x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru După 3 luni de întrerupere, redeschiderea stagiunii TNB, o necesitate vitală!

După 3 luni de întrerupere, redeschiderea stagiunii TNB, o necesitate vitală!

de Magdalena Popa Buluc    |    23 Ian 2021   •   14:24
După 3 luni de întrerupere, redeschiderea stagiunii TNB, o necesitate vitală!

Teatrul Național I.L. Caragiale din București anunță reluarea spectacolelor la sediu, în toate sălile, cu respectarea tuturor normele în vigoare, impuse de pandemia de COVID-19. Sălile vor putea fi ocupate în proporție de 30 la sută din capacitate, motiv pentru care vă invităm să vă procurați din vreme bilete dacă doriți să vă numărați printre primii spectatori ce revin, după o pauză de peste 3 luni, la teatru.

 

„Noi suntem pregătiți de a relua cât mai repede stagiunea. Avem nevoie de asta din toate punctele de vedere. Sufletește, moral, profesional, financiar…  Instituția teatrală, fără activitate specifică, nu poate fi justificată ca o ființă vie, cum credem noi că este. Pentru noi, este vital să aflăm că putem deschide stagiunea”, a mărturisit managerul TNB, Ion Caramitru.

 

Începând din 5 februarie 2021 Teatrul Național I.L.Caragiale programează reprezentații  în toate sălile.   Între primele spectacole pe care le veți putea vedea începând cu această dată se numără: Jurnal de România. 1989 – premieră a verii 2020 la TNB și Noii infractori (la Sala Mare), Preșul și Frumos e în septembrie la Veneția (Sala Studio), Orchestra Titanic și Omul care a văzut moartea (Sala Pictura), la Atelier – cel mai nou spectacol, Incognito, de Nick Payne, precum și Anonimul venețian, sau 20 de ani în Siberia, așadar o paletă largă de oferte repertoriale, întregită, la Sala Media, unde, duminică, de la ora 11.00, Magicianul Poveștilor îi invită pe cei mai mici dintre spectatorii TNB la o reîntâlnire cu Jocul de-a Teatrul și lumea basmelor românești.

 

Programul complet al următoarei perioade îl puteți citi pe pagina de internet a teatrului, www.tnb.ro, în  Calendar.

 

 

Biletele se pun în vânzare la Casa de bilete a TNB începând de sâmbătă, 23 ianuarie 2021, ora 11.00, precum și online, pe platforma www.mystage.ro.

 

Programul Casei de bilete a TNB  în perioada 23  ianuarie - 4 februarie: între orele 11.00 - 18.00, iar luni, 25 ianuarie de la 10.00 la 16.00. În zilele de 5, 6 si 7 februarie 2021 – de la 10.00 la 19.00.

 

Totodată vă invităm să rămâneți conectați cu paginile de internet - site și Facebook - TNB (https://www.facebook.com/TNB.Ro/), pentru a afla noutăți și eventuale modificări de program. 

 

Vă așteptăm cu bucurie la teatru!         

 

 

×