x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Ziua lui Brâncuși, în oglindă

Ziua lui Brâncuși, în oglindă

de Magdalena Popa Buluc    |    18 Feb 2021   •   08:10
Ziua lui Brâncuși, în oglindă

Pe 19 februarie celebrăm 145 de la nașterea lui Constantin Brâncuși, la expoziția Mirrors of Brâncuși, găzduită de Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR). Pentru a-l sărbători pe marele sculptor, Fundația Art Production organizează un tur ghidat gratuit al proiectului multimedia.

 

Turul va avea loc la ora 12.00 și va fi susținut de Silvana Dulamă-Popa, curatorul Mirrors of Brâncuși, și de Ilina Schileru, curator de proiecte speciale la MNȚR. Participanții vor avea ocazia să afle mai multe despre proiectul Mirrors of Brâncuși, despre cum a fost conceput, dar și despre elemente esențiale din viața marelui sculptor și despre cum a ajuns Brâncuși să fie numit „inventatorul sculpturii moderne”. 

 

„Am gândit această întâlnire ca pe o celebrare a lui Brâncuși, o modalitate prin care să serbăm alături de public această zi specială. Vrem să pornim o conversație cu publicul despre Brâncuși, despre ceea ce a însemnat el pentru noi și despre cum putem duce mai departe moștenirea lui”, a declarat Silvana Dulamă-Popa, curator. 


 


 

Mirrors of Brâncuși dorește să lase oamenilor o amprentă mai puternică și mai concretă asupra a cine a fost Brâncuși, dar și o raportare la alte concepte și definiții, mai apropiate de esența omului și sculptorului. 

 

Abordând noi tehnologii și reinterpretând opere cunoscute și mai puțin cunoscute ale artistului, expoziția este o prezentare dinamică a unor întâmplări din viața lui Brâncuși, relațiile sale cu personalități ale vremii, precum și trăsături de caracter despre care se vorbește prea puțin. La finalul experienței, vizitatorul va reuși să capteze informația, dar și noi concepte despre sculptor. 

 

Mirrors of Brâncuși este un proiect organizat de Fundația Art Production, Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă și Christian Westblink, cu sprijinul JTI și al Muzeul Național al Țăranului Român. Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului RO-CULTURA. 

 

 

Expoziția multimedia Mirorrs of Brâncuși are loc la Muzeul Național al Țăranului Român, este deschisă până pe 24 februarie și poate fi vizitată de marți până duminică între orele 10.00 și 18.00.

 

×