x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Paștele este eternitate. Hristos a înviat! pentru credincioșii greco-catolici

Paștele este eternitate. Hristos a înviat! pentru credincioșii greco-catolici

de Magdalena Popa Buluc    |    03 Apr 2021   •   10:23
Paștele este eternitate. Hristos a înviat! pentru credincioșii greco-catolici

În mesajul său de anul trecut, din ziua de Paște - Urbi Et Orbi - Papa Francisc, în plină pandemie ce a adus un Paște retras în biserici fără credincioși, spunea: „Astăzi răsună în toată lumea vestirea Bisericii: Iisus Christos a înviat!” – „Adevărat a înviat!” În secvența pascală se afirma, ca o flacără nouă, această veste bună, ce s-a aprins în noaptea unei luni de luptă deja cu provocări epocale, o noapte acum oprimată de pandemie, care pune la grea încercare marea noastră familie umană. Glasul Bisericii a răsunat: „Christos, speranța mea, a înviat!”

 

Ne rămâne tuturor în minte acea imagine ce îl arăta pe Papa rugându-se în Piața Vaticanului, complet goală. O imagine de neuitat.

 

La un an de zile, sărbătorind din nou Învierea Domnului, chiar dacă nu este sub semnul total al fricii și al singurătății care au cuprins omenirea, vom avea parte de un Paște cu unele restricții, impuse de starea de alertă, care ne vor face nostalgici după celebrările solemne de altă dată. Pentru că nu vom putea da drumul tuturor manifestărilor exterioare de bucurie…

 

 

Papa Francis, oficiind Sfânta Liturghie a Crismei în Bazilica Sfântul Petru, în Joia Mare, la Vatican, anul acesta

 

 

Astăzi, Papa Francisc a făcut o vizită surpriză unor persoane fără adăpost din Roma, venite să se vaccineze gratuit la Vatican. De când Papă este Francisc, Vaticanul a înștiințat că a înființat un anumit număr de structuri de ajutorare a persoanelor fără adăpost, inclusiv o clinică, instalații sanitare și frizerie.

 

Papa Francisc va oficia, în cursul serii din Vinerea Sfântă, două momente de rugăciune: Patimile Domnului, la ora locală 18:00, în Bazilica Sfântul Petru și Procesiunea Drumul Crucii, de la ora 21:00, care, la fel ca anul trecut, va avea loc pe esplanada Bazilicii Sfântul Petru, nu la Amfiteatrul Roman Colosseum.

 

 

Arhiepiscopul Mitropolit de București, Aurel Percă

 

 

Pentru noi, creștinii, mesajul central și esențial al Paștelui rămâne neschimbat. Indiferent de restricțiile de care vom avea parte, va răsuna aceeași veste: „Christos a înviat!” – „Adevărat a înviat!”

 

În Pastorala sa din acest an, de Paștele Catolic, Arhiepiscopul Mitropolit de București Aurel Percă se destăinuie: „La sărbătoarea Paștelui, Dumnezeu reînnoiește legământul de iubire cu noi, în Învierea Singurului Fiu al Său, cerându-ne să mergem pe calea indicată de El, o cale ce duce la acea viață care este mai puternică decât moartea. Dorim cu toții să ne reîntâlnim la această sărbătoare a Paștelui, cu sufletele reînnoite, pentru a fi capabili să devenim martori plini de bucurie ai vieții celei noi, care este darul lui Iisus Răstingnit și Înviat.

Pace vouă!

 

Sărbători fericite tuturor! Bucurie și speranță pentru cei care sunt încercați de durere, pentru cei care se simt marginalizați sau abandonați, și pentru cei din spitale, care se află pe patul de suferință, în spatele gratiilor din închisori sau sunt singuri în casele lor!

 

Binecuvântarea mea Pascală să vă aducă tuturor un zâmbet pe buze, bucurie și speranță în inimi! Tuturor vă doresc sărbători fericite! Cristos a-nviat! Aleluia!”

 

 

Resurrezione di Cristo, de Raffaello Sanzio

 

Vechi ritualuri şi procesiuni în Italia şi Spania

 

A vizita Italia, Spania sau Portugalia este o ocazie aparte, orașe și mici sate fiind invadate de sărbători populare, procesiuni, ritualuri religioase, reprezentații sacre și tradiții folclorice care amintesc de Săptămâna Sfântă.

 

Joia Sfântă este seara dedicată celebrării euharistice, petrecută în fiecare parohie, momentul amintind de ultima cină. Vinerea Sfântă este o zi a doliului absolut, când străzile sunt luminate de lumânări ale credincioșilor, în diferitele procesiuni. Sâmbăta Sfântă, la miezul nopții, clopotele anunță Învierea, moment de mare bucurie, ce se va încunununa Duminica.

 

Să ne aminim câteva dintre manifestările ce au loc în această perioadă.

 

Un Paşte aparte este cel celebrat în Sardinia. Sute de mii de lumânări luminează procesiunea de-a lungul străzilor în anticul burg Castelsardo, cocoţat în vârful unei coline, ce are la picioare marea, aflat în provincia Sassari. Oameni îmbrăcaţi în veşminte albe, cu capul acoperit de glugi prin care se întrevăd numai ochii, poartă în mâini „misterele”, obiecte semnificând Calvarul, Flagelarea, Crucificarea lui Christos. Din când în când, se opresc şi intonează un imn sacru. Se respiră o emoţie intensă, un aer de mister şi de pasiune, atât de profund încât emoţionează credincioşii.

 

 

 

 

Această sărbătoare, intitulată „Lunisanti”, are loc în perioada Săptămânii Sfinte. Reprezentaţia sacră începe în zorii zilei în biserica Santa Maria, construită din roci în 1102. Doisprezece fraţi, numiţi Apostoli, se divid în trei coruri de câte patru membri: „Il Miserere”, având ca simbol un „Ecce Homo”, statuetă în lemn policromă de la 1500, purtată în procesiune, „Strabat Mater” şi „Lu Iesu”. Bărbaţii poartă „misterele”: o mănuşă, funia, un lanţ, coroana de spini, crucea, scara, ciocanul, o lance şi un burete, amintind de Patimile Mântuitorului. Călugării ies în procesiune pe străzile de lângă castel intonând imnuri sacre. Procesiunile încep în sâmbăta dinaintea Floriilor, când Christos pe Cruce este transportat de la Biserica Sfânta Maria în Catedrală şi acoperit cu un văl negru, ce va fi ridicat în timpul evoluţiei solistice „Tibi soli”.

 

O ceremonie solemnă se desfăşoară în Vinerea Mare, când credincioşii, pornind de la Catedrală, intră în Biserică, unde Crucifixul pus pe podea simbolizează Punerea în Mormânt. Urmează Sâmbăta Paştelui, când se sfinţesc apa, cerul şi focul, iar la miezul nopţii se anunţă Învierea cu tradiţionala formulă „Christos a înviat!”.

 

 

 

 

Când în secolul al XVI-lea a fost introdus cântecul gregorian, Castelsardo era o mânăstire care refuza inovaţia. Şi astăzi, aici, se cântă într-o manieră pre-gregoriană. Analog tradiţiei din Siviglia este şi folosirea glugilor care oferă personajului un aspect mai dramatic al penitenţei şi aminteşte de felul în care se îmbrăcau în timpul Inchiziţiei protagoniştii execuţiei capitale, „autodafe”, şi aceasta deoarece Castelsardo era un important sediu al Inchiziţiei, aşa cum reiese din documentele „Muzeului Episcopiei”. Părăsind burgul, cortegiul ajunge, după 8 kilometri, la picioarele colinei, în mânăstirea medievală Santa Maria di Tergu. Unul după altul, apostolii care simbolizează misterele îngenunchează şi sărută podeaua. Apoi misterele sunt aşezate la baza altarului şi episcopul diocezei celebrează o slujbă solemnă, acompaniată de cele trei coruri.

 

Sfârşitul slujbei schimbă atmosfera. Călugării şi credincioşii ies pe câmpiile care înconjoară cetatea şi începe o somptuoasă sărbătoare campestră, cu o masă bogată, cu diferite specialităţi din peşte şi miel. Procesiunea, care începuse de dimineaţă, lasă loc bucuriei de a fi împreună.

 

Pentru Săptămâna Sfântă, la Madrid intră în scenă un grandios spectacol sacru, cu 14 procesiuni. Între lumini, muzici sacre şi tradiţii medievale se leagă în câteva zile 14 procesiuni numite „Cofradias” sau „Henrmandades”, confraternităţi religioase. În Vinerea Sfântă, între cele 6 procesiuni, cea mai importantă este cea a „Madonei celor şapte dureri”, una dintre cele mai vechi din Spania, care există din 1495, când procesiunea pleacă de la „Santa Cruz”, pe bulevardul Atocha. Cea mai aşteptată este „Procesione Del Silenzio”, care porneşte de la Biserica „Cristo de la Fe”, când bărbaţi, înveşmântaţi în haine albe până în pământ, cu glugi pe cap, trec pe străzi într-o linişte în care răsună numai paşii. Sâmbăta Sfântă se termină cu Duminica Paştelui, când are loc „Tamborrada”, o sărbătoare veselă cu instrumente de percuţie, ce se desfăşoară în Piaţa Mayor. De aici începe, de altfel, şi procesiunea de Înviere şi continuă pe un itinerar cu numeroase bătăi de tobă şi cântece religioase.

În Malaga, „Tronul lui Christos din Nazaret”, ce cântăreşte 3.000 de kilograme, este purtat de 210 bărbaţi. În fiecare an, actorul Antonio Banderas este unul dintre ei.

 

 

 

 

Locuri clasate în Patrimoniul Mondial UNESCO

 

Muntele Sfânt este un concept piemontez din secolul al XV-lea. Se spune că Bernardino Caimi a vrut să reconstruiască un loc sfânt pentru a evita un lung pelerinaj către Ierusalim, o copie a Oraşului Sfânt. Visul său a fost continuat de un arhitect-pictor, Gaudenzio Ferrari. Un munte, o ascensiune, o purificare, un vis sfânt de a realiza un limbaj din pietre şi culori. Localnicii l-au numit Noul Ierusalim, o atracţie contemporană, în care, în fiecare an, de Paşte, mii de pelerini vin să celebreze Învierea. O operă care a traversat secole. La Muntele Sfânt se ajunge fie cu un funicular recent construit sau urcând un drum dificil.

Vizita porneşte de la Capela lui Adam şi Eva, urmând căi succesive care povestesc viaţa lui Christos şi intrarea lui în Ierusalim, până la capelele care narează moartea şi Învierea.

 

Spectaculoase sunt cele 20 de capele construite de-a lungul acestui parcurs în spirală, într-o trecere stilistică de la Renaştere la Rococo, de la Orta din secolul al XV-lea, la Varese în secolul XVI-lea, la 883 de metri… 14 capele sunt dedicate Misterului Rozariului.

 

 

Duccio di Buoninsegna, Discesa agli Inferi

 

 

O sărbătoare între ouă gigantice de ciocolată şi explozii florale

 

Deşi anul acesta în Austria pe piste mai este încă zăpadă, totuşi soarele primăvăratic se arată. O adevărată sărbătoare cuprinde centrul istoric al Innsbruckului. Într-o magnifică piaţă, în faţa „Acoperişului de Aur”, edificiu-simbol construit de Maximilian I, sunt etalate nenumărate tarabe cu gigantice ouă de ciocolată şi alte specialităţi tiroleze. Nu lipsesc grupurile muzicale şi dansurile tiroleze, vânătoarea copiilor de coşuri cu bunătăţi pascale.

 

Pentru cei care iubesc natura, cea mai faimoasă Grădină Botanică din lume, întinsă pe o suprafaţă de 32 de hectare, „Keukenhof” (în traducere ar însemna ierburi de bucătărie), din Olanda, de la Lisse, la 35 de kilometri de Amsterdam, e gata să-şi primească oaspeţii. Un paradis vizitat de sute de turişti în fiecare sfârşit de martie şi început de aprilie. Arhitecţii peisagişti JD LP Zocher au desenat aceste grădini în stilul englezesc. Astăzi, acolo te poţi bucura de o adevărată explozie florală, cu peste 7 milioane de bulbi de lalele, în toate nuanţele, de la violet la roşu, galben, portocaliu, alb, dar şi narcise între copaci seculari şi numeroase cursuri de apă, mori de vânt şi sculpturi care îşi încântă privirea într-un parcurs incredibil.

 

 

 

 

 

×