Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am avut privilegiul de a asista zilele trecute la un concert privat. Era de fapt o repetiţie, în vederea concertului de a doua zi. Se cânta Ceaikovski. Faptul singular că te aflai în compania a şase mari muzicieni, că puteai să asişti la discuţiile dintre ei, să-i vezi relaxaţi, să le asculţi ideile (deşi de multe ori nuanţele scăpau unui neiniţiat în ale muzicii de cameră), să te afli la un metru de vibraţia corzilor – ei bine toate acestea nu puteau fi luate decât personal.
Printre ei, Răzvan Popovici, artist cu un palmares impresionant, director al Festivalului SoNoRo. În plin festival, a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări…Un al doilea exerciţiu, nu de muzică. Ci de inepuizabil optimism.
Jurnalul Naţional. La repetiţie erau muzicieni de toate naţionalităţile…
Răzvan Popovici: Exact. Ruşi, ucrainieni, germani, norvegieni, japonezi…
În ediţia asta a festivalului s-a ales ca temă romantismul. Alegerea temei este privilegiul directorului festivalului?
(Râde) Da, normal. Şi trebuie să o alegi cu har. Trebuie ca tema să ofere o posibilitate, o sevă pentru repertoriu, pentru muzica aleasă şi pentru activităţile conexe. Apoi, trebuie să sune bine pentru că SoNoRo a căpătat o frumoasă reputaţie şi în străinătate. Trebuie să sune bine şi în limba română dar şi în alte limbi. Şi, nu în ultimul rând să facă publicul curios, pentru că vrem să avem sălile pline. Tema acestei ediţii SoNoRo este “Love unlimited”.
Aceasta mi se pare o enigmă. Cel puţin mie, care nu sunt obişnuit al festivalului. Sălile sunt pline, în special de tineri. Care să fie motivul?
În primul râd (râde) şapte ani de construcţie. Sau să spunem deja cei şapte ani de acasă. Publicul este al nostru, a fost educat. Apoi prin publicitate, prin apariţiile din presă, prin ingeniozitatea programelor noastre (facem concerte în locuri mai puţin obişnuite) – toate acestea i-a stimulat pe cei mai tineri. Iar muzicienii care vin să cânte la SoNoRo sunt foarte încântaţi – ce poţi să vrei mai mult decât săli pline de oameni tineri?
Nu că aş vorbi cu directorul festivalului, dar este SoNoRo un festival “altfel”?
Este un proiect foarte personal. Este diferit de alte festivaluri din România. În străinătate există festivale ca SoNoRo dar noi am reuşit să-i dăm o temă personală. SoNoRo este deja o energie, o stare de spirit…
Deci SoNoRo este o stare de spirit
Unii l-au numit chiar “Fenomenul SoNoRo”, prin faptul că a coagulat foarte multe forţe şi foarte mulţi oameni în jurul lui. Aceste forţe umane puse una lângă alta au făcut minuni. Pentru că mulţi spun că este mai degrabă o minune că se tot întâmplă de şapte ani încoace.
Asta vroiam să întreb: festivalul se tot întâmplă. Cum e să faci aşa ceva în plină criză?
Este un full time job. Asta-i clar. Şi fiind plină criză trebuie să ai încredere în forţa festivalului de a convinge şi atrage parteneri, de a coagula energii pozitive în jurul festivalului. De a păstra calitatea de la an la an şi de a o ridica. Anul ăsta nu a fost uşor, este adevărat. Dar sunt foarte bucuros că am reuşit să-l ducem, cu toate aventurile locale care se tot întâmplă. (râde)
Sunteţi extrem de optimist. Un director de festival care nu se vaită…
Pe oameni nu-i interesează că a fost greu să-l organizezi. Pe ei îi interesează să participe la evenimente extraordinare. Dacă ai avut probleme cu un sponsor – acest lucru nu cred că este interesant. Important este că se întâmplă şi cred că şi atitudinea pozitivă atrage atitudine pozitivă.
S-a pus vreodată problema anulării festivalului? Sau realizării unei ediţii care “doar să bifeze”?
Nu, pentru că este o chestie de onoare. E o problemă de-a mea personală. Pe lângă faptul că ai o responsabilitate către publicul care te-a făcut mare. Festivalul a fost conceput de la început pe termen lung. Că se întâmplă pentru a şaptea oară este o minune în spiritul de aici, unde lucrurile se fac de azi pe mâine.
Totuşi, nu v-a venit vreodată, ca atunci când vă întoarceţi în România, să daţi de o problemă care să vă facă să luaţi primul taxi spre Otopeni?
Nu. Norocul meu este că am construit o lume paralelă care funcţionează. România după părerea mea funcţionează bine pentru că sunt lumi paralele care sunt de sine stătătoare şi funcţionează. Iar lumile astea paralele duc România mai departe. Sper ca la un moment dat aceste lumi paralele să se unească şi să facă o lume normală…
Evident că aţi avea multe de povestit despre cum nu merg lucrurile în România, mai ales că organizaţi un festival asemănător în Germania, unde lucrurile sunt foarte serios structurate. Totuşi, România nu are nici un avantaj?
Vă contrazic, aici lucrurile merg chiar bine. Din când în când sunt nişte mici pane, dar de la an la an ele dispar. Festivalul este finanţat în proporţie de 90% din fonduri private, sunt oameni cu care dai mâna şi surprize sunt puţine. E drept că acest lucru se întâmplă cu oameni serioşi pe care trebuie să-i găseşti întâi – dar acest lucru se întâmplă şi la Londra sau La New York.
Cât priveşte avantajele organizării în România, acestea sunt mari. Aici pe ultima sută de metri se pot face minuni. Aici cu două săptămâni înainte poţi face rost de 10.000 de euro. În Munchen ar fi imposibil. Dacă faci aşa ceva eşti catalogat drept neserios.
Pe termen lung ce aveţi de gând să faceţi cu festivalul?
Am început să îl extindem şi în străinătate ceea ce e foarte frumos. Oamenii care văd ce săli frumoase, ce concerte, ce aer cosmopolit european este în Bucureşti rămân surprinşi.
