din anularea evenimentului din 2020, potrivit Reuters.

Ediţia de anul acesta a manifestării urma să aibă loc în mai, la Rotterdam, după ce reprezentantul Olandei, Duncan Laurence, a câştigat competiţia de anul trecut, cu piesa „Arcade”.

Aceasta este prima ediţie anulată de la înfiinţarea concursului muzical, în urmă cu 65 de ani.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Eurovision 2021