„- O carieră de peste patru decenii, fără eşecuri. Eşti un învingător. Va veni momentul în care va trebui să părăseşti această scenă… Ţi-e frică? - Da, mi-e frică. Mulţi oameni îşi doresc să moară în somn. Dar eu aş vrea să ştiu când mor, chiar dacă m-aş chinui. Poate mai există o şansă. Vreau să lupt cu moartea. Vreau să o văd, să o simt. Am să plec, totuși, cu regretul că nu am copii. Eu am considerat că înainte de toate e arta mea. Acum îmi dau seama că aș fi avut timp și pentru artă, și pentru copil. Dar e prea târziu. O să văd cum mă descurc. Vorba ceea: fiecare moare singur. Kazantzakis spunea: «Pământul e femeia care așteaptă să fie fecundată de ploaie, de apă. Și deasupra tuturora – măria sa Soarele». Probabil că, atunci când voi fi pământ, voi simți și mai bine mângâierea apei și mângâierea Soarelui...” - este mărturisirea actorului, cu care am încheiat cartea Regele Scamator – Ștefan Iordache.

Aşa cum a dorit, şi-a privit moartea în faţă. A cerut să i se aprindă o lumânare. A plecat la Domnul într-o zi mare – 14 septembrie 2008. Înălţarea Sfintei Cruci. O zi a durerii, a Răstignirii, dar şi a Luminii, a bucuriei Învierii. Când l-am cunoscut, am descoperit un om „cu o inimă caldă şi un cap rece“. Un artist cu multe ascunzişuri, cu un labirint interior foarte special, greu de definit. Un actor care nu poate fi disecat. Nici măcar de prieteni sau de parteneri. Ştia să se uite la un copil, la o femeie, la o floare, să trăiască fericit într-o curte cu iarbă şi pomi. Se închidea repede când nu-i plăcea un lucru. Când se deschidea, ochii, felul cum râdea te urmăreau. Avea un rictus fermecător, numai al lui. Obsedat de singurătatea sa, avea o nevoie disperată de solidaritate şi de prietenie. Uneori era greu de înţeles şi de suportat. Am fost alături la câteva petreceri. De ani buni, împreună cu absolvenţii-teatrologi, obişnuiam să facem „banchetul de adio“ la Gruiu. Cadoul, atât de aşteptat, al amfitrionului Ştefan Iordache – lăutarii de la „Şarpele Roşu“ şi muzica lor – fac amintirea de neuitat.

„Bre, muică, tu scamatoriu o să te faci!”

Băiatul plecat din Rahova şi ajuns în „jilţul“ lui Hamlet avea aristocraţia în sânge. În escapadele bahice, era un „Crai de Curtea Veche“. Alcoolul îl elibera, nu-l îmbăta. Camera în care dormea era plină de icoane. Pe scenă l-a întruchipat pe Iisus în Maestrul şi Margareta. O trăire extraordinară, ca şi credinţa, despre care prefera să vorbească prin tăcere. Tot ce era mai bun în el aduna pentru scenă. Spusele bunicii, care l-a iubit cel mai mult, mi se pare că-l definesc perfect: „Bre, muică, tu scamatoriu o să te faci!”. Sceptic la vorbele mari, un entuziast introvertit, un personaj enigmatic, plămădit din contradicţiile care-i desemnează aura. Este magnetul care ne atrăgea, ne fascina, ne făcea să întoarcem capul după el pe stradă sau spre rampă.

Iisus în Maestrul şi Margareta după Mihail Bulgakov. Regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic

Văzându-l la începutul carierei, la Nottara, Liviu Ciulei nota: „Bravo pentru debutul bucureştean al tânărului Ştefan Iordache!“. Admiraţia marelui om de teatru avea să fie confirmată de o biografie care va da splendoare regală profesiei de actor. Ștefan Iordache figurează printre creatorii unor spații de elită ale culturii românești: Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Național din Craiova, Teatrul Național din București, Studioul Casandra.

Un nume emblemă: STEPHANOS – „coroană” în limba greacă

Timp de patruzeci de ani nu a fost previzibil, nu a fost repetabil. A înfruntat mitul unor interpretări intrate în istoria teatrului. A creat un cu totul alt Richard III, alt Hamlet, alt Petru Rareş, alt Rică Venturiano, alt Caţavencu. A impus efigii greu de depăşit unor roluri din marea dramaturgie: Shakespeare, Brecht, Ghelderode, Pirandello, Caragiale. A dat strălucire unor genuri ca: musical, teatru-dans, one-man-show. A fost un instrument ideal pentru regizori; actor-fetiş, în teatru, pentru Cătălina Buzoianu şi, în film, pentru Dan Piţa şi Şerban Marinescu. O răscruce artistică pentru Silviu Purcărete şi Dinu Cernescu. Recitalul din Hamlet îl propulsează în elita marilor actori shakespearieni, presa din străinătate comparându-l cu Laurence Olivier şi Innokenti Smoktunovski.

A fost o întâlnire fastă pentru colegul său din studenție Emil Boroghină, autorul miracolului „Teatrul Național din Craiova – pelerin în marele teatru al lumii”. Performanţa interpretativă a lui Ștefan Iordache din Titus Andronicus va fi hotărâtoare în obţinerea „Premiului Criticii pentru cel mai bun spectacol străin“ la Festivalul de Teatru al Americilor de la Montréal. Arta sa consacră breasla actorilor, fiind primul dintre ei încununat cu Premiul Academiei Române.

Mitică – un prinţ al mahalalei în De ce trag clopotele, Mitică. Regia Lucian Pintilie „Cu un înger pe umăr şi un diavol în buzunar”, senzual şi spiritual, exercita o fascinaţie aproape erotică asupra celor din jur: public, parteneri, prieteni. Numele lui este o emblemă. Acelaşi cu al Arhidiaconului Ştefan, întâiul mucenic creştin. Stephanos – în limba greacă – înseamnă „coroană“, cea cu care erau încununaţi învingătorii. În jocul cu viaţa, în jocul cu arta, în jocul cu moartea a rămas Actorul-Rege.

Emblema unei generații

Marele actor, orice joacă, atrage neîncetat privirea sălii. El nu se dizolvă într-o comunitate. Destinul său se numește însingurare, însingurare de poet. Pe Ștefan Iordache, pe o scenă, nu l-am văzut decât singur. Față în față cu sine însuși.

George Banu

Ștefan a fost un actor magnific. Cel mai mare din ultimele generații. În rolul lui Richard III căruia amândoi, pe rând, i-am dat viață pe scenă, a fost mai bun decât mine. Mi-a plăcut mult mai mult de el decât de mine.

Radu Beligan

Nu puțini au fost aceia care l-au asemuit cu Laurence Olivier și cu Peter O`Toole... El a fost însă Ștefan Iordache, unicul, unul dintre cei mai mari actori români. Un actor planetar. Cu siguranță, rămâne cel mai strălucit produs al promoției și generației noastre și este un privilegiu să poți avea un reper, să existe un actor la care să te referi, să te raportezi, să poți spune: eu am fost coleg în studenție cu...

Emil Boroghină

Nimic nu era imposibil pentru el. Ștefan a fost întotdeauna foarte corect față de actul de creație, față de condiția lui de artist. Era plin de o fericire de a juca.

Cătălina Buzoianu

Avea ceva absolut unic. Întâlnirea cu Ștefan era terapeutică. Avea o fascinație asupra publicului, care merge cu el din prima secundă.

Dana Dogaru

Ștefan era un om bogat pe dinăuntru și asta se vedea. Apariția lui impunea. Vocea, modul de a fi, de a se mișca, în rol, pe scenă și pe ecran, ținea și de ceea ce a câștigat din viață. Și viața lui a fost bogată și clară. De asta este un mare actor.

Gheorghe Dinică

Când scriu muzica unui film, dimensiunea actorilor devine cheia care deschide dimensiunea muzicii. Ștefan Iordache redimensiona miraculos imaginea actorilor, și în film, și pe scenă, și în viață...

Adrian Enescu

A fost cel mai bun, cel mai mare actor al nostru, din toate timpurile. Actorul–Nepereche în teatru și film.

Carmen Galin

Când a venit la Craiova, toți s-au așteptat să vadă o mare vedetă. Or, el a muncit ca un student și a impus tuturor această stare de studenție, totală și fără menajamente.

Tudor Gheorghe

A fost un interpret ideal pentru teatrul de avangardă. El continuă să rămână pentru mine un actor utopic, care îmi bântuie fanteziile artistice.

Petrică Ionescu

Intra în relație firesc cu noi, tinerii. Ne proteja, lângă el înfloreai, aveai curajul să încerci, să cauți – pentru că maestrul e acolo, îți dădea siguranța că e bine. Și, dacă greșeai, te ajuta discret, delicat, ca și cum nu ar fi fost Marele Iordache.

George Ivașcu

Ștefan face parte dintr-o speță rară. El nu a făcut curte publicului. Totdeauna oamenii au venit spre el, el n-a întins o mână, o privire ca să cucerească. Nu știu să fi dat vreodată pe cineva la o parte. El a avut întotdeauna locul lui, care a fost numărul unu.

Sanda Manu

Tot ce a făcut pe scenă sau pe ecran poartă marca Ștefan Iordache. Un uriaș actor al generației noastre!

Mariana Mihuț

Este una dintre puținele personalități emblematice pentru noi. Forța talentului, patima profesiei și energiile lui neobișnuite sunt de-a dreptul copleșitoare.

Ovidiu Iuliu Moldovan

Eram studentă și m-a tulburat profund felul său de a fi. El a dat sens profesiunii pentru care mă pregăteam. Pe platou și pe scenă, mi-a întins o mână afectuoasă. Mă simțeam egalul Domniei Sale și asta a fost important pentru mine și îi sunt recunoscătoare..

Maia Morgenstern

Fănică Iordache era, pe scenă, un hohot al florilor, un faun și un crâng înverzit pentru bucuria spiridușilor. Teatrul a fost crucea răstignirii lui, dar și pragul peste care se trece în nemurire.

Fănuș Neagu

Ștefan lucra ca un bijutier rolul până devenea o nestemată. Iar cariera lui e un drum presărat cu nestemate.

Dan Pița

Când ne-am întâlnit, aveam, amândoi, 23 de ani. Eu și Ștefan am fi fost acel cuplu posibil, care s-a întâlnit la bătrânețe și s-a iubit timp de patru zile. Diferența e că noi nu eram bătrâni, ci în plină tinerețe. Dacă ar fi fost mai mult, ar fi fost un dezastru, dacă ar fi fost mai puțin, nu ar fi fost nimic. Am totuși un regret: că nu am reușit să fim împreună pe scenă.

Irina Petrescu

Pentru Ștefan, nu existau spectacole de serviciu. Nu îi plăcea să fie bine de unul singur. Pentru el, un spectacol este mare atunci când actorii sunt toți buni”.

Mitică Popescu

Știu că, dacă nu exista, trebuia inventat. Și dacă nu ai un Ștefan Iordache în generație, îl cumperi, cum spun bătrânii. Pentru noi, el este o stea și o mână întinsă, o mână puternică, fermă și adevărată. Liniște, că ne privim în ochi – spunea Marin Sorescu, care i-a fost prieten. Cu Ștefan Iordache ai marea bucurie să te poți privi în ochi.

Ion Caramitru

Este un mare artist, dar ceea ce mi se pare mie unic față de ceilalți, a fost modul lui de oficiere a acestei profesii. Era genul de actor care lăsa o bucată din carnea lui în fiecare rol. La propriu. Silviu Purcărete Face parte din familia lui Fred Astaire sau Toshirō Mifune sau De Niro, actori prin care arta corpului a strălucit.

Miriam Răducanu

Frumusețea relației noastre era dată de rolurile care se desfășurau în niște situații teribil de senzuale ce magnetizau spectatorii. În contrast cu relația de zi cu zi, unde aproape ne-am spus domnule și doamnă. O legătură castă și austeră în viață, senzuală și erotică pe scenă. Ștefan are un loc ales în existența mea.

Valeria Seciu

Ne lega un sentiment profund tinerețea pe care am trăit-o împreună, meseria, idealurile, aspirațiile, felul de a vedea teatrul. Oameni ca el sunt rari.

Traian Stănescu

Reprezenta pentru noi experiența trăită. Juca alimentat de acest spirit rebel, anarhic, exploziv, periculos. El era într-o lume a lui, solitară, de un romantism sumbru, primul actor existențialist al generației noastre.

Andrei Șerban

Părerea mea este că a fost în adâncimea lui un om îngrozitor de lipsit de defecte, un om care sub aparența lui flegmatică și uneori chiar vag disprețuitoare, ascundea o ființă de o curățenie și de-o puritate care nu sunt reale în lumea noastră.

Alexandru Tocilescu

Cel mai iubit dintre pământeni, pentru că este genial, cel mai iubit dintre pământeni pentru că iubește viața, cel mai iubit dintre pământeni, pentru că este cel mai bun dintre cei mai buni, pentru că a știut întotdeauna asta și n-a arătat-o niciodată, cel mai iubit dintre pământeni, pentru că a făcut din fiecare rol marele rol, cel mai iubit dintre pământeni, tocmai pentru că este nepământean...

Marius Tucă

Când îl vedeam, aveam emoții. Am încercat să revin la realitate. Îl respectam, îi cunoșteam familia. Cu timpul, această stare s-a transformat în admirație și prietenie. Dar cred că lucrul cel mai frumos pe care-l pot spune despre partenerul Ștefan Iordache: pentru câteva zile am fost îndrăgostită de el.

Tora Vasilescu

Exista în el bucurie și teamă, atracție și îndoială, dorință de a comunica și, în același timp, frână. Tot ceea ce făcea era neliniște. Prin felul lui de a trăi, de a juca. Succesul îl bucura pe Iordache doar pentru că mereu o putea lua de la capăt.

Alexa Visarion

Pentru încercările și deziluziile prin care trece generația de actori de astăzi, Iordache este un model necesar. Când spui Ștefan Iordache, spui teatru înseamnă viață și speranță. De aceea tinerii îl iubesc, îl adoră, îl consideră un maestru.

Florin Zamfirescu

Când mi l-a prezentat George Banu, coleg în vremea aceea cu mine, la Institutul de Teatru, mi s-a părut frumos și foarte nobil ca prezență. Auzisem multe lucruri despre viața lui aventuroasă. Senzația a fost însă a întâlnirii cu un om sfios și cu foarte mult bun simț. M-am îndrăgostit. Nu avea nicio legătură cu faptul că era actor. Putea să aibă orice altă profesie. Am simțit pentru el o atracție foarte puternică și, se pare, definitivă..

Michaela Tonitza Iordache

Într-un turneu în Israel, am avut revelația a ceea ce ne apropie de fapt. Eram amândoi la Grădina Ghetsimani, lângă măslinul unde s-a rugat Iisus. Ștefan a stat mult timp acolo, tăcut. La un moment dat, m-a strigat: Olga, îți dai seama că aici și lui Iisus i-a fost frică? Doamne, în momentul acela l-am iubit, l-am cunoscut, am înțeles cine este. Omul acesta, care pe dinafară este ca și mine un cactus, în ființa lui este atât de profund! A fost între noi ca o atingere de suflet...

Olga Tudorache

O boală necruțătoare a frânt liniștea și fericirea cuplului

Vestea morții lui Ștefan a fost un șoc pentru toți. Iată cuvintele prin care, după 40 de ani petrecuți împreună, Michaela Tonitza Iordache a anunțat în presă dramaticul eveniment: Sufletul și viața mea – nu m-a părăsit. Ne întâlnim curând, Ștefane, așteaptă-mă. Fără tine nu am niciun rost. Te iubesc! Michaela O coroană în formă de inimă din trandafiri albi purtând o eșarfă pe care scria: Așteaptă-mă! l-a însoțit spre cimitirul din Gruiu. E locul în care Ștefan și Michaela se odihnesc acum împreună.