x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Stagiunea de marți seara. De la Berlin, la București. Daria Tudor și Constantin Borodin

Stagiunea de marți seara. De la Berlin, la București. Daria Tudor și Constantin Borodin

de Magdalena Popa Buluc    |    13 Ian 2020   •   12:02
Stagiunea de marți seara. De la Berlin, la București. Daria Tudor și Constantin Borodin

Imo Duo - Constantin Borodin (violoncel) și Daria Tudor (pian) - a fost fondat în septembrie 2018 și studiază în prezent la clasele Armetis Quartet și Prof. Frank-Immo Zichner din cadrul Universității de Arte de la Berlin.

În noiembrie 2018, Imo Duo a făcut parte din programul Die Absolventen al radioului cultural german (Kulturradio.de), program care a avut în vedere prezentarea celor mai bune formații camerale ale universităților de arte din Berlin. Cu ocazia Zilei Naționale a României, Imo Duo a fost invitat de Consulatului României la Strasbourg pentru a susține un recital. În luna martie a anului 2019, duo-ul a obținut Premiul I și Premiul special al Ambasadei Franceze la București în cadrul Concursul Național Mihail Jora. În noiembrie 2019, cei doi tineri muzicieni au concertat în seria de evenimente camerale a Rutesheim Cello Akademie. Duo-ul format din Constantin Borodin și Daria Tudor are o activitate concertistică regulată în cadrul Universității de Arte din Berlin și ia parte la evenimentele camerale lunare organizate de Artemis Quartet și prof. Konstantin Heidrich.

Pianista Daria Tudor a cântat, în timp, de multe ori și cu mare succes în cadrul Stagiunii de marți seara. Pe violoncelistul Constantin Borodin îl vom asculta pentru prima oară. Programul ales cuprinde lucrări de Beethoven, Brahms, Fauré și Şostakovici.

Marți, 14 ianuarie, ora 19, Ateneul Român, Sala mică
Recital cameral
IMO Duo

DARIA TUDOR pian
CONSTANTIN BORODIN violoncel

Program

Ludwig van Beethoven - 7 variațiuni pe tema ‘Bei Männern, welche Liebe fühlen’ din opera ‘Flautul fermecat’ de W. A. Mozart

Johannes Brahms - Sonata nr. 1, in mi minor, op. 38

Gabriel Fauré - Marș funebru din Sonata nr. 2, op. 117

Dmitri Şostakovici - Sonata în re minor, op. 40

×