x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Vocea lui Edward Snowden apare într-o piesă de pe viitorul album al lui Jean-Michel Jarre

Vocea lui Edward Snowden apare într-o piesă de pe viitorul album al lui Jean-Michel Jarre

15 Apr 2016   •   21:35
Vocea lui Edward Snowden apare într-o piesă de pe viitorul album al lui Jean-Michel Jarre

Compozitorului francez Jean-Michel Jarre a avut pentru noul său disc, intitulat "Electronica 2: The Heart of Noise", un colaborator cu totul special: Edward Snowden, fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) americane care a dezvăluit presei în 2013 informaţii importante cu privire la mai multe programe de spionaj global ale serviciilor secrete americane, relatează vineri 7sur7.be.

În albumul care va fi lansat în luna mai, vocea lui poate fi auzită în piesa tehno "Exit".

Inculpat de justiţia americană pentru dezvăluirile făcute, Snowden a primit în anul 2013 azil politic în Rusia. Jean-Michel Jarre a fost pus în legătură cu el de cotidianul britanic ''The Guardian'', ziarul în care au fost publicate datele furnizate de Snowden. După o conversaţie pe Skype, cei doi s-au întâlnit la Moscova şi au realizat înregistrarea.

Albumul cuprinde şi alte colaborări, printre alţii cu Pet Shop Boys, Primal Scream, Peaches, Cyndi Lauper şi Armin van Buuren. AGERPRES

×