x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Două luni cu spectacole de teatru, în Parcul Cișmigiu

Două luni cu spectacole de teatru, în Parcul Cișmigiu

de Monica Cosac    |    20 Iul 2020   •   11:31
Două luni cu spectacole de teatru, în Parcul Cișmigiu
Sursa foto: OANA RADU TURCU Fotojurnalist

După o lungă perioadă de cultură online, cea de-a opta ediţie a Festivalului „Bucureştii lui Caragiale”, organizat de Primăria Capitalei prin intermediul Centrului Cultural ARCUB, și-a deschis porțile în acest weekend. Practic, până pe 20 septembrie, în fiecare final de săptămână, bucureștenii pot vedea în aer liber, pe scena amenajată în Parcul Cişmigiu, peste 30 de spectacole din repertoriul a 20 de teatre din Capitală.

Festivalul „Bucureștii lui Caragiale” a fost inițiat în anul 2012, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la moartea celebrului dramaturg, iar ediția din acest an cuprinde atât spectacole de matineu, acestea fiind dedicate copiilor, cât şi spectacole de seară.

 

Magie pentru cei mici, comedii pentru cei mari

„Cei mici sunt invitaţi să evadeze în lumea poveştilor cu fabule şi basme celebre reinventate în spectacole de balet, spectacole de păpuşi şi pantomimă, concerte educative, spectacole de teatru interactiv şi de magie. Serile de weekend sunt rezervate comediilor spumoase după texte clasice sau de actualitate, cu intrigi poliţiste, adaptări după commedia dell’arte sau spectacolelor cu aer vintage, spectacolelor-concert, de dans contemporan, cu elemente de video mapping, muzică live şi coregrafii spectaculoase”, spun reprezentanții Primăriei Capitalei.

Accesul la spectacole este gratuit, atât pentru copii, cât și pentru adulți, însă intrarea se face pe bază de rezervare online pe www.arcub.ro și www.entertix.ro.

De asemenea, spectatorii trebuie să poarte masca de protecție, iar la intrarea în zona dedicată festivalului vor completa o declarație pe propria răspundere. Programul Festivalului „Bucureștii lui Caragiale” – ediția a VIII-a este disponibil pe www.arcub.ro.

 

×